coboară-te Iisuse din icoană

intră în sufletul meu suferind

atârnă greu lacrima sub geană

durerile planetei le cuprind.

plâng codri de grindină loviți

pe poteci umbrite cerbii suspină

nu mai recunosc oamenii înrăiți

s-a denaturat și mierea din stupină.

soarta planetei nu este ușoară

azi pentru avere sfinții se roagă

te rog Iisuse din icoană coboară

e nevoie de tine în lumea întreagă.

sunt clopotul din turnul de…

In sarabanda gândurilor tale

Pătrund încet, sfielnic și tăcut

Ma frânge-un val ce vine din trecut

Cu înțelesuri vechi, orientale

Ca un tunel din care nu răzbate

Nici un ecou de rai sau de supliciu…

am găsit în sufletul meu niște drumuri unele urcau altele se rostogoleau

ce mai o adevărată harababură

le-am înhămat și le-am spus să fie prietenoase

cine știe unde vor duce într-o zi

cum cine știe

mi-a zis unul mai îndrăzneț…

Tot ce-ating este durere

tot ce-atingi este poezie

neputința este vrere

restu-i tot fir-ar să fie

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Trec efluvii de căldură;

Și prin lanuri visătoare

vântul suflă cu măsură;

Macii-mprăștie culoare…

Mă-nsoțesc cireșii - tremur! -

și cu ramuri mă-nfășoară;…

O punte nevăzută mă duce peste vreme

să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,

când dorurile mute încearcă să mă cheme

la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.

Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,

rămân mereu ascunse în false amintiri,

sub brâuri răsucite la margini de păcate

aduse peste vreme de fostele iubiri.

Îmi amintesc adesea de vara-ntârziată

întinsă peste visul de care m-am temut,

că-n seara hărăzită te…

Între vânt și cuvânt, tac

Mă mut între gând și-ntrebare

E umbră în mine și tac

Nevoia de Tine mă doare

Dau cercu'-napoi și-obosesc

Zorind amintirile roată…

Forta trezirii, 

bucuria ploii

In noapte

Clopot de sare

urmă de sunet

Cristalul

Abur albastru

stoluri răzlețe…

și m-am dus, m-am dus...

Zeul scăpase soarele-n apus

mâna de-ntuneric un ochi mi-a răpus

sânul cerului, molatic și greu

stătea in celălalt ochi al meu...

și m-am dus, m-am tot dus

m-am lăsat de-o lumină condus

pasul tău nu știe drumul în sus

ochiul tău nu află drumul ascuns...

și m-am tot dus...

anii mei tineri în palmă nu-s

chemarea piscului abia întrevăzut

mă poartă pe drum cu ani de-mprumut

și nu știu, ziua…

Mă trezesc

cu Sylvia Plath

sub

clopotul de sticlă

al verii

Costel Zăgan

propulsez gânduri pe albastre spirale

ce dacă timpu-i furibund ca o tornadă?

ajung și la mine ecouri existențiale

magie cu miresme din a florilor nadă.

lumea e un teatru cu roluri demențiale

dar am și eu un rol de epic trubadur

harmonica-mi învăț cu ritmuri esențiale

tot ce mi se întâmplă cu stoicism îndur.

scenarii optimiste scriu și eu în jurnal

pentru posteritatea cu îngeri de lumină

nu nu mai pot opri freamătul…

Secundele

trec

din

durere-n

durere

eu

surâd

întunecat…

nu uit să fac zilnic terapie cu Lumină

ea face loc în suflet speranței să revină

acolo unde cântă tainică mandolină

să producă și noaptea liniștea divină.

brocart de Lumină visul mi-l îmbracă

să am cu iubitul pe o stea întâlnire

dorul de el nu mai vrea să treacă

vrea tandrețe și dovezi de iubire.

iubirea noastră de Lună e pecetluită

să nu cadă pradă abisului rapace

cu fericire îmi e inima învăluită

momentul magic varsă farmec…

Mai aud și astăzi dulcea ta chemare

revenind prin vreme ca un lung ecou

cu-nveliș de umbre din cireșe-amare

mai demult uitate într-un bibelou.

Îmi aduce-n cuget nerostiri pierdute

printre slove scrise într-un vast poem,

îngropat în ziduri de străvechi redute

apărat să fie de un greu blestem.

Reascult poemul pe la miez de noapte,

în frânturi de franje rupte-ntr-un halou,

cu rostiri vrăjite care vin din…

Mi-i înserarea-naltă, văd nurii din almee,

m-ademenește,-n spectru, lumina din vitralii,

predestinată rugii atâtor Elizee,

şi lacerez apusuri, le ondulez în falii; …

Mă locuiesc doar noaptea, înspre ziuă

Vine un vis să mă arunce-n stradă,

Gunoiul lunii tot grămadă

Îl dau spinării cea de melc, cuvintele alături merg

În faţa zorilor mă plec,

Rămân atunci golit de cuib,

Înalţ ce pot dintr-o privire,

Sunt ca pierdutul fără sfanţ,

Îmi vând căderea din Bizanţ,

Acum mă curăţă de praf un stol de vrăbii,

La fereastră

O fată pune flori în glastră

Şi ochii-mi sunt lalele…