în satul meu

[Chris]

venea pe dealuri iarna senină luminoasă

purta cojoc broboadă și traistă de colinde

mănuși de la bunica din lâna ei mițoasă

iar oamenii adesea ieșeau să-i dea merinde

 

se îngrijea bunicul de curte lega câinii

primea colindătorii cu cântul până-n casă

ispititor din rolă țâșnea mirosul pâinii

și Dumnezeu alături cu noi râdea la masă

 

în sat la mine iarna de-o vreme nu mai vine

doar vântul urlă aprig prin suflete și strânge

e curtea ne-ngrijită că nu mai are cine

într-o icoană veche stă Domnul trist și plânge

[Costel Zăgan]

Melancolie, adică poezie!

[Jeler Eleonora Maria]

*Dumnezeu alături cu noi râdea la masă*

Versurile mi-au trezit amintiri din copilăria petrecută la dragii mei bunici.

[Chris]

da, m-am simtit foarte trista si de aici inspiratia.. multumesc!

[Chris]

multumesc, Gerra, imbratisari! :)

[bolache alexandru]

O poezie tristă cu atât mai mult cu cât are un aer de realitate... O poezie cu trimitere la iernile de altădată. Dacă altădată Domnul stătea alături de noi la masă și era bucuros astăzi plânge. Ce poate fi mai trist...

[chindea maria elena]

O rememorare a trecutului cu toată patina duioșiei și tandreții copilului ce vedea lumea prin filtrul basmelor, a miracolului continuu! Bine pus în antiteză cu prezentul, mustind de bezne  pe care natura numai poate să le-acopere! O vibrație dureroasă! Și un poem puternic, Chris!

[Mihai Katin]

și Dumnezeu alături cu noi râdea la masă  o  metafora  a umanizarii pierdute  nu   prin  eliziune  sau  omitere,nu   este  mai   simplu:

în sat la mine iarna de-o vreme nu mai vine,se pare  ca  ne  urmareste  o   stare  de pustiire  in  care  imaginea  devine  o   obsesie   tragica:

într-o icoană veche stă Domnul trist și plânge...nu,nu   este  sfarsitul  credintei  ,este  drumul   ei   printre  oameni...

cu   multa pretuire!

[Chris]

Multumesc, dle Neagu, ma bucur daca v-a trezit amintiri. Da, cam asa era... 

[Chris]

Multumesc pentru aplecarea asupra poeziei mele, Dan! 

[Chris]

Multumesc, Lisia! Am plans si eu cand am scris-o, asa ca inteleg ce spui. Si eu am multe amintiri cu bunicii mei de sarbatori. Cand se coceau cozonacii, Doamnee, se simtea ca este sarbatoare! A doua zi dupa colindat, la noi se faceau "turte" o banala apa ingrosata cu faina, zahar, scortisoara, nuca pisata si cine avea coaja de lamaie. Se mancau cu bucati de paine taiate si puse in farfuria cu turte - nu mi-au placut niciodata asa, le mancam fara paine si cu multa nuca, erau un deliciu.