Conspirație

[Nicoleta Cheles]

Ei mă urmăresc
în tristețe
şi în nisipuri pustii.
Ei mă urmează
în locuri în care
obișnuiam să fiu.
În întunericul ce
dăinuie veșnic.
Ei mă urmăresc
în locuri în care
nu mă voi afla
niciodată.
Ei mă urmăresc,
pentru că sunt viu.

[Grig Salvan]

Misterul și ambiguitatea sunt specifice poeziei. „Ei” sunt toți cei din umbră, nevăzuți, neștiuți, cei ce ne urmăresc fiecare pas, fie că sunt din afara noastră, ființe enigmatice din neantul existenței, unde ne pândesc și ne pot face orice lucru imaginabil sau inimaginabil, fie „idolii” din noi, „daimonii” care ne poartă adesea spre ținte și direcții pline de întunericul necunoscutului.

[Chris]

textul suna ca o ghicitoare. este foarte ermetic, nici eu nu am inteles despre cine/ce este vorba

[Nicoleta Cheles]

Of, dacă ar fi totul atât de simplu...Poate că doamna Amanda Spulber este mai aproape de sensul pe care și eu îl caut...Chiar nu ma deranjează zâmbetul dumneavoastră, doamna Vasilisia Lazăr, am zâmbit și eu în timp ce scriam...Vă mulţumesc pentru încurajare, domnule Gheorghe Pârlea.

[Vasilisia Lazăr]

Niște strigoi or fi... :)

Îmi cer scuze pentru zâmbet, poate că poezia e una gravă, dar chiar nu ne-ai dat niciun indiciu, Nicoleta.

[Amanda Spulber]

Nici eu nu îmi dau seama cine sunt ei, dar versurile tale mi-au amintit de Sfârșitul copilăriei și de acei extratereștri invidioși pe oameni pentru că oamenii sunt capabili să devină parte din ceva superior și inefabil, spre deosebire de ei care sunt limitați la statutul de observatori. Chiar dacă Arthur C. Clarke a spus că romanul lui nu ar avea legătură cu apocalipsa, mă gândesc că se poate face o paralelă și cu demonii care jinduiesc după condiția de om.

[Gheorghe Pârlea]

Deși nu pot concretiza cu precizie subiectul, îmi sunt mai accesibile circumstanțialele. (Nu vă îngrijorați. Un poet facil - dădea de înțeles G. Călinescu - n-are șanse mari să-și consolideze poziția.) Mi-a făcut plăcere.