pași

[petrut dan]

precum într-o peșteră unde stropii ieșind prin pereți

te fac să crezi că e goală

descopăr imagini cu oameni dansând lângă

focul din vatra

de lut

avansul misticului în fața științei

oprește din căderea omului câteva ere

 

de parcă poezia ar refuza cereri în căsătorie

fără să se gândească

la dispariția artei

la urmările faptelor pentru care nu cred în scopul materiei

de a se preface

în viață

credința mă duce cu gândul la cartea exod

și oricât mi-ar promite diavolul 

lumea

tot

gardul de nuiele din jurul bisericii mă face mai înger

 

să nu lași vrăjitoarea să cânte

sabatul ei se întâmplă numai când luna pornește să caute

o iesle din lemn de gofer

ce înseamnă salvare

deși multe religii au cerut relocarea

 

așa cum nereușita își cunoaște simptomele

viciul

răspunde la aspirină și opiu

cu aceeași neliniște cu care cineva își pierde mințile

iubirea tresare în timpul somnului rem

de parcă ar suferi de nevroză

 

și mâine este o zi

doar spunând aceste cuvinte puteam adormi

ținându-ți mâinile de parcă ar ști mai mult decât restul trupului

până când primul fulg s-a oprit pe stâlpul

din stradă

mi se părea că-l aud pe dumnezeu vorbind despre mine

 

 

[petrut dan]

Mulțumesc, Chris, pentru popas și apreciere, cu drag!

[Chris]

da, frumos!

[petrut dan]

Bună dimineața, Lisia, un comentariu minunat, pentru care îți mulțumesc, mă bucur de căldura cuvintelor  și totodată de poeticul ce-i crește valoarea. De asemenea apreciez și felul în care l-ai construit parcă o poveste scurtă, dar care la final îți dă senzația că ți-ai mai dori...ai tu talentul să-ți îmbraci frumos ideile, cu drag, my lady!) 

[Vasilisia Lazăr]

Un poem cioplit în alveole de substanță puternic spiritualizată și care, parcă se cere citit, mai ales acum, în preajma Crăciunului. Nu cred că simboluri precum peșteră ori iesle sunt folosite întâmplător.

avansul misticului în fața științei

oprește din căderea omului câteva ere

Ooo, da! Chiar dacă Dumnezeu se manifestă în lume și prin lentilele cunoașterii științifice, omul știe, în sinea lui, că la marile probleme cu care el se confruntă (precum cea a vieții și morții, a iubirii, relațiilor interpersonale, spiritualității, frumosului etc.), știința nu poate răspunde în totalitate, și chiar dacă aceasta poate salva uneori lumea, tot ea e cea care o poate și nimici. 

credința mă duce cu gândul la cartea exod

și oricât mi-ar promite diavolul 

lumea

tot

gardul de nuiele din jurul bisericii mă face mai înger

Mirabile versuri! Știi cum le-am simțit eu? Ca pe un pumn de apă rece sorbită dintr-o oază, după o zi de rătăcire prin deşertul din mine. 

Iar ultima strofă este absolut magistrală. Pas cu pas, ai ajuns din nou la iubire. Nimic fără vindecătoarea și inefabila iubire, se știe.

Vezi tu... Poezia nu este numai literatură. Dacă ne putem imagina că literatura este un codru frumos într-o dimineaţă de vară, poezia este acel abur ceresc care emană din acest codru. Imaginea aceasta mi s-a conturat, citindu-ți poemul. O imagine care mi-a purificat sufletul.

Cu drag și aleasă apreciere,

[petrut dan]

Mulțumesc, Gina, pentru prezența ta poetică și cuvintele lăsate în pagină mi-au făcut plăcere, te mai aștept, cu drag!

Domnule Mihai Katin, apreciez prezența, cu stimă!

[Mihai Katin]

o iesle din lemn de gofer

ce înseamnă salvare

deși multe religii au cerut relocarea...  da,  o  arca  a lui  Noah   intr-o   superba  metaforizare!!!

cu   multa  admiratie!

[gina zaharia]

Un cadru specific acestei luni, pașii sunt ordonați pe idei creștine, vrăjitoarea speră că va zări ieslea de gofer... măcar crede că există, poate fi ziua speranțelor sau negura ochilor închiși. 

Cum le mai ticluiești tu, Petruț!