LAC SĂ FIE, BROAŞTE DESTULE

S-a dat ordin de sus
curăţenie să se facă de jos în sus
până se-ajunge la mansardă,

hoitul se va lăsa apoi la uscat
şi va fi îmbălsămat, pomădat,
cum se cuvine...

mass-media va avea cu siguranţă
un subiect foarte delicat de dezbătut,
dar mai ales vital pentru naţiune (!?)

nu importă că nu-s bani de de pâine,
Lac să fie, broaşte... destule.

MARKETING

Şi dintrodat’ s-a făcut noapte...

în capul unora, desigur,

(Ba se zicea c-ar ţine şase luni!)

Şi curs-a gârlă-n cont bănetul,

miliarde de euro, de dolari...

nu, chiar, are importanţă,
când mogulii şi nababii
au plătit cu ochii-nchişi

nemurire... !?

În barbă-şi râd băieţii cei deştepţi
şi mai mult ca sigur pun la cale-
o nouă păcăleală..

 mondială.

VIAŢA

Patru scânduri,
patru cuie,
mâinile pe piept, Mărie,
pe mormânt boziile ...

Guguştiucii cânt-a vară,
pace-n cer şi pe pământ ...

MANSARDA

Vecinul meu şi-a ridicat mansardă,
patru camere erau mult prea puţin
pentru două persoane...(sic !)

Copiii au plecat în lume:
America, Spania...(importă!?)

Şi de câteva luni bune
mansarda e...„De-nchiriat”...

PSALM

Cu temenele până la pământ

Papuc după papuc prin veac aţi lins,

Zadarnic steagul flutură în vânt

Vae victis, deci păziţi  rugul aprins;

Chiuind într-un picior pe luncă,

Chiar v-aţi amăgit cu cea butadă

„Boii ară şi caii mănâncă”,

Azi v-apas-amarnic cea corvoadă;

Nevăzute porţi suflet străbate,

Vai, cum una după alta se închid,

La lumină neştiute fapte

Cum răsar  vulcanic, devoră avid;

Căci actori pe-o scenă de faţadă

Mâniat-aţi pronia divină,

Aţi  trăit viaţa ca o pradă

Coborând la rangul de jivină;

Timpu-aleargă, vine şi scadenţa,

Cine să plătească oale sparte,

Zi ce trece creşte violenţa,

Bate-n uşă plata, bate, bate;

Mileniul luminii şi-al mândriei,

Al orgoliului peste măsură,

Între semeni setea nebuniei,

Mai presus de toate-ncinse ură;

Se mănâncă azi frate pe frate,

Pita nu ajunge la sărmani,

Se clamează din amvon dreptate,

Când ban la ban, păduche la golan;

Şi-asta-i de când lume şi pământ,

Din arene se  latră schimbare,

Furtună culegi dacă sameni vânt

Ciumă, putregai în măruntaie;

Apa-n piuă bat la televizor 

Meşteri păpuşari din cutie scoşi

Pentr-un ban muncit câştigat uşor,

Ţugulanului - cuţitul la os;

Celui ce vă vinde luaţi dar’ seamă,

Dar mai ales când, unde, cum, cât, cui,

Aţa pe mosor se strânge-n vamă

Şi volens-nolens atârnaţi în cui;

Ghilotină nu-i ca să vă curme

Dintrodată chinul, suferinţa,

Când urcaţi Golgota fără nume,

În zadar cerşiţi de-acum căinţa;

Asta vi-i răsplata pentru fapte,

Cuvântul dintre toate-i mai presus,

Cât aveţi în palmă viaţă, moarte,

Întoarceţi  faţa Marelui Iisus...!

Alungaţi păgână rătăcire

Ce v-a bântuit amar prin vreme,

Plecaţi frunte-ngemănaţi cu fire

Şi lăsaţi pe Domnul să vă cheme,

Căci aţi văzut lumina cu un rost,

Nimic în univers nu-i la-ntâmplare,

Astăzi de n-aveţi pâine, adăpost,

Mâine răsări-va iarăşi soare,

Dincolo de orice îndoială

Duraţi cu biruinţă rug aprins,

Fie-n grija clovnilor spoială

Îngenuncheaţi voi Domnului Iisus...

TRIBUNULUI

IN MEMORIAM CORNELIU VADIM TUDOR

Mare poet şi mare patriot,

Totuşi, mă-ntreb ce-a mai rămâne-n loc, 

Când văd cum ni se duc, vai,  rând pe rând

Oameni de seamă şi tot mai flămând

Vin acum în locul lor străinii

Şi dijmuiesc chiar preţul pâinii,

De ajunse biata noastră ţară

În această lume de ocară

Şi-i  vândută cu ocaua mică...

În zadar mi te mai zbaţi, Mitică,

Spre-a ieşi din beznă şi pustie,

Chiar la bucăţică Românie,

Mândria ta şi fala-n lume

O-nghiţiră liftele păgâne...

Iartă-mi că nu te plâng, popor smintit,

Pentru că ai ce meriţi însutit;

Cap plecat, da, sabia nu-l taie,

Dar când vinzi ogradă şi odaie

Chiar ultimelor  javre şi potăi,

Popor de aserviţi şi de lingăi,

Făr’ de scrupul şi fără mustrare,

Ştiu de-acum că România mare

Va să rămână vis în veci de veci

Atâta vreme cât te vinzi şi pleci

Pe un blid de linte, ce ocară,

Cum vândurăţi biata ţărişoară,

Până şi suflet scos-aţi la mezat,

Popor de lifte, Papură-mpărat

Copil de ţâţă e pe lângă voi,

Ne cerem, dară, ţara înapoi,

Cu mândrie să putem iar spune:

Să „Trăiască Naţia”, române!

„Sus cu dânsa!”-n cor să ne răspundă

Marea, valul, cea din urmă undă,

Emin unde e, unde ni-i Vadim?

Să vă dea jos iar mască de-arlechin­­!

MASCA

(piesă într-un act)

Personaje:

El şi Ea, vârsta a treia

Chelner, tânăr, 25 de ani

Decor:

 Peronul unei gări provinciale. Terasă. Nimeni la mese în afara unei doamne. El intră şi se aşază pe scaunul din faţa Ei.

Ea (absentă, continuând parcă o idee): Bărbaţii sunt nişte porci...

El (vădit surprins, nu se lasă mai prejos): Cu femeile mi-o fi ruşine...Zi-i mai bine că bărbaţii sunt realişti, sunt sinceri. Dau drumul sentimentelor, altfel ar pieri dracu’ seminţia...

Ea: Pagubă-n ciuperci...

El: Vezi...!? Aşa gândesc toate muierile...Un copil e greu de crescut...Scoal’te noaptea să-i dai ţâţă, du-l apoi la grădiniţă, la şcoală...Nu e la îndemâna oricui să se-nhame! Şi dacă tot se poate, de ce nu...!? Înghiţi pastila, tragi un futai pe cinste şi nu te doare capu’...

Ea: Ce limbă spurcată... Scuteşte-mă te rog...

El: Te rogi, te rogi, da’ aşa n-ajungem nicăieri...Ne înghite, dracu’, rasa galbenă...

Ea: Şi ce-i cu asta? Nu sunt şi ei tot oameni!? Te pomeni c-oi fi rasist!? Huo! Du-te după Hitler! Intră într-o maşină, pune un explozibil la motor, dă o cheie şi bum!

El: Ei, nici chiar aşa...N-oi fi nebun!?

Ea: N-oi fi, nu zic, da’ gândeşti ca un nebun sadea...

El: Adică?

Ea: Acu’ faci pe prostu’! E şi asta o metodă! Mare lucru să ştii când să faci pe prostu’! Ba chiar sunt foarte deştepţi cei care...

El: Hai şi nu te-abate de la subiect...Spune-mi de ce consideri că bărbaţii sunt porci? Femeile n-or fi scroafe? Ai!?

Ea: Haide că întreci măsura!

El: Dacă mă provoci! Te deranjează că-ţi răspund cu aceeaşi monedă?

Ea: Ţi-a cerut părerea cineva?

El: Dar dumiale ţi-a cerut-o? Nu mă cunoşti, nu te cunosc şi, tam-nesam, îmi spui că sunt porc...

Ea: Vorbeam la modul general...

El: Idem!

Ea. Ibidem!

El: Are vreun rost să ne insultăm? Da’ ştiu că eşti oţărâtă rău!

Ea: Nu, chiar ţi-a cerut părerea cineva? Hop-tronc, toată lumea îşi dă cu părerea...Ştie sau nu despre ce e vorba, ţine morţiş să facă judecăţi de valoare, să-şi exprime musai opinia...Mi se face şi greaţă, zău aşa...

El: Ia un Colebil, un Hepato...

Ea: Ai dracu’ ne-am făcut! Avem leacuri pentru toate...Ai auzit!? Cică ar fi descoperit şi secretul tinereţii fără bătrâneţe...

El: Doar n-oi fi pus botu’? O cârcă de bani pentru un fâs...

Ea: Ei, nu...Î ncă nu m-am documentat...Îţi dai seama că până nu sunt sigură, nu...

El: Şi chiar crezi că te poate asigura cineva? Nu vezi că totul este o reclamă mascată!? Şi că aşa-zişii beneficiari ce laudă produsul nu sunt decât nişte păpuşi în mâna unor păpuşari!? Îşi iau şi ei partea dacă şi-or lua-o, vorba ceea, şi ne intoxică...Nu vezi că totul este făcătură! Mare lucru să inventezi un mesaj şi un nume dedesubt...Nu zău, verifică cineva dacă există undeva un oarecare X sau Y!? Mă laşi!? Suntem cu toţii nişte fantoşe în mâna unor sforari pricepuţi...Încă nu ai înţeles!? Acuma toată lumea ştie ale cui sunt televiziunile. De ce crezi că s-au zbătut politicienii ăştia să aibă mass-media lor dacă nu pentru propagandă!? Fără să ne dăm seama suntem manipulaţi de formatori de opinie puşi la patru ace pozând în oameni de bine. Ba înghiţim drame închipuite şi nu mai vedem propria dramă. Uităm că n-avem bani de pâine, ba uităm să mai şi mâncăm sau ne mulţumim să ronţăim un covrig, numai să nu pierdem vreun episod din telenovelele astea de doi bani. Oare, ne vom trezi vreodată că în loc să ne trăim viaţa noastră am ajuns să o trăim pe-a altora, virtuală, închipuită până la urmă de o minte bolnavă!? Când vom pricepe că nu se poate trăi cu literatură, că viaţa înseamnă viaţă şi atât!?

„Şi trăieşte, chinuieşte,/ Și de toate pătimește/
Şi-ai s-auzi cum iarba creşte.” Hai, c-am luat-o pe arătură...

Ea: Să ştii că  ai dreptate! Mă bucur că mai sunt oameni care combat...

El: Vorbe...Cu vorbe-n vânt nu se ridică temelie! Trăncănesc şi eu să mă aflu-n treabă...Asta mi-a mai rămas...

Ea: Da’ chiar spuneţi adevărul...Versurile marelui nostru poet sunt cum nu se poate mai potrivite...Puţini sunt cei care mai au curajul să strige adevărul...

El: Şi dacă-l spun, ce câştig? Se schimbă ceva? Aude cineva din Agora? Nu chiar, ce câştig?

Ea: Un ascultător care vă felicită!

El: Mersi! Da’ nu de felicitări avem nevoie şi de o mână de fier! Când vor pricepe odată filfizonii ăştia care ne conduc că plebea nu are nevoie de peşte servit cu linguriţa spre a nu muri de inaniţie, ci de undiţă.

Ea: Păi...!? Auzi ce urlă radio-şanţu’...Am rămas trăznită când am auzit că ţiganilor li se dă 500 de lei alocaţie ca să-şi trimită copiii la şcoală! Nu bag mâna-n foc, da’ nu iese fum fără foc, nu...!? Serios..

El: Prea e gogonată...

Ea: Dacă-ţi spun...!? Am fost în Colonie zilele trecute şi mi-am exprimat nedumerirea când am văzut droaia de ţigănuşi din staţia de autobuz, iar un binevoitor s-a oferit să mă informeze... Pricepi!?  Bagi duşmanu-n casă şi-l pui pofteşti la masă, cum ar veni...

El: Poftim cin’ mă făcea rasist...!?

Ea: Vai de mine! Da’ dacă e  adevărat, e corect? Da’ o fi ceva corect în lumea asta?

El: Baţi cam departe! Să rămânem în sfera noastră, da!? Ia spuneţi-mi, dar sincer, e corect ca parlamentarii să-şi voteze ei înde ei salarii, pensii?

Ea: Şi dacă nu sunt de acord sau nu este corect, pentru că-mi dau seama că nu e, ce pot face eu ca simplu cetăţean!? Concret! Am vreo putere?

El: Ai  şi încă una redutabilă: votul!

Ea: Adică tot nu v-aţi dumirit!? Candidează cine poate, iese cine trebuie! Haideţi, dom’le, ce faceţi!? Vindeţi castraveţi la grădinar...!? Avem, totuşi, o vârstă, Doamne iartă-mă...

El: Bine...Atunci trăgeţi ponoasele! Nu luaţi atitudine, n-aveţi decât să le trageţi!

Ea: Şi dacă ieşim în stradă cu ce ne-alegem? Cu bastoane pe spinare, caziere să nu ne mai angajeze nici dracu’!? Aia vrei? Să ai de-a face cu poliţia? Am ajuns de mai mare râsu’! Parlamentari cu dosare penale încasează pe mai departe salarii barosane în virtutea prezumţiei de nevinovăţie, iar un amărât care bagă o nuga în buzunar stă patru ani la pârnaie...

El: Dacă am fi uniţi, nu s-ar întâmpla asta...

Ea: Adică? Vrei altă mascaradă ca la revoluţia „uite-o-nu e!” de joacă ăştia alba-neagra cu ea...!? Unii că a fost, alţii că n-a fost...Ping-pong...Suntem o naţie de căcat, asta suntem...

El: Să nu-mi spui că eşti de acord cu ce se întâmplă acum în Siria?

Ea: Doamne fereşte!

El: Asta ai vrea!? Ai uitat ce-au păţit studenţii când s-au opus regimului ?

Ea: Într-o ţară democrată...

El: Teorie...Crezi că regimul actual nu ar folosi aceleaşi metode de înăbuşire a unei eventuale revolte!? Să fim serioşi...! Aşa a fost de când lumea...Numai că omul, cum face ochi, i se pare că lumea începe cu el...

Ea: Ba chiar are pretenţia că se va termina odată cu el...I se pare că e Alfa şi Omega...Omul este atât de grandoman... Şi cât îl costă lipsa asta de smerenie...

El: Ei şi? Plăteşte! Aşa a fost mereu...

Ea: Dar, totuşi, e dureros... Foarte.

El: Sunteţi prea sensibilă! Uite! Am o propunere! Ce-ar fi să...!? Nu ştiu...O doamnă nu se cuvine...

Ea: Păi nu spuneai că femeile sunt nişte...!?

El: Ţi-am răspuns într-un acces de furie, potrivit replicii dumitale. Nu ştii să faci deosebirea?

Ea: Eu lucrez cu materialul clientului! Asta ai spus, asta am auzit! Şi să-ţi fie ruşine!

El: Că ţi-am plătit cu aceeaşi monedă? Şi-apoi vorbeam la modul general ca şi dumneata de altfel...

Ea: Pardon...Trebuie să înţelegi că...

El: Sunt un porc! S-a marcat! Dosar clasat. Bine?

Ea: Haide să nu ne mai torturăm !

El: Iar femeile nişte scroafe! Clasat!

Ea: Ei, dacă tot o ţii una şi bună, află că voi excelaţi...Mai cu perdea, mai fără perdea, tot acolo ajungeţi!

El: Şi voi? La voi cum e, mă rog? Sulemeneala asta ce înseamnă, de fapt!? Rochiile aste împopoţonate şi fustele pân’la cur unde dracu’ duc? Nu tot acolo!? Mai pe ocolite, precum spui, da’ tot...

Ea: Asta e curată impertinenţă! Măgarule!

El: Permiteţi să vă sărut-mâna! Aşa se cuvine unei doamne, nu!?

Ea: Dar eşti incorigibil...

El: Fără insulte, da!? Noi discutam aici de principii...Şi nu găsiţi alta decât să mă insultaţi!?

Ea: Da’ tu ce faci? Auzi la el, sulemeneală...Mă vezi pe mine sulemenită?

El: Haide că eşti culmea! De ’mneata era vorba...!? Eu mă refeream la femei în general ca şi dumneata...Doar nu vrei să spui că toţi bărbaţii sunt o apă şi-un pământ, precum nu sunt nici...

Ea: Toţi fără excepţie!

El: Da’ cine te-a supărat de eşti aşa de pornită? Căci eşti de-a dreptul sadică! Şi să fiu sincer chiar mă surprinde la o femeie atât de delicată...Nu cumva un oarecare domn şi-a permis  să jignească o asemenea frumuseţe!?

Ea: Pân-aici! Nu-ţi permit!

El (retractil): Eu vorbeam de principii...Chiar nu se face să jigneşti o doamnă...

Ea: Da’ tu ce faci?

El: Eu fac conversaţie! Pur şi simplu îmi face plăcere să discut cu dumneata...Nu ştiu dacă ţi-a mai spus cineva, dar eşti o femeie foarte inteligentă!

Ea: Mersi de compliment, da’ te rog să-l păstrezi pentru dumneata!

El: Ce e cu tonul ăsta? Credeam că-ţi place să...

Ea: Să stau de vorbă cu un porc? Mersi! Mi-a fost de-ajuns unul...

El (nerealizând că vorbeşte la trecut, continuă): Şi poţi discuta cu el deschis, aşa cum o faci cu mine? Chiar, i-ai spus vreodată că e porc sau, mă rog, că toţi bărbaţii...

Ea: Pân-aici!

El: Ce ţi-e şi cu femeile!? (unui chelner ce ieşise în prag să fumeze) Băiete, o ţuică mică! Doamna serveşte o cafea, un ceai?

Ea: Şi eu tot una! Fiartă!

Chelnerul: Imediat!

El: O-ho! Vă ţineţi tare, pe cum văd...

Ea: Încă...Da’ de ce eşti curios, mă rog!? Nu ştiu de ce am impresia că n-ai fi

de pe-aici...Mă înşel oare?

El: Nu te-nşeli! Ai nasul fin...

Ea: Şi cu ce treburi, mă rog, prin târgul ăsta prăpădit?

El: Ei, cum poţi vorbi aşa...!? Dar este un oraş european cu staţiuni în jur, cu turism înfloritor...

Ea (aplaudă): Dinafară vopsit gardu’ şi-năuntru leopardu’...

(Chelnerul aduce ceştile cu ţuică)

El: Băiete, şi două cafele!  (Ei) D’accordo?

Ea: D’accordo!

El: Noroc!

Ea: Noroc! În cinstea leopardului!

El: Ştiu eu ce să zic!? Fie!

Ea: Nu, chiar! Zăboveşte dumneata o lună, da’ ce zic, vreo săptămână pe-aici şi pe urmă mai stăm de vorbă...

El: Da’ e-atâta linişte...Dac-ai ştii ce vacarm e în Bucureşti...

Ea: ’Mneata ce crezi?

El: Bănuiesc că ştii, de vreme ce te-ai retras în oaza asta!

Ea: Oază aici? Centrul-şantier, piaţa făcută praf, parcul asemenea, gara-precum vezi......Unde dracului vezi oaza!? Toată vara am stat închisă-n casă pentru că parcul orăşenesc lângă care locuiesc e-n renovare...

El: Asta-i bună!? Da’ parcă numai în parc te puteai plimba!? Poftim...Faleza Olăneştiului, da’ ce zic eu, străduţele liniştite şi pline de verdeaţă din Nord...

Ea: Ai ajuns şi pe-acolo?

El: Păi cum nu!?

Ea: Înseamnă că eşti demult pe-aici!

El (eschivându-se): Da’ ce fac ăştia de nu mai aduc cafeaua...!?

Ea: Ei, s-or fi luat cu vorba...Ştii cum e la gară...Toată lumea se grăbeşte, numai chelnerul chiuleşte...

El: Bună rimă, da’ nu ştiu dacă ne-ajută cu ceva!

Ea: Depinde de unghiul din care priveşti...Pentru un  poet poate fi foarte preţioasă...

El: Să lăsăm poeţii-n pace...Nişte copii mari... Trăiesc cu iluzia că îndreaptă lumea cu un vers, o strofă, o poezea...

Ea: Precum zici!

El (schimbă subiectul): Şi dumneata încotro? Că nu văd să ai bagaje! Nu pleacă omu’ la drum doar cu geanta de pe umăr!?

Ea: Şi ce-ţi pasă? Îmi trec şi eu timpul cumva...Ştii cum e...La tinereţe ai treabă şi n-ai timp, la bătrâneţe,  timp căcălău, da’ nu mai ai treabă! Nu ştiu cum a făcut cine-a făcut lumea că nu e-n regulă...Ceva nu se leagă...

El: Ei cum aşa!? Dar doamna...adică, ştiu eu, păreţi tânără...

Ea: Bine zis par...Fost-ai lele... Aparenţele înşeală! Vezi să nu te frigi!

El: N-am spus nimic...

Ea: Ba ai spus adevărul...Şi pe mine nu mă supără...Ba dimpotrivă îmi repugnă minciuna! Prefer adevărul dureros unei minciuni dulci care mai devreme sau mai târziu îşi va da în petic...

El: Dacă are picioare scurte...!?

Ea: Păi vezi că ştii....Vorbim aceeaşi limbă...

El: Ştiu eu ce mai ştiu!? (chelnerului care apare în pragul cafenelei) Comanda!

Chelner: Imediat!

El: Imediatu’ mă-tii! Acu’ mă duc să-i zic vreo două...

Ea: Te grăbeşti?

El: Nu!

Ea. Eu nici atât...Lasă-l! Chiar sunt curioasă cât le ia să facă două cafele! (se uită la ceas) Păcat că nu m-am uitat de la-nceput, da’ o să cronometrez de-acu-ncolo!

(Chelnerul aduce cafeaua)

El (cu maliţiozitate): Ţi-a stricat distracţia...

Ea: Dacă şi asta e distracţie...!? Da’ chiar e bună...Nu mi-ar fi trecut  prin cap să vin aici pentru...

El: Păi vezi!? Eu vin aici special...

Ea: Adică baţi drumul din capitală pentru...!?

El: Ei, nici chiar aşa... Când am drum în oraş...

Ea: Te cred...Ce să faci altceva într-un oraş ca ăsta!? Şantier în sus, şantier în jos...Urlă picamerele de-ţi iau auzul...

El: Nu-ţi fie cu supărare, da’ ai un fix cu şantieru’ ăsta! Să fiu al moartii dacă băgasem de seamă...Centrul, da, da’ am văzut că-n decembrie...

Ea: Poftim? Visezi! Să fii dumneata sănătos! După cum se mişcă, poate vrei să spui la Paştele Cailor...Auzi tu, să desfunde centrul şi piaţa în acelaşi timp, de începuse să se surpe malu’, mai să-nghită Hala! Intraseră în sperieţi bieţii oameni de la blocuri! Şi nu sunt mai mititele! De câte zece etaje! Ce părere-ţi faci?

El: Haide că sunt destui care să poarte de grijă...S-au făcut, desigur, studii de fezabilitate...

Ea. Pe hârtie!? Mersi! Să fii sănătos! Nişte firme ce înghit mii, zeci de mii de euro, iar apoi le doare-n cot... Cum s-ar zice, după noi potopu’...Dom’le, ascultă la mine, când unul trage hăis şi altul cea, musai că ajungi în şanţ...Mi se face lehamite când îi aud pe politrucii ăştia de doi bani ce tot îi dau înainte cu moştenirea grea. Nu uită niciunul să ne-o amintească de fiecare dată când ajung la putere legându-ne-o ca pe-o piatră de moară de picioare! Vezi, Doamne, de-aia nu dăm înainte! Să i-o spună lu’ mutu, da!? Dracu-i mai crede! Adică pentru ei sunt bani de-şi votează salarii şi pensii nesimţite sau îşi cumpără maşini ultimul răcnet, dar când e vorba de plebe, praf în ochi! Dracu-i mai votează!

El: Bine zis! Dacă dumneata nu mergi la vot, eu nu, ăla nu, abia îşi poate face Michiduţă treaba!

Ea: Că aşa nu şi-o face, s-avem pardon...N-avea grijă...Şi-o face cu vârf şi-ndesat! Scot ochii mişelului cu doi mici şi-o bere, o găleată, două mere, şi merg înainte! Ce platforme!? Ce programe!? Parole! Vorbe-n vânt! Un discurs sforăitor în gura unui carismatic cu priză garantată la marele public, iată reţeta patentată! De parcă frumuseţea ar putea ţine loc de cinste, omenie, bună gospodărire! Curvele nu sunt frumoase? Asta înseamnă că sunt şi bune gospodine? Oneste?

El: Nu se spune că politica e cea mai mare curvă...!?

Ea: Păi!? Dinafară frumoasă şi-năuntru găunoasă! Ce dracu’! Eu să-ţi spun...!? Că te văd că eşti om trecut prin ciur şi prin dârmon...

El: Oi fi, da’ ’mneata mă-ntreci, dacă nu ţi-e cu supărare...

Ea: Cum nu...!? Dacă avea baba un coi, era ministru de război, nu...!? Gura ce este de mine, încolo...

El: Eşti modestă!

Ea: Vrei să spui onestă! Află că-mi cunosc lungul nasului! Că-mi mai vărs năduful din când în când, asta e altă căciulă...De pe margine e uşor al dracului! Crezi că nu sunt conştientă că dacă aş fi în locul ăstora de ne conduc, prin absurd zic, nu aş fi mai brează? Ei-hei! De la vorbă la fapă e cale lungă, nenică!

El: Da’ sunteţi de-a dreptul sadică! Nu m-am înşelat...

Ea: Vrei să spui că sunt realistă! Înţeles!?

El:  Înţeles s’trăiţi!

Ea: Mama lui de şantier...Să ajung să-mi trec vremea într-o bodegă de gară...Frumos, n-am ce zice...!?

El: Vezi şi ’mneata partea plină a paharului! Dacă nu era şantierul n-ajungeai pe-aici şi nu ne-am fi cunoscut...

Ea: Şi dacă ne-am cunoscut, ce? 

El: Ai avut ocazia să te descarci! Oricum, trebuie să recunoşti că sunt un bun interlocutor...

Ea: Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! Modestia-ntruchipată...

El: Haida-de, nu-i de colo să găseşti un om cu care să poţi dialoga în ziua de azi...

Ea: Parole, parole...Şi cu ce mă-ncălzesc, mă rog?

El: Scuteşti banii de Distonocalm, ştiu eu, Extraveral...

Ea: Ian ascultă, stimabile, nu-ţi permit! Ştiu eu ce-mi trebuie şi n-am nevoie de leacurile dumitale, da!?

El: Cum doriţi...Eu am vrut doar să fiu politicos!

Ea: Şi păstrează-ţi politeţurile pentru ’mneata, da!? Nu de politeţea dumitale am nevoie! Scoate-o în târg la mezat şi vezi câte parale face, zău aşa, dacă tot te-mpăunezi cu ea...

El: Scuze...Dacă m-aţi înţeles greşit...

Ea: Scuze...Altceva mai ştiţi?

El: În faţa unei doamne...

Ea: Fi-v-ar masca a dracului! O ţineţi una şi bună! Doamna-n sus, doamna-n jos! Zi mai bine că nu te ţin curelele să mai intri-n horă...Frumos ne şade...Vă eschivaţi când e vorba la o adică mai abitir decât nişte saltimbanci... Complimente peste complimente, iar la adică en garde! Am priceput! Sunteţi prea inteligenţi să vă mai frigeţi o dată...Vorba ceea, cine s-a ars cu ciorbă, suflă şi-n iaurt!

El: Dar eu n-am avut intenţia...

Ea: Nu vezi că am priceput!?

El (dând înainte): N-am avut intenţia să vă jignesc...Am făcut conversaţie şi atât...Omul este atât de singur, în fond...Asaltat de atâta gălăgie se simte sugrumat, izolat...Nu, chiar!? Pe ’mneata nu te enervează televizorul?

Ea: Şi dacă mă enervează, ce?

El: Credeam că numai eu sunt aparte, ba chiar mă consideram un ciudat...Atâta lume urmăreşte cu sufletul la gură telenovelele astea, că...

Ea: Ei, a fost o vreme, atunci la început când au apărut canalele astea, dar cu timpul mi-am dat seama că nu sunt decât nişte canalii. Pentru că rolul lor nu este altul decât acela de a ne înăbuşi spiritul, de a ne spăla creierul şi a a ne transforma în nişte zombi. Înţeles!? Un guvern nu are nevoie de un popor treaz, ci de o naţie imbecilă, adormită, dar mai ales aservită politic, financiar, moral, are de o nevoie de o plebe ignorantă uşor de manevrat... Ia aminte la mine, libertatea asta trâmbiţată de toată mass-media nu e decât o gogoriţă...

El: Chiar aţi fi un bun politician!

Ea: Puşchea pe limbă, drace!

El: Ştiu eu...!? Sunteţi un vizionar...

Ea: Mersi...Au mai fost şi-alţii ca mine de-au ajuns, precum se ştie, vizuinari, dacă-nţelegi...N-am de gând să-mi petrec haramu’ de zile ce le mai am la mititica! N-oi fi vreun agent sub acoperire, iar eu îmi dădui drumu’ la gură ca proasta-n târg...!?

El: Nicio grijă! Cine s-ar folosi de-un moşneag nevolnic ca mine? Mă flatezi, zău aşa...

Ea: Parcă poţi să ştii cine pentru cine lucrează...!? Intri-n vorbă cu omu’, îi dai dreptate, îl faci să-şi verse  focu’ şi-apoi...

El: Atunci dacă e pe-aşa, cine-a acostat pe cine?

Ea: Să-ţi fie ruşine...

El: Ei, n-o lua ad literam...

Ea (se ridică): Atunci nu mai avem ce discuta...

El: Şi ce-am discutat, mă rog!? Generalităţi, pură literatură...

Ea (se aşază, continuând  exaltată): Nu uita că literatura asta, cum îi zici, i-a costat pe intelectualii noştri ani grei de temniţă...

El: Alte vremuri...Alte interese...Acum ne-am câştigat libertatea de exprimare...Logic, nu!? Câinele care latră, nu muşcă...Crezi că regimurile astea democratice nu cunosc acest adevăr!? E vechi de când lumea...Numai prostu-i nou, asta e singura diferenţă! Prostul care înghite pe nemestecate gogoşile astea servite fierbinţi la ore de maximă audienţă şi se amăgeşte că dacă nu îi va conveni, la o adică schimbă guvernul...Pas’ de-l schimbă! Un guvern de penali şi nu poate fi dat jos...De când latră preşedintele că aşa şi pe dincolo, s-a mişcat ceva!? S-avem pardon...Şi dacă ar cădea guvernul, cu ce m-ar încălzi pe mine...!? Pleacă sătulul, vine flămândul...

Ea: Aia da...Dar nu există nici interes.

El: Dacă sunt toţi sunt toţi în aceeaşi oală!? Intră unul la zdup,  îi trage şi pe ăilalţi! Ascultă la mine! Ăştia sunt toţi mână-n mână! Desubturi prea adânci îi uneşte ca să se dea-n gât unii pe alţii. Mai sacrifică unul, doi, iaca trei de ochii lumii, da’ rădăcina, să fii sănătos, nu se clinteşte cu una cu două! Mafia siciliană e copil de ţâţă pe lânga caracatiţa dâmboviţeană...

Ea: Aici suntem de acord!

El: Păi!? Numai un prost n-ar vedea!

Ea: Nenorocirea este că proştii de care vorbeşti sunt cam mulţi, dacă nu chiar majoritari...

El: Cum nu...!? Da’ hai c-am alunecat! M-ai prins în cursă! Şi chiar nu voiam să mă mai amestec în politică...

Ea: Haida-de! Doar la asta se pricepe toată lumea! De pe margine, ca la fotbal, să fim înţeleşi! Nu e mare brânză să faci pe chibiţul şi să-njuri...Ba chiar să dai indicaţii...Şi coana Leana dădea şi uite ce s-a ales de-amândoi...

El: Ba pe dracu’! Eu zic să-ncheiem cu politichia, iar tu mă duci la Adam şi Eva...Da’ dacă stau şi mă gândesc bine, chiar ai dreptate...Nu este oare Eva de vină că...

Ea: O ţineţi una şi bună! Nu, chiar, numai Eva să fie cea vinovată? Şi mă rog Adam ce-a păzit? Te pomeni c-o fi fost mai breaz...!? Îţi spun eu că aci se-ascunde o taină, o mare taină! Ba chiar sunt convinsă că Biblia a fost scrisă de un bărbat care a inventat toată povestea pentru a se disculpa din start...

El: Hopa...! Chiar ai imaginaţie bogată! Nu ţi se pare că mergi cam departe?

Ea: Da’ ţie nu ţi se pare cusută cu aţă albă? Auzi la el...Eva, şarpe, draci, laci...

El (schimbă subiectul): Să ştii că în privinţa gării...(arată şantierul)

Ea (îşi pierde ideea, apoi se aprinde): Da...Cred că nimic nu e mai dezolant decât o gară pustie...Nu ţi se pare absurd...!? Nici măcar un maidanez...I-au stârpit şi pe ăştia...Şi când te gândeşti ce forfotă era aici...Viaţă! Combinatul Chimic este în ruină, cât de curând va s-ajungă la fier vechi, iar bieţii oameni trăiesc din ajutoare...Ce-am ajuns...!? O ţară de asistaţi, de handicapaţi...Dintr-o ţară în care duduia industria şi oamenii aveau de lucru suntem azi şomerii, sclavii Europei...  Dintr-o ţară exportatoare, astăzi am ajuns piaţă de desfacere pentru concernurile occidentale... Popor de second hand, asta suntem...Ne îmbrăcăm de la SH şi cât de curând vom ajunge să mâncăm greieri, viermi, lăcuste şi alte insecte pentru că aşa legiferează UE. Iar noi construim altă gară...Din fonduri europene, zice-se...Chelului, tichia de mărgăritar...Ptiu! Nu, acuma serios...Chiar aveam nevoie de gară nouă? Da’ sincer! Adică oamenii nu se pot, vorba aia, de foame şi...

El: ’Mneata cunoşti mai bine posibilităţile oraşului! Eu...

Ea: Ţi-am pus o întrebare! Poţi răspunde cu Da sau Nu! De-aia sunt întrebările complexe ca să fie răspunsurile simple! Dacă tot circuli cu trenul...

El: A, nu...Îţi dai seama că nu...

Ea: Poftim, nu circuli, dar ştii că fluxul de călători a scăzut şi că este preferat autocarul...

El: Păi, asta ştie toată lumea...

Ea: Şi-atunci!? Scurt! La ce ne trebuie altă gară? Hotel pentru aurolaci!?

El: !?

Ea: Taci ca mortu-n păpuşoi! Te faci că nu ştii!? Ştiţi cu toţii, da-nchideţi ochii...Mă-ntreb însă până când...Pasivitatea asta vă face complici la crimă...

El (tresare): Crimă? Ce crimă?

Ea: Te faci că nu pricepi unde bat!? Ai adormit?

El: Ei, fiecare cu-ale lui...

Ea: Cum adică? Nu-ţi pasă că eşti furat? Că doar din banii contribuabilului sunt şantierele astea...

El: A, da...

Ea: Se pare că te doare-n cot...Sau fiindcă nu eşti din oraş!?

El (scuturând din cap): Da...

Ea: Ce da...!?

El: Băiete, două cafele! Da’ una să fie tare!

Chelnerul: Imediat!

Ea: Alta? Ei, treacă de la mine...Tot n-am băut-o pe-a de dimineaţă! O recuperez acuma...Mereu îmi propun să beau numai una pe zi şi fac cum fac, şi tot la trei-patru ajung...

El: Dacă nu vrei, putem să contramandăm...

Ea: Lasă...Da’ ce-ai păţit? Nu cumva te-ai ameţit!?

El: A, nu...N-avea grijă...Mai beau o cafea şi-mi trece...

Ea: Oricum, e foarte bună...

El: Sincer să fiu, nici eu n-o fac mai bună...

Ea: Adică ’mneata îţi faci cafeaua?

El: Păi!?

(Chelnerul aduce cafelele)

Ea: Dacă mata faci cafeaua, atunci doamna ce păzeşte?

El: Gâştele.

Ea (intră în joc): Şi are multe?

El (asemenea): Vreo zece-douăzeci...Da’ de ce-ntrebi? Îţi place ficatul de gâscă?

Ea: Asta-i bună! Doar n-oi fi vrând să sacifici ditai gâsca pentr-o palmă de ficat! Suntem de-a dreptul caraghioşi!

El: Bine zis...Toţi pân’la unul, să tragi cu tunul şi nu e unul mai de Doamne-ajută...Şi totuşi...

Ea: Te pomeni că-i fi ’mneata vreo excepţie!

El: Doar excepţia confirmă regula, nu!?

Ea: Pe cum spuneam, modest al dracului... Deci nu m-am înşelat...

El: Dacă zici!

Ea: Una şi cu una fac două!

El: Doi şi cu doi fac patru...

Ea: Faci pe prostu’...!?

El: Din când în când...Uneori prinde-aşa de bine...Nici prin cap nu-ţi trece...

Ea: Da’ nu cu mine, da!?

El: Şi cine eşti, mă rog, ’mneata?

Ea: Ioneasca a Papadopolinii...

El (făcându-se că nu pricepe replica maliţioasă a la Caragiale): Adică eşti lesbi?

Ea: Când spun eu că sunteţi cu toţii nişte porci...!? Să-ţi stea mintea-n loc, nu alta...

El: Că doar n-ăi fi fată mare!?

Ea: Şi de ce nu?

El: Da’ mi-ai dat de-nţeles...

Ea: Surdu’ n-aude, da’ le potriveşte...

El: Aşa o fi...(se uită la ceas)

Ea: Aştepţi vreun tren?

El: Aş vrea eu, da’ gata...Trenul meu s-a dus...

Ea: O fi că prea spui...

El: Aş vrea eu să mai am pentru ce să mă scol cu noaptea-n cap şi să alerg...Acuma şi să vreau nu se mai poate...Mi-a venit schimbu’! Alţii la rând să se zbată şi să creadă că-l apucă pe Dumnezeu de picior...

Ea: Ai căzut în putina cu melancolie...

El: Cu ’mneata mi-o fi ruşine...! Auzi, bărbaţii porci...!? Şi spui asta unui bărbat pe care nici nu-l cunoşti...Dacă...

Ea: Nu, pe cinstite! Auzi asta prima oară?

El: Ei, pe dracu’! Da’ nimeni nu mi-a spus-o cu atâta foc ca dumneata! De-aia am crezut...

Ea: Ai crezut...Ce-ai crezut? Să faci bine să nu mai crezi până nu vezi...

El: Ştiu eu...!?

Ea: Dacă nu ştii, ia aminte! Asmuki verde!/ Joacă dracu’ pe perete...

El: Ce limbă e asta?

Ea: Limba lui Calache! Chiar, ai înţeles ceva?

El: Şi dacă am înţeles, ce-are a face!?

Ea: Faci pe interesantul...E clar!  Nu vorbim aceeaşi limbă!

El: Ba eu cred taman pe dos! Mi s-a părut că...

Ea: Bine zis ţi s-a părut...Ce zici? Nu servim şi noi ceva? Parcă mă roade la lingurică...Ţuica şi apoi cafelele astea una după alta...Nu ştiu...

El: Eu ştiam despre cafea că inhibă senzaţia de foame, da’ dacă zici...(ia lista cu meniuri de pe masă) Şi, mă rog, ai vreo preferinţă?

Ea: Tocăniţă de pui cu mămăliguţă dacă au...

El: Trebuie să aibă dacă e trecut în meniu...(citind) Este!

Ea: Ştiu că nu-mi face bine, da’ chiar n-am mai mâncat demult...

El: Atunci ia ceafă de porc cu cartofi prăjiţi...

Ea: Cum nu m-aş înfrupta eu din aşa delicateţuri, da’ a zburat puiu’ cu aţa... Colesterol mare, ficatu-n pioneze...

El: D-apoi că eu oi fi mai breaz...Da’ odată se cunoaşte omu’....

Ea: Chiar...Eu ţi-am spus cum mă cheamă, da’ ’mneata...

El (se face că nu aude): Băiete! (comandă meniul şi aduce o sticlă de vin roşu) Gata! Mai întâi să bem câte un păhărel...

Ea: Un păhărel!? Dar văd c-ai luat o sticlă-ntreagă...

El: Îţi spun eu că e bun...

Ea: O fi, nu zic ba, da’ inima...

El: Şi mai dă-i încolo de doctori! Pe noi ne-ndoapă cu hapuri, iar ei beau de sting şi fumează ca decât turcii...Şi-apoi vinu’ chiar e bun pentru inimă...

Ea: Aia da...Dar ştii vorba: Să faci ce zice popa, nu ce face popa...

El: O viaţă are omu’...

Ea: Hai că devii patetic şi nu te prinde...

El: Că eu mă las să mă prindă...

Ea. Of, bărbaţii...

El: Ştiu...Nişte...

Ea (îi face semn să tacă): Sst!

El: Cum vrei...( umple paharele)

Ea: Aoleu...Mi l-ai pus plin...O să mă-mbăt...N-am mai băut de nu’j’de când...

El: Din când în când nu strică...Mai alungă melancolia...Noroc!

Ea: Da, şi când te trezeşti, îţi bubuie bostanu’!

El: Trebe să-l pui la lucru din când în când...

Ea: Halal de-aşa lucru...Dacă tu crezi că revigorezi creierul cu alcool...

El: Nu-i aşa că e bun...? Şi dezleagă şi limbile...

Ea: Din câte văd, nu duci lipsă de logoree...

El: Deformare profesională...

Ea: Chiar! Ce-ai lucrat, mă rog?

El: Am fost avocat câteva luni, apoi a venit revoluţia şi am fost nevoit să mă reprofilez, da’ să ştii că am vocaţie. Ba am şi scris câte ceva...

Ea: Interesant! Şi ce scrii, mă rog?

El: N-are importanţă! Să ne vedem de-ale noastre!

Ea: Nu glumesc...Ştii... M-au încercat şi pe mine demonii creaţiei, da’ mi-am dat seama la timp că decât un epigon, mai bine lipsă...

El: Vezi, aici greşim noi... Noroc! (îi toarnă din nou în pahar)

Ea: Ce-ai făcut...? Iar l-ai umplut? Nu ţi-am spus că...

El (îşi continuă ideea): Asta nu pricepem noi ăştia care avem un dram de talent, şi anume că nu e de ajuns să ai har! Ca să atingi idealul, perfecţiunea trebuie muncă, multă muncă, nopţi pierdute... Talentul trebuie cultivat! Dumnezeu îţi dă, da’ nu-ţi bagă şi-n traistă...

Ea: Corect, dar e-atât de dulce trândăveala...

El: Dulce...Mie-mi spui!? Ca vinul ăsta...Nu-i aşa că este bun!?

Ea: Dulce şi te duce...Deja am ameţit...

E (umplându-i paharul): Las’ că vin potroacele-acuma şi ne dregem...Uite, l-am umput şi pe-al meu...Noroc!

Ea: Dacă vine precum cafeaua...!?

El: Să păstrăm proporţiile, totuşi...Una e să faci cafea, şi alta...

El: Ei şi!?  Te grăbeşti cumva?

Ea : Ai dreptate! O viaţă-ntreagă ne-am grăbit şi la ce ne-a folosit!? Cât ai bate din palme am fost reduşi la unitate! Doamne! Şi colac peste pupăză ne amăgim cu vinul ăsta...Când te gândeşti cât de greu pică la ficat şi combinat cu ceafă de porc and co...

El: Dacă zici!?

Ea: Şi câte nu zic...Doar de-aia avem limbă, să trăncăne...

(se aude un şuierat prelung)

El: Ce tren o fi ăsta?

Ea: Are importanţă?

El: Da, chiar...Şi totuşi oamenii trebuie să ajungă undeva...La muncă, în concediu,  la mamă, la tată....Nu crezi!? Oamenii...

Ea: Şi dacă cred? Mă încălzeşte cu ceva? Sincer...Auz’ la el...oamenii...Te regăseşti cumva în sintagma asta...!? Oamenii-entitate neglijabilă, câtă vreme este neglijat OMUL....Moare un un om – o dramă, mor o mie-statistică. Oamenii sunt călcaţi în picioare de OM. „Homo homini lupus” îţi spune ceva? Suntem atât de naivi, de neştiutori...Dacă noi suntem buni, de exemplu, ne amăgim cu iluza că şi ceilalţi sunt la fel...Câtă naivitate ca să nu zic prostie...Nu, serios...Stăpâneşte până la urmă cineva adevărul absolut...? Nu vezi câţi filozofi s-au amăgit de-a lungul timpului, unii dintre ei sfârşind chiar la balamuc...!?

El: Ei, să te joci de-a Dumnezeu, ba chiar să ajungi să crezi că tu însuţi eşti Dumnezeu, entitate absolută, e periculos... Lipsa de smerenie de care vorbeai mai devreme costă al dracului...Dar, precum vezi, n-am ajuns nici la genunchiul broaştei...Omul este din ce în ce mai plin de sine, din ce în ce mai îngâmfat...Egocentrismul pune stăpânire pe el şi chiar nu-şi dă seama că Mamona lucrează din umbră, ba chiar făţiş, exploatându-i slăbiciunile. Lăcomia, setea de avere, averea în sine a ajuns să ţină loc virtute. Omul ridică palat peste palat şi nu mai poate dormi nici în pat, nici sub pat. Dacă şi-ar cunoaşte măsura...

Ea: Eu zic că două camere, o bucătărie şi o pivniţă sunt de ajuns...Ţăranii noştri ştiau ei ce ştiau...Mă uit la nişte prieteni că au ridicat ditai hangaru’ de casă şi de câte ori mă duc îi găsesc tot la ogeac...Ce le trebuie la bătrâneţe atâta hardughie!? Copiii sunt la casele lor, vin o dată sau de două ori pe lună, cu timpul o să-i ajungă greutăţile şi o să vină şi mai rar. Ei n-o să mai aibă nici puterea de-acum, nici banii, că pensiile sunt vai şi-amar, precum vezi...Îţi zic eu...Şi prostia şi domnia se plătesc...

El: Şi merg mână-n mână, nu-ţi fie cu supărare...

Ea: Păi cum nu!? Prostu’ dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul...

El: Ce popor înţelept şi, totuşi, ce jigodii ne conduc...

Ea: Să fim înţeleşi! Oamenii cu cap nu se amestecă-n politică...

El: Lasă, lasă că au fost destui...Oameni cu carte, oameni pregătiţi, ba chiar scriitori care...

Ea: Să n-amestecăm valorile, da!? Dacă eu mâzgălesc poezele pe hârtie nu-i musai să fiu şi înţelept, da...!? Asta ţine de mult mai mulţi factori...Dacă ar fi aşa, ar însemna că tot tineretu’ ăsta de face câte două-trei facultăţi să bubuie de-nţelepciune...Omenia şi bunul-simţ nu se învaţă în şcoală. Caracterul nu se modelează cum ai modela plastilina. Oamenii înţelepţi sunt sau nu sunt. Punct.

El: Judeci la modul absolut...

Ea: Pentru că acesta este adevărul. Eşti sau nu eşti înţelept. Cale de mijloc nu există...

El: Păi tocmai asta e...Că politicienii noştri numai înţelepţi nu sunt...Recurg la tot felul de subterfugii, ca să nu zic matrapazlâcuri, pentru a ieşi deasupra în fauna în care se învârtesc. Trebuie să recunoşti, totuşi, că şi pentru asta trebuie stofă...Îţi trebuie anume calităţi, da...!? Musai să fii un actor înnăscut, viclean fără scrupule şi mai ales să nu te dai în lături de la nimic pentru a-ţi atinge scopul. Nu-i uşor să fii nici politician...Nu, nu...

Ea: Da’ cine-a zis că-i uşor...!?

El: Şi, totuşi, nu te dai în lături când e vorba de critică...

Ea: Da’ cin’ se dă...!? Doar am stabilit.... De pe margine...

El: Nu ştiu...Mi se pare mie sau vezi cam totul în negru...!?

Ea: Cam...!?

El: Să fie de vină vremea? Da’ hai că azi e soare...

Ea: Cu dinţi...

El: Ei şi...!? Nu ţi-ai pus căciulă!? Ce ţi-e şi cu omul, dom’le!? Niciodată nu e mulţumit...Vara când e zăduf scoate limba de-un cot şi nu ştie unde să se mai bage, iarna când e frig, noă’j’nouă de cojoace...Pas’ de-l mai  pricepe... Un animal ciudat, asta e...A, nu, că dacă ar fi animal, fie şi ciudat, ar fi bine...Ar avea căldurica asigurată, da’ aşa trebuie să alerge ca să-şi facă rost de hrană, îmbrăcăminte, lemne... Treabă grea...Da’ asta nu te afectează pe ’mneata! Centrala merge...

FINAL 1

Ea (cu voce stinsă): Factura trebuie plătită...

El: Şi ’mnealui ce păzeşte? Că doar e cruce de voinic...

Ea (tresărind deodată): Care... ’mnealui?

El (uitându-se la verigheta ei): Soţul! Sau...?

Ea (arţăgoasă): Păi n-am stabilit ...?

El: Ce-am stabilit?

Ea: Nu-ţi permit...(goleşte paharul dintr-o înghiţitură) Mă ţii cu dinaintea goală? Ei...

El (umple paharul): A, scuze...Am crezut... Adică n-am vrut...Da’ ştiu eu...!? N-aş vrea să... Chiar nu-mi permit ca o doamnă...

Ea (agresiv): Doamnă-n sus, doamnă-n jos...Altceva mai ştiţi!? (goleşte paharul dintr-o înghiţitură)

El: Da’ verighetele...!? Am înţeles...

Ea (tot mai arţăgoasă): N-ai înţeles nimic...Şi la o adică ce-ţi pasă? Acu’ le vezi?

El: Adică le purtăm de kiki...!? Da’ ce-mi bat eu capu’? Ei...

Ea (bâlbâindu-se): Chiar aşa...Nu ţi-l mai bate, că tot alba-n doi bani... (aprinde o ţigară) Fumezi? (cu mâna tremurând îi întinde pachetul să se servească)

El: Nu. Nu ştiam că fumaţi. La cafea...

Ea: De kiki...

El: Mă rog...

Ea: Deranjez?

El: A, nu...Să ştii că şi eu am ..., da’ sănătatea...

Ea: Dac-oi fi tras ca turcu’...!?

El: Păi!? Una după alta...Ce drac’ să faci o zi-ntreagă la birou...!? Nici nu băgam de seamă când se umplea scrumiera...Minte de copil...

Ea: Şi-acu’ te-ai copt? (izbucneşte într-un râs necontrolat)

El: Poate vrei să spui că spui că sunt hoaşcă bătrână...

Ea: Nici chiar...

El: Dacă nici eu nu m-oi cunoaşte, d-apoi cine...!?

Ea (străduindu-se să articuleze): Cu ce treburi pe-aci?

El: Îţi spun, da’ să nu râzi...

Ea: Şi dacă...?

El: Venind din partea unei femei, nu ştiu...

Ea (gutural): Ce  cald e... (scoate eşarfa de la gât şi o lasă neglijent pe umeri)

El: Ei şi? Important e să ne simţim  bine! Oricum, s-a cam lăsat frigul...Cum apune soarele, cum...Nu mai e ca vara...Ne-a prins bine vinişorul...

Ea (cu voce slabă): Da’ nu se cade...(dă capul pe spate)

El (neînţelegând gravitatea situaţiei): Nu se cade...Aceeaşi placă... Poftim cine-mi vorbea de mască!? Da’ cu ce patos o condamnai...!? De-aş fi fost vreun ageamiu, mai că ţi-aş fi dat crezare...!? Să fii ’mneata sănătoasă, sunt uns cu toate alifiile, aşa că nu mă mai impresionează scenele, da!? Cum nu nu ne convine ceva, cum dăm ochii peste cap! Nu ţine, madam! Nu mai ţine! Sunt prea hârşit ca să mai ţină,! Auzi la ea! Şi cu câtă-nflăcăcare-nfiera mască... (tot mai exaltat) Brrr...Dar masca este sfântă, dragii mei!.. Auz’ la ea,  nu se cade... Şi la urma urmei cine hotărăşte ce se cade şi ce nu într-o lume putredă până în măduva oaselor!? Care e instanţa morală care..!?

Ea (se ridică şi clătinându-se cade pe scaun cu capul într-o parte, silabisind slab): Nu tre-tre-buia...

El (tot mai aprins): Cine hotărăşte? Mariţa-florăreasa? Cred că ne-am emancipat, totuşi...

Ea (părând să-şi revină): E-man-ci...!

El (dând înainte): Nu, serios...Am înţeles că şi ’mneata scrii...Ne-am putea consulta reciproc, la o adică...Nu se ştie niciodată! Ce zici?

Ea: Nu se...

El: O ţii una şi bună!

Ea: Nu...

El (văzând chelnerul în pragul bodegii): Băiete, gata masa?

Chelnerul: Vine, vine...

El: Vine, vine, e pe vine...! Ce v-aş face eu dacă...(realizând în cele din urmă ce se întâmplă cu Ea, încearcă s-o ajute) A mai rămas puţină cafea! Ia de bea! (insistă, îi tremură mâna): Haide, haide...(Ea nu deschide gura şi îi varsă cafeaua în poală) Na, drace! (ia un şerveţel şi începe să-i  şteargă repede fusta din piele) Gata! E impermeabilă...Nu s-a întâmplat nimic...

Ea (se ridică din nou şi se lasă într-o parte cât pe ce să dea jos): !? Nimi...

Chelnerul (se apropie cu o tavă): Comanda dumneavoastră!

El ( se apleacă şi o susţine, dând jos tava chelnerului; farfuriile se sparg cu zgomot) !?

Chelnerul (fără replică):!?

CORTINA

FINAL 2

Ea (cu voce stinsă): Factura trebuie plătită...

El: Dar ’mnealui ce păzeşte? Că doar e cruce de voinic...

Ea: Care ’mnealui?

El (uitându-se la verigheta ei): Soţul! Sau...?

Ea: Păi n-am stabilit...?

El: Ce am stabilit?

Ea: Nu ţi-am spus cum mă cheamă? Nu ţi-e clar?...Auz’, mă şi jigneşte...

El: Bine, dar verighetele astea două...!?

Ea: Şi ce-ţi pasă? Acu’ le vezi?

El: Adică le purtăm de kiki...!? Înţeles...Da’ ce-mi bat eu capu’? Ei...

Ea: Chiar aşa...Nu ţi-l mai bate, că tot alba-n doi bani... (aprinde o ţigară) Fumezi? (îi întinde pachetul ca să se servească)

El: Nu. Nu ştiam că fumaţi. La cafea...

Ea: Uneori...Aşa, de kiki...

El: Mă rog...

Ea: Sper că nu deranjez...

El: O, nu...Să ştii că şi eu am fumat, da’ am fost nevoit să mă las...Sănătatea...

Ea: Dacă oi fi tras ca turcu’...!?

El: Păi!? Una după alta...Ce drac’ să faci o zi-ntreagă la birou...!? Nici nu băgam de seamă când se umplea scrumiera...Minte de copil...

Ea: Şi-acu’ te-ai maturizat?

El: Poate vrei să spui că spui că sunt hoaşcă bătrână...

Ea: Nici chiar...

El: Dacă nici eu nu m-oi cunoaşte, d-apoi cine...!?

Ea: Serios,  m-ai făcut curioasă...Cu ce treburi p-aici?

El: Îţi spun, da’ să nu râzi...

Ea: Şi dacă râd...? Are importanţă?

El: Venind din partea unei femei, nu ştiu...

Ea: Ne-am încins...

El: Ei şi? Important e că ne simţim  bine! Oricum, s-a cam lăsat frigul...Cum apune soarele, cum...Nu mai e ca vara...Ne-a prins bine vinişorul...

Ea (slab): Da’ nu se cade...(dă capul pe spate)

El (neînţelegând gravitatea situaţiei): Nu se cade...Aceeaşi placă... Poftim cine-mi vorbea de mască!? Şi cu ce patos o condamnai...!? De-aş fi fost un ageamiu, mai că ţi-aş fi dat crezare...!? Să fii ’mneata sănătaoasă...Sunt uns cu toate alifiile, aşa că nu mă mai impresionează scenele, da!? Cum nu nu ne convine ceva, cum dăm ochii peste cap! Nu ţine, madam! Nu mai ţine! Sunt prea hârşit să mai ţină,! Auzi la ea! Da’ cu ce foc condamnai mască...!? Dar masca este sfântă, dragii mei! (tot mai exaltat) Auz’ la ea,  nu se cade... Şi la urma urmei cine hotărăşte ce se cade şi ce nu într-o lume putredă până în măduva oaselor!? Care e instanţa morală care..!?

Ea (se ridică şi clătinându-se cade pe scaun cu capul într-o parte, îngăimând): Nu tre-tre-buia...

El (tot mai aprins): Cine hotărăşte? Mariţa-florăreasa? Cred că ne-am emancipat, totuşi...

Ea (părând să-şi revină): E-man-ci...!

El (dând înainte): Nu, serios...Am înţeles că şi ’mneata scrii...Ne-am putea consulta reciproc, la o adică...Nu se ştie niciodată! Ce zici?

Ea: Nu se...

El: O ţii una şi bună!

Ea: Nu...

El (văzând chelnerul în pragul bodegii): Băiete, gata masa?

Chelnerul: Vine, vine...

El: Vine, vine, e pe vine...! Ce v-aş face eu dacă...(realizând în cele din urmă ce se întâmplă cu Ea, încearcă s-o ajute) A mai rămas puţină cafea! Ia de bea! (insistă, îi tremură mâna): Haide, haide...(Ea nu deschide gura şi îi varsă cafeaua în poală) Na, drace! (ia un şerveţel şi începe să-i  şteargă repede fusta din piele) Gata! E impermeabilă...Nu s-a întâmplat nimic...

Ea (se ridică din nou şi se lasă într-o parte cât pe ce să dea jos): !?

Chelnerul (se apropie cu o tavă): Comanda dumneavoastră!

El ( se apleacă şi o susţine, dând jos tava chelnerului; farfuriile se sparg cu zgomot) !?

Chelnerul (fără replică):!?

CORTINA