De-ai ști cât e de frig

Cu ochi arzând sedați,

Să vrei strigând să strigi

Vreun gând nevinovat,

Dar ești prea mult sedat,

Pământul suflă-n spate,

Ai aerul în piept deposedat

Și coardele la gât dezacordate.

De-ai ști cât e de greu

Să prinzi nimicu-n mâini

Și calmul tău răspuns:

”Nu…

Te știu de ieri,

Te știu de-o veșnicie,

Te știu în flăcări și dureri,

Privind completă și pustie.

Te știu mai mult de-o clipă,

Te știu nisip de ceas,

Te știu speranță ce-nfiripă

Lumina mea c-un singur pas.

...

Te știu cu zâmbet îmbrăcată,

Te știu ascunsă-n florile de nea,

Te știu atât de limpede în picături de ceață

Și-n mâna lunii-vis de…

cu flori la școală -
colega de bancă
tot mai frumoasă

     *****

capătul verii -
prin sălcii despletite
vânt de adio

     *****

iarna aproape -
orice vânt smulge din pom
cateva frunze

Sui pieptiș pe dealuri sure

și pietroase-n vârf de vânturi;

Zboruri nalte stau să-mi fure

gândurile - niște fluturi

căutând mister în toate.

Și iarăși mă trezesc,

Și iarăși nu zâmbesc

În diminețile când moartea

Iarăși o cerșesc,

Să vină fără plan,

Să nu aștepte ani,

De mână să mă ia

Și să mă ducă

Măcar și-n iad.

Să mă seducă cu parfum de nebunie,

Să mă reducă pân` la suflet agățat de o frânghie,

Atât de mut și orb

Încât nici o ispită

Să nu pătrundă-n viața mea

Pe nici o clipă,

Să mă trezesc nebun

De-am adormit în…

toamna la școală -
cu trei nuci mai aproape
unul de altul

     *****

seară la foc -
în floricelele din vas
calea lactee

     ****

numai nebunii
își păstrează culoarea -
alegeri în șah

S-a îmbrăcat în rochie de seară Tulcea și,

răsfățată-n vânt de viile lumini,

își lunecă statui și acuarele

peste fântâni arteziene moțăind.

Cu pasul doamnelor de naltă clasă

își lasă voluptatea…

toamnă la schit -

ploaia bate toaca

pe acoperiș



     *****



eternitate -

în cimitir doar

tăcerea-i vie



     *****



vârsta a treia…

curge în gând viața strigând fără cuvânt

ud am rămas într-un popas cât să…

despletite

pădurile îl vizitează adesea

să-i înfrunzeacă lumina din ochi

uneori

câte o ciută

îşi întinde ezitant grumazul

pe inima lui

mestecând molcom din ieslea ad-hoc

fânul cu vise

la plecare

el primeşte invariabil în păstrare

tabloul norilor de catifea

din ultima privire împărtăşită

furtuna implicită

îi cuprinde aleanul

în cataracte de gânduri

singur pe plajă

în ţiuitul asurzitor al tăcerii…

Cel fără auz 

a avut totdeauna urechile sănătoase

ca să își audă vociferările interioare 

Cel fără vorbe 

a cântat în mintea lui pe voci

pe care altcineva

nu le-ar putea imita vreodată

Nevăzătorul ți-a citit sufletul

mai repede 

decât l-ai citit tu pe al lui

Cel fără picioare

aleargă în imaginație 

când vrea să nu-și piardă timpul fără un țel

Cel lipsit de mâini

a învățat…

Om bun

prima

oară

oamenii

în

cuvinte

se

descompun

Costel Zăgan, Ode gingașe

nuferi în soare

sub floarea de hârtie —

peste lac, alți ochi