Călătoria ll

[Monica Pester]

Câteodată, sparg viața în dinți,

ca pe o nucă, tare și amară,

până ajung la miez.

De acolo încep alegerile,

totul se colorează și dansează

într-un stroboscop permanent.

Vreau să cobor, nu pot

decât cu misiunea încheiată.

Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,

nu cobor din mers, nici de frică,

și, mai ales, nu cobor fără bagaje.

Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi

pe o scară al cărei capăt nu îl disting.

Misterul creației mă învăluie 

și mă îmbogățește,

iar din suflet pornește cordonul de argint

comandat la venire.

Doar el mă poartă pe o aripă de lotus

spre cunoașterea propriului Sine,

acolo unde am strâns istoria lumii 

și a Universului.

Înot în pacea amintirilor ancestrale

și-mi revăd cu uimire harurile, și

iubirile învelite în tristețe.

O baie de argint continuă să-mi spele

lacrimile și cuvântul, tăcerea mi  se

deschide în piept, ca un mugure

dezinvolt și liber.

În sfârșit, Natali ai ajuns în lumea ta . . . 

[Grig Salvan]

Așa e viața, adesea, o nucă tare cu miezul amar. O călătorie mitică și mistică, în care totul apare în proporții cosmice și apocaliptice. O poveste fascinantă.

[Mihaela Popa]

"tăcerea mi  se

deschide în piept, ca un mugure

dezinvolt și liber."

o revelație ca o floare de nufăr

[bolache alexandru]

Frumoasă poezie, Monica! O poezie despre viața ca o călătorie pentru că de fapt asta suntem niște călători. Bagajele despre care vorbești sunt faptele noastre, iubirile noastre. Doar cu ele putem coborî! Și doar atunci când ai ajuns la destinație! Când rolul nostru s-a terminat!

[Monica Pester]

Încă o dată.

Total impresionant întregul comment.

Sunt uluită !

Multumirea în simple cuvinte e banală. Mi‐ai încălzit sufletul, mentorul meu, Lisia dragă!

[Vasilisia Lazăr]

Acest poem este o reflecție profundă asupra unei călătorii spirituale și existențiale, în care introspecția, suferința, cunoașterea de sine și purificarea sunt pași esențiali. Poemul evidențiază puterea sufletului, misterioasa creație universală și necesitatea de a-ți urma misiunea personală pentru a atinge împlinirea. 
Este un poem meditativ, plin de simbolism și de o frumusețe lirică subtilă, ce invită cititorul la reflecție asupra propriului drum interior. O să-mi permit o disecare. 

„Câteodată, sparg viața în dinți,/ ca pe o nucă, tare și amară,/ până ajung la miez.”
Această metaforă sugerează o introspecție dureroasă, o despicare a experienței de viață pentru a ajunge la esență, la adevăr.

„Totul se colorează și dansează/ într-un stroboscop permanent.”
Imaginile creează o senzație de tumult senzorial, de percepție amplificată, ca într-un spectacol continuu.

„Vreau să cobor, nu pot/ decât cu misiunea încheiată.”
Indică faptul că această călătorie are un scop clar, o misiune de îndeplinit, și că realizarea ei este condiționată de finalizarea acesteia.

„Nu mă aflu între îngeri și arhangheli,/ nu cobor din mers, nici de frică,/ și, mai ales, nu cobor fără bagaje.”
Este o afirmație despre responsabilitate, despre faptul că nu se află într-o zonă pur spirituală, ci are „bagaje” — experiențe, înțelepciune sau poveri.

„Linia orizontului îmi e azimut și fac salturi/ pe o scară al cărei capăt nu îl disting.”
Simbolizează direcția clară spre scop, dar și misterul și necunoscutul care îl învăluie.

„Misterul creației mă învăluie/ și mă îmbogățește,”
„din suflet pornește cordonul de argint/ comandat la venire.”
Aici, sufletul devine un ghid, un fir de legătură cu taina creației.

„Doar el mă poartă pe o aripă de lotus/ spre cunoașterea propriului Sine.”
Lotusul simbolizează puritatea și iluminarea spirituală, iar călătoria spre sine este esențială.

„Am strâns istoria lumii/ și a Universului,”
„iubirile învelite în tristețe.”
Aceste imagini sugerează o conștientizare a conexiunii cu tot ceea ce a fost și trăit.

„O baie de argint continuă să-mi spele/ lacrimile și cuvântul,”
„tăcerea mi se deschide în piept,/ ca un mugure dezinvolt și liber.”
Simboluri de purificare, de eliberare de durere, de renaștere interioară.

„În sfârșit, Natali ai ajuns în lumea ta...”
Se pare că odată cu această călătorie, poeta și-a împlinit destinul, a ajuns la propriul său univers interior, la propria identitate.

Minunat, Monica! 

[Monica Pester]

la Ultimul păcat, dar  chiorenia mea nu are leac.

Iertare 

[Vasilisia Lazăr]

? La ce e comentariul tău? Observ că aici nu am comentat, o să comentez.

[Monica Pester]

D-le Katin, ca de obicei, toată considerația

[Monica Pester]

Absolut impresionant, Lisia

Mulțumiri infinite !

[Monica Pester]

Ești mai mult decât un  clarvăzător, citești sufletul omului ca după prompter !