În țara lui Păcală

[Corneliu Neagu]

Stă cugetul pe prispa unui troc

cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă

pe întrebări care revin ad-hoc

din sfera minții încercând să iasă.

Sunt întrebări ce-și caută răspuns

pe nesfârșite clipe de-ndoială

rămase-ntr-un trecut de nepătruns

țesut în umbre negre de cabală.

Privești-napoi, total nedumerit,

ajuns târziu pe margini de tăcere

cu-avântul tău, cândva nestăvilit,

oprit acum pe umbra care piere.

Dar truda ta, ce crezi că îți aduce? –

te-ntrebi adesea, când privești-napoi –

te lupți din greu, muncind până te-ndoi,

ducând în suflet nevăzuta-ți cruce…

E crucea grea a existenței tale,

o duci crezând că vei răzbi cumva,

dar cum să crezi că singur ai putea

când proștii fără rost îți stau în cale?!

Încerci mai mult și te frămânți din greu,

sperând că poți să îl învingi pe Prost

pe Gură Cască sau pe Derbedeu, 

pe toți ce-n viață umblă fără rost.

În țara marelui erou Păcală,

nu te gândi că poți răzbi cu oști –

adună-nțelepciune ancestrală

ca să-i învingi definitiv pe proști!

 

 

[Corneliu Neagu]

Doamnă Mihaela Popa, mă bucur că sunteți de acord cu mine. Vă mulțumesc!

[Corneliu Neagu]

Așa este prietene Bolache Alexandru, mulțumesc!

[Mihaela Popa]

bine și frumos spus

"În țara marelui erou Păcală,

nu te gândi că poți răzbi cu oști –

adună-nțelepciune ancestrală

ca să-i învingi definitiv pe proști!"

[bolache alexandru]

De-a râsul-plânsul despre țara de astăzi...

[Corneliu Neagu]

Da, Grig, aceasta este cheia în care trebuie să descifrăm versurile acestei poezii. Își mulțumesc, cu prietenie și respect! Onorat de prezența ta aici!

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Vasilisia Lazăr, comentariile dumneavoastră au fost și încă rămân pentru mine un exemplu de răbdare și înțelepciune, oferindu-mi un model pe care sper să-l pot urma și eu în comentariile mele. Vă mulțumesc cu aleasă prietenie și respect!

[Grig Salvan]

Un pamflet dureros și acid la adresa celor care au demolat și sfâșiat o țară cândva înfloritoare. Ne uităm cu silă și dezgust la asecensiunea jefuitorilor și proștilor care domină scena vieții noastre, o țară cândva cuprinsă de un elan creator fără egal în istorie a ajuns o ruină și o mlaștină infectă în care toți rechinii și corbii prădători își fac mendrele. Dar... orice e posibil „în țara lui Păcală”, în țara derizoriului și bășcăliei, a superficialității și prostiei. Așa cum exclama cândva și marele Bacovia: „O, țară tristă, plină de humor!”

[Vasilisia Lazăr]

Poemul este o meditație asupra luptei continue cu propriile limite și cu influențele negative din jur, precum și o chemare la înțelepciune și răbdare pentru a depăși obstacolele. În ciuda dificultăților, se evidențiază importanța înțelepciunii tradiționale și a introspecției pentru a găsi soluții durabile. Primul vers, „Stă cugetul pe prispa unui troc” sugerează un moment de contemplare, de cumpănire, în care gândurile se „strâng ca într-o plasă”, simbolizând încercarea de a controla sau de a înțelege tumultul interior. Întrebările recurente și încercarea de a ieși din sfera minții indică faptul că autorul se află într-un proces de autoanaliză. Versurile „rămase-ntr-un trecut de nepătruns” și „țesut în umbre negre de cabală” evocă o nostalgie sau o melancolie pentru trecut, dar și dificultăți în a descifra sau a înțelege anumite evenimente sau experiențe. Imaginea „ajuns târziu pe margini de tăcere” sugerează o stare de dezorientare, de pierdere a direcției, dar și acceptarea tăcerii ca formă de răspuns sau de reflecție profundă. Versurile despre „crucea grea a existenței” și „nevăzuta-ți cruce” simbolizează poveri personale, încercări și suferințe, dar și credința că aceste încercări trebuie duse pentru a depăși obstacolele. Apelativele „proști fără rost”, „Gură Cască” și „Derbedeu” reprezintă personaje simbolice ale ignoranței, superficialității și lipsei de sens, cele pe care le întâlnim zi de zi, iar învingerea acestor obstacole vii nu se poate face numai prin efort personal, ci și prin înțelepciune ancestrală. Doar așa va putea fi învinsă prostia și vom putea atinge adevărata înțelepciune, păstrând echilibrul.

Minunat poem!

[Corneliu Neagu]

Doamnă Maria Mitea, vă mulțumesc cu prietenie și respect pentru comentariul dumneavoastră bine țintit! Onorat!

[Maria Mitea]

”pe întrebări care revin ad-hoc ...” - daaaaa, bine ați scris, Domnul Corneliu Neagu, - ca un ”târziu pe margini de tăcere”