simt fiecare strop de apă

arzând pe pielea mea

şi rând pe rând se tot usucă

din vina ochilor ce-ascund

privirea ta

mai știi

că nici fantasmă nu mai sunt

şi fără de atingeri

chiar mă poți atinge

iar hainele-mi se rup

și n-am nici armă

să te opresc de mă dezbraci

până la sânge

simt oxigenul dintre buze

înfulecând magnetizat distanţe

şi-atât de-aproape-ţi simt…

(revizuită)

am învățat să colorez în monocrom

pe coala mea nocturnă

cerul

alb își lasă doar conturul

pe ascuțite margini de parom

ah

câte priviri

au șlefuit luceferi

să le probeze nimbul fiecare

și câte flăcări au căzut în zbor

după comete

cununându-și taina cu neantul

câtă lumină

se zbate-n micul univers

învelindu-se cu umbre…

venin-tristețe

călător prin vene

ascult cum mă orbesc

șoaptele sub gene

îmi strigă și-mi arată

ispitele în gând

vreau la nebunie

durerea s-o cuprind

simt aceeași foame

simt cum arzi în vise

ţii din disperare

ușile închise

vreau măcar o cheie

lasă-mă s-ating

focul tău ce arde

pieptănat de vânt…

(experimentală)

întunecându-mi

albul pal de ziuă

privesc o galaxie

în ochii tăi de noapte

ca ultim vizitiu…