Sunt zile când toamna precum un hoț pe furiș

Prin duzii de la geam ce-mi trimit câte-un zvon,

Pasărea de aur, dând târcoale la horn

În cele din urmă și-a făcut cuib în frunziș.

Năluciri de toamnă vin câteodată, mi-ai zis

Dă roată ca ploaia ce cade în picuri.

Ca mine, tot mai mulți visăm la nimicuri

Ca și tânguirea acelei păsări de vis.

Dar tot nu sunt sigur, îți strig prin somn ca și cum

(Și-mi arăți…

Prin tot ce fac, storc sufletul din mine

Și răscolesc durerile murdare,

Amanetând, cu scopul să omoare

Tot ce e pur și tot ce este bine.

Dar, viața mea, de vor să îmi doboare

Să spurce țelul ce mereu revine,

Privesc spre Cer... și el mă va susține...

Tot ce-mi distrug mă pune în valoare

Și voi scăpa din chingile meschine,

Găsind și azi o nouă ancorare

Între suspine, printre vechi…

E tot în suflet,

tot clădit grămadă,

un fel de haldă

unde ruginesc lumini,

aici valsează gânduri

între pereți furtuna

și urmele-i dezgroapă

cavoul de-amintiri.

●

E tot aici

c-un fel de șopot -

dezgolindu-mi câte-o taină

mă îmbrăcă în neliniști

ca mireasa-n albe haine,

mă aruncă-n fum de beznă,

unde-s orbii heruvimi,

să-nfloresc a lor privire

cu o haldă de lumini.

●

E tot aici

cu iz de…

Ne-au tot repetat rapsozii
Că anu-acesta fi-va greu,
Nu ne minţiră nerozii,
Nu i-am crezut nici tu, nici eu.

Cu-ncetul noaptea s-a lăsat,
Făr’ să vrem jucăm pe sârmă
Şi rând pe rând cădem la pat,
Vine clipa de pe urmă.

Zi ce trece mai aproape,
Cu paşi repezi se întinde,
Ne-nvăluie să ne-ngroape
Umbra morţii furibunde.

        ****

Vin toamne

cu  recolte adunate

din truda muncii ca răsplată,

vin toamne trâmbițate

de mesagerii timpului

ce nu se-oprește

niciodată...

E marea trecere

a visurilor transferate-n doruri,

fiorul existenței efemere,

a zborului

spre sferele albastre,

depozitarele…

doamne cum mai ninge și ce viscol bate

din bătrânii munți unde frigul suie

îți voi face focul pârtie și poate

neaua nu va trece dincolo de frâie

și m-aș închina singur prin nămeți

de te-ai învoi vara să mai țină

nu sunt căprioare cât am eu săgeți

să-i plătesc iubirii partea mea de vină

și ne-am bucura după-această iarnă

eu și dumneata c-am trecut cu bine

parcă eu mai mult n-aș privi cum toarnă

când dintre noi doi tu mori…

Nu-mi cere să respir în avans.

Viitorul nevăzut te-ar paraliza,

muntele te-ar ucide

la jumătatea drumului,

izvorul va fi cascadă fără sfârșit,

iar pământul pe care-l calci

s-ar răsuci la fiecare pas.

Nu-mi cere să mor înaintea vântului.

Ai răbdare să ne scriem numele

pe bazaltul vremii.

Ai răbdare să completăm spațiile 

cu semne de întrebare.

Să ne împărtășim cu esențe de foc,

sa…

Răsuna-vor în colinde, cum, pe drept, li se cuvine,

Nici prea multe, nici puţine, trâmbiţele a izbândă.

Mii de glasuri tremurânde, tălmăcite din Amine,

Peste creste carpatine, făuri-vor bolţii grindă.

Colosală, dar plăpândă, doina ţărilor române,

După veacuri de ruşine, şti-va, iarăşi, să aprindă

Bucuriile-n colinde, nici prea multe, nici puţine,

Doar atât, cât se cuvine dorurilor în izbândă.

Nu au cum să nu se prindă cei…

S-a înserat devreme și-i zăpadă,

Peronu-i rece, gara amorțită;

El strânge-n pumn batista dăruită...

Ar vrea măcar o dată s-o mai vadă!

Și au pornit pe linii paralele.

Ceasornicul cu limbile-n tăgadă

S-a tulburat de lacrimile grele.

Un gând lăsat în urmă. Viața fadă.

Un șuierat funest... Degringoladă.

Omătul sângerează pe sub stele!

.

.

         …

Vin vulturi să mă-ntrebe de ce nu stau pe-aici.

Căldura ce răsare din acest loc mă minte

Și chiar de-nfățișarea îmi este de arici,

Nimic nu e în mine, nici rece, nici fierbinte

Continui să respir  alert, în chip aldin,

cu două respirații  nedescifrate -n valuri,

pe una o păstrez, în trup să mi-o mențin

pe cealalt-o arunc aiurea-n ritualuri.

Eram doar doua forțe, un adevăr cuprins

aceeași…

sunt dimineți când simt greutatea
nopții între umeri
umiditatea ei letargică
lumina e-o absență nesfârșită în care
gândurile-mi zboară ca liliecii în zig-zag

sunt dimineți când simt că mă destram
ca un fum alb și subțire pierdut în deșert
semnul acela firav care amintește
că există undeva în univers o viață rătăcită

am fost învinsă
sau poate era timpul să fiu singură

Cine ești tu, moarte hâdă?

te-am văzut de-atâtea ori,

strâmbă, lungă, paparudă

calci, suflându-ți foc pe nări.

Vii cu mâna goală-ntinsă

și te vaieți pe la uși,

cauți viața cea proscrisă

și-i culegi pe cei ce-s duși.

Te urăsc, iubită moarte,

te-am chemat de zeci de ori,

n-ai venit, vise deșarte

mi-ai turnat prin căpriori.

Și acum, când nu te chem,

vii, perfidă și…

Când câte-un suflet cade, dorindu-și să salveze

Întreagă astă lume și fiecare om,

Îl simt de parcă-n suflet revine să graveze,

Să scrijelească chinul în scoarța unui pom.

Și cântecul de jale, din urmă, care vine,

Cuvântul ce se naște și îmi rănește iar

Nenumărate lacrimi, dorind să mă termine,

Să nască din albastru un nesfârșit ghețar.

Dar, când durerea lumii nu doare pe oricine

Și toți privesc…

Refuz să cred că e ora destinului,

un moment banal, cu barba albă,

şi nu e mâna cuiva, care, cu bună ştiinţă, îmi macină măruntaiele

şi mi le soarbe de sus în jos.

O apă rece, hidoasă,

iese din mine între respiraţii

sacadate.

Roşu aprins, topit în semiumbre,

o fierbinţeală de sfârşit mă cuprinde.

Sângele mi se scurge din cap

şi-mi ţiuie în urechi.

Nu m-am prăbuşit pe gresie.

Mă arunc pe o pătură,

în cameră,

şi respir cu faţa…

Miroase-a poale-n brâu și a colaci

Dinspre biserica cu turle strâmbe;

Sub triste ploi și prin sfioșii maci

Se-ntrec împielițații-n surde…

Spune-mi, pasăre de lut, 

mai poți iubi ?

Și pasărea de lut își întinse aripile 

ca o boltă a nopții.

Spune-mi vânt de răsărit, 

 mă vrei lângă tine ?

Și vântul de răsărit porni

să bată spre altă direcție.

Tu, liniște de mormânt,

de ce nu-mi dezlegi destinul ?

Și liniștea tăcu, 

micșorându-și umbra.

Atunci am plecat spre alte zări.

Tainele se încolăceau în mine

precum șerpii…

Ei mă urmăresc
în tristețe
şi în nisipuri pustii.
Ei mă urmează
în locuri în care
obișnuiam să fiu.
În întunericul ce
dăinuie veșnic.
Ei mă urmăresc
în locuri în care
nu mă voi afla
niciodată.
Ei mă urmăresc,
pentru că sunt viu.

Strigă-mă mereu,iubite, strigă-mă să te aud

Sunt departe, nu mi-e bine. Și mi-e dor de Polul Sud.

Tu ești sudul pentru mine, te-ai cazat fără să știu,

Ca de fiecare dată, când îmi spui, e prea târziu.

Totuși, îți mai caut ochii, mari, jăratic indecis,

Cum mă pătrundeau odată, când era raiul deschis.

Nu-mi doream inel de-argint, sau de aur, de sidef,

Sufletul mi-era centaur  nemișcat în relief 

Și când…