Cineva zideşte lebăda

Mariei Elena Chindea

Închişi într-o idee şi ne-mpărţiţi cu nimeni,

Cum s-ar găsi poeţii nectar dorit din floare?

Dar te supui citindu-i şi să nu-i uiţi îi pomeni

Crescând din tine însuţi întindere de-altare.

Nu vor ca să te certe aproapele, nici timpul,

Atunci din neştiinţă nălţa-te-vor prin versuri

Bob viu de rouă ziua, cu mintea scalzi Olimpul,

Alt soare curge-n oase, paşi mici în sacre…

Ochii întredeschiși văd un spectacol

pe jumătate

poți adormi poți să taci împăcat

să îngâni un cântec cu sufletul

te-nduri să râzi crud sub un val de nori

care vin ca o caravană misterioasă

Nu cad fructele sacre

sub săgețile suspiciunii

din vulnerabilitatea momentului

trec prin umezeala unei lacrimi

Le-ai simțit zbuciumul

și din apropiere și din depărtare

pot urca în inima cuiva

și așa

aduc liniștea…

Aş vrea o pace lungă să îmi cuprindă dorul,

Să îl ascundă-n sânu-i ca-n miezul rugăciunii,

Să vină linişti treze din rugu-nţelepciunii,

Cum vine vara ploaia şi răcoreşte-ogorul;

Că nu-i găsesc astâmpăr, îşi încovoaie vrerea,

Mă prinde cu tărie ştiindu-mi slăbiciunea,

Îi stau sub talpa albă întinsă ca genunea

Şi parcă vulturi aprigi îmi ciugulesc puterea.

Eu n-am dorinţi prea multe, îmi explorez fiinţa

Să urc pe culmi înalte,…

Zâmbetul se răsucește

Cu vorbele pe jumătate umbre

Universul rotește ornicul cu o privire

Aruncată peste umăr

Peste iarna plumburie

Cine pe cine amăgește

Durerile stau răstignite în inimi

Ca niște stânci înalte

De care vulturii își izbesc ciocurile

Doar să nu cadă în gura morții

Ca un tezaur murmură văzduhul

Când fiecare cuvânt sapă ușor

Tranșee între visuri

În câte căderi să mai fim…