De-atâta verde s-a trezit pădurea

Şi suflă ca nebuna furtuni.

Într-un copac a ruginit securea

Iar în lăstarii lui cresc doi lăstuni. 

Fereastra mi-e deschisă spre visare,

Când dimineața trage de lumină.

Tăcerea urcă spre un colț de zare,

Pe o culoare ce-n penel suspină. 

În primăvara ce tresare-n muguri,

Un gând striveşte dur o amânare.

Amurgul se strecoară printre rânduri

Cu paşi desculți şi…

Dumbrăveanca - recitare

Cânta o dumbrăveancă.

În zborul ei hoinar,

își mlădia romanța,

ca pana* de cobzar.

Ba răsuna sălbatic,

ba mângâia duios

văzduhul frânt de struna

din viersu-i tânguios.



Cutremura frunzare,

zbârlea…

am făcut focul pentru tot ce aveam

de la tine

ca din cealaltă lume

umbre pliate după tavan se hrănesc cu fluturi

înviați de limbajul trupului



le simt frica de necunoscutul cărnii

sângelui

sarea împușcă jarul

strălucitor după risipirea cercului ploii



demonii își aleg clădirile

de pe care țintesc vibrațiile joase

ale celor ce trăiesc cu două vorbe pe zi

ale celor care nu ajung la maturitatea…

senin

ca pe un capitol de carte

foşnind a reni

ce migrează spre sud

prin taigaua – osuar stelar

aş da timpul înapoi

fulgerătoare fost-a clipa când

precum Thetis

– îmbrăţişându-mă întâia oară –

în râul Styx

m-ai scăldat

narcotizaţi

am uitat

un afurisit de călcâi

în secunda ce tocmai trecuse

prin văl de auroră neagră

– ren stingher –

aş putea…

Se-adună norii și din cerul meu

Încep să cadă vise, rând pe rând

În turn de piatră va fi cel mai greu

Când îngerul mă va vedea plângând

Nopțile-mi sunt încă amfiteatru

Umbra se alipește de-ntuneric

Dar viața asta nu  e loc de teatru

Rămân în spațiul tristului eteric

De-aici până în rai mai e un pas

Când foaia de hârtie va fi albă

Voi ști că o secunda mi-a rămas

Să-mi lege amintirile în…

Când nu vom mai şti

Cât de mult am mers,

Cât de mult am ars,

Iar visele toate găsind aripi

Ne vor părăsi într-o toamnă,

Dăruindu-ne doar

Acea stare de singuri în doi,

De dialog în necuvinte,

Când ne spargem clepsidrele

Și aruncăm toate cheile

De la uşile noastre lumeşti.

Ce urmează?

Ce mai suntem?

Poate doar undeva

Ne ridicăm sufletele în Moai verticali

Moai vibrand celest şi…

în fiecare dimineață soarele vine la mine,

mă uit pe geam, puțină lumină,

îmi pun haine ușoare,

azi merg eu la el,

ridic dealul,

cineva plânge (o fi o pisică, un lup) mă cheamă să-l iau în brațe:

- nu te speria, e din pricină c-ai dormit azi noapte cu luna,

miroși a lună, te confundă,

*

stoluri traversează cerul de parcă ar traversa ape

-n ochii mei, luna

plină,

gravidă mândră, își scutură brațele, le…

nu suntem oamenii străzii

nu ne face plăcere vulgaritatea

atunci când te iubesc ca pe o damă în costum țipător

posedată de pofte

și de vorbele încântătoare despre cum să dobori o femeie

în pat

pe bufetul din bucătărie

începând

cu ușa de la intrare

ne dezbrăcăm ca după prima beție

cu degetele

cu dinții

și toate încercările de mai înainte ale ființei

atunci când și-a descoperit trupul

în prima…

Voi, păsări ale timpului murind

Sub răzvrătite áripi voiajoare, 

Îmi spulberați, din neștiutul grind, 

Penumbrele de…

Se plimbă cărțile pe etajeră,

eu le privesc mirat dintr-un ungher,

parcă-au venit acum din altă eră,

învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,

pe-o margine de visuri te zăresc,…

Eu îmi doresc, cu tine, un amurg,

Pe plaja-ntinsă-a unei mări albastre,

Să nu vedem cum clipele se scurg,

Creând un timp de vis al vieții noastre.

Să savurăm un roșu ideal,

În asfințit, ca dragostea, fierbinte,

Iar marea-albastră ce se zbate-n mal,

Să-i dea trăirii faza ei cuminte.

Cerul aprins ca sângele din noi,

Să se-adâncească în oglinda mării,

Sa facă-un trup de vrajă amândoi

Și să-ntregească-ncet pastelul…

Rămaseră pe ramuri doar câțiva ochi de frunză,

privind când înspre mine,

când înspre-adânc de ape,

precum un cerb speriat;

Se răzvrătise vântul, și degetele-i fine…

Aș mai trăi ca să petrec,

Cu păsările să mă-ntrec,

În zborul lor să le imit.

Dar... poate m-am copilărit

Îmbătrânind.



M-aș vindeca de anii mei

Și ei acolo-niște zmei

-zburând cu tot ce mi-a fost dat,

spre un apus întârziat

Plin de păcat!



M-aș îmbrăca în răsărit

Și aș trăi cum n-am trăit.

Din verde mi-aș croi covor

Și cuib, din țipăt de cocor,

De-ar fi să mor!



M-aș duce prin păduri de plopi

Și-aș învăța…

Născut pentru a fi poet.

Restu-i Shakespeare.

Sau Eminescu.

Sau Pușkin.

Sau Baudelaire.

Sau Eugen Ionescu.

Eugen Ionesco!

O luăm de la capăt?

Nu: o luăm de la sfârșit!…

îmi plac femeile

cu cicatrici pe suflet

în ele sângerează neuitarea

durutelor dureri

şi rana celor nedurute

mereu acolo

pentru a le aduce aminte

cât sunt de fragile

cât sunt de puternice

sunt chiar frumoase femeile

cu cicatrici pe suflet

doar ele pot strânge

cioburi de univers pierdut

fără să se taie

şi fără să se oglindească

în ce a…

dragostea mea

și-a păstrat frumusețea primei zăpezi

culoarea ochilor

forma bărbiei

după tema natală

puteam fi copia unui înger



unu la unu



pălăvrăgim despre obiceiul de-a râde

de oameni

nimic nu face trecutul un loc mai vizitat decât

presimțirea sfârșitului



celui care strigă în…