în fața porții o femeie plimba un pahar cu lapte

avea chipul robotului aproape uman

cum care

cel care a primit cetățenie…

nu m-am desprins ca semnul de mirare

stau tot în cale-mi pururea absent

nerăsucit în fusele orare

adânc străpuns de golul remanent

tot recompus din sume de extreme

prin cataloage doldora-n notări

abreviez natâng în teoreme

și mă înec stângaci în călimări

curtat de necuprinse ocolișuri

tresar fluid în timp cumpănitor

m-adun din picături și învelișuri

în pulbere cu miez repetitor

fugar în sinea…

Cine-ar putea răpi a crinului splendoare

În care cresc de voie mistere ce-nstelează

Cu fin parfum de viață ce-n freamăt scânteiază

În lacrimă, în zâmbet și-n gânduri arzătoare?...

Ai zice că n-am treabă de caut eu răspuns,

Sau orice căutare ar fi un vis de aburi;

Plăcut să-i fii alături când luna învârte zaruri

Domnește, visătoare urcând un cer străpuns.

Când vrea să-nalțe fruntea prin ceața zorilor

Se-mbracă în lumina-i doi…

Iubitul meu de dincolo de vară,

te-aștept să vii, să colindăm pădurea,

e timpul bun, n-a mai plouat afară,

un veac trecu de când te-ai dus aiurea.

 …

Din miezul răcoros cu ploi rebele, 

eu îmi culeg buchet de bucurii, 

mă învelesc pe înserat cu stele

și-n zori, cu răsărituri aurii. 

Ascult cum curge liniștea prin vene, 

mă recompun din cioburi de tristeți, 

pe când la moara timpului se cerne

făina nenăscutei dimineți. 

Un ocean planetar mi se zvârcolește-n vene

- sânge abisal -

fluidizându-mi curgerea prin albia timpului,

spre primordialitate...

Află-mă la capăt de apus

Când stoluri inspirând eterul nopţii

Se lasă plutitoare-n voia sorţii.

Descoperă cum umbra mi se-ntinde,

Albastru ei în lac toarnă cuvinte

Şi undele se tremură în semn,

Mi-e trupul podul cel de lemn

Pe care mergi uşoară,

Te ridici

Cu-nfiorarea mâini să atingi

Globul lunar

Şi el încet se-aprinde,

O teamă neînţeleasă te cuprinde

Că nu mă afli

Când…

dacă n-ar fi apus mult înainte soarele

au deschis gura să spună toți deodată câte ceva

peste hohotele lor de râs

m-am dus și m-am așezat lângă apă

să-ți trimit un gând de sfârșitul acelei toamne

fără să înțeleg că nu mai puteam salva nimic

doar să mă rog

să mai ascult odată povestea ta

cu pletele udate de ploaie

a celor care n-au înțeles în întregime fericirea.

să fi împietrit din senin toate…

am călătorit
dintr-un loc în altul
să aflu ce este între ele
în jurnalul tău
multe cuvinte subliniate

     **** 08  ****

nu există
doi fulgi de zăpadă identici
fiecare
ajunge pe pămînt
pe drumul său diferit

     **** 09  ****

în fiecare clipă
mă simt confortabil
cu imperfecțiunea ta

nu văd
nimic mai frumos

de ce atâta pelin în stupul verii?

o fi venit așa din senin

un roi de gânduri otrăvitoare

și ai vrut să mă aperi de ele?

îmi amintesc că dormeam în inima ta

îmi făcusem pat de iasomie

fără să știu că…

încă mă rog să știu unde e cheia
din ușa zăvorâtă către lume
dacă e luată cine-or fi aceia
de-au potrivit asemănări de nume

nici n-am jucat-o pribegind pe drumuri
la cumpeni șchiopătate de fântâne
în danț cu iele roase de parfumuri
sau pe taraba caznelor păgâne

un umăr pun spre ușa încuiată
și mă întreb proscris a mia oară
când poate înăuntru stă uitată
cum s-a-ntâmplat să fiu rămas afară

Scriu și înod firul care topește inima
fac lucruri pentru ziua următoare
incurabile stângăcii se leagănă în suflet
pe picioare
până cineva întoarce capul
o vorbă
ei bine hai să vedem
unde ne aruncăm privirile neputincioase
fără să pierdem ceva
din noi
din admirabila seriozitate
ne-am putea rostogoli
într-o tăcere fermecătoare
de vom spune una sau alta
cât de liberi am fi
adânciți în gânduri ca-ntr-un gol dulce

nimeni acasă -
nimic nu se transformă
totul se pierde

    ****

fotografii vechi -
carți de identitate
scrise pe verso

    ****

balul bobocilor -
în toate cuiburile
pregătiri de zbor

Își dezveleau în vânt plopii tulpina

și nalte vârfuri norii atingeau;

Un stol de zmei îmi contura suișul

pe rădăcini ce ploi reverberau.

Parc-adunasem liniștea din timpuri,

pe unde nici picior de muritor

nu mai trecuse vreme de o eră;

Ploua tihnit, ploua pătrunzător...

Suind pe culmea aprigelor vânturi

- poteca turmelor, spre infinit…

am mers ce am mers cale lunga zi de vară

dincolo de miezul nopții m-am oprit lângă un pod am recunoscut murmurul apei

 un scheunat părăsit

și două viori aduse de val și îngropate în mâl

pesemne fusese forfotă mare

ca-ntr-un salon de nunți…

Constelații de ciulini

explodează peste câmpuri;

Știuci de jad, cu solzii fini,

fecundează moi adâncuri.

Untdelemn pe luciuri vii,

ceața limba-și unduiește…

prin curți înecate nici câini nu mai latră

cojite din ziduri ies umbrele-n gând

plutește rigola în apă curgând

și plouă adânc peste crucea de piatră

nici ziua nici noaptea nu cad la răscruce

de jur împrejur e un fum stins în creci

șiroaie de mâl spală ulițe reci

neliniști în case cât ploaia aduce

nori grei zac în drum prăbușiți de umbrele

alunecă pașii cu frică târșiti

din ramuri cad muguri de ploaie…

Se piaptănă norii în poalele serii

Un fulger își lasă amprenta pe cer...

În pripă, de floare se scutură merii

Iar ploaia încalță potcoave de fier.

Senină și calmă te-nscrii în poveste

Când tragi, peste geamuri, perdelele moi.

De pragul poetic, cu pasul treci peste

Emoția nudă sădită în noi.

Și cad peste norme perdele de ceață

Cât cauți cu ochii închiși în avans

Mai multă pasiune să țină în viață

Un…

Trece iunie în pripă, cu blestem de vreme rea:
Ca nicicând mocnesc de grija că-mi lipsești de la cafea!

Trece iunie în pripă, plouă-ntruna fără rost:
Ca nicicând resimt durerea clipei în care ne-am fost!

Trece iunie în pripă, cerul pare tot mai fad:
Ca nicicând nutresc speranța că vom coborî la vad!

Trece iunie în pripă, năpădit de picuri reci:
Ca nicicând croiesc iubirii neatinse, noi poteci!