Ou de stâncă, ou de piatră,

să mă faci chezaș la tine, 

să mă faci să îți fiu vatră,

ca să pot arde mai bine.

Să-mi pocnească coaja-n șapte,

galbenul să mi se scurgă,

și oricât ar fi de coapte,

 necazuri să nu m-ajungă.

Ou de piatră, ou suprem,

când te voi gândi-n potcoavă,

să-mi iei zilele ce-mi cern

în suflet numai otravă.

Nopțile dintr-o bucată 

să mi le dărui…

sunt toate trecătoare

lixandre

îmi spunea mama

când mă juleam 

la un genunchi

și jeleam de parcă

în ghiozdan purtam sfârșitul lumii

apoi pe trecerea…

Brazii au plecat să colinde

Cu cruce pe frunte

Şi steaua în gene,

Le este frică pesemne

De cei făr` de lemne, de cei ce n-au vreme

Şi ies cu securi în şanţ de zăpadă,

Brazii se-ndoaie şi prind ca să cadă,

Colindul lor urcă spre cer ca un plâns,

Şi uite ei nu-s!

Ei poate s-au dus

Cu copiii cei orbi să caute iesle,

Să prindă de veste

Că El s-a născut,

În noi iar am vrea să…

în noaptea asta sfântă

a unui alt Crăciun

cerşesc pentru ogoare

o mantie-argintie

aș vrea din nou fiorul

zăpezilor albastre

un zâmbet de copilă

și Moşul să mai vie

nu mai aprindem stele

pe cerul cel deşert

colindu-ades se stinge

în iarna asta fadă

iar cetina brumată

şi cozonacii mamei

au parcă alte-arome

când fulgi nu vor să cadă

ating fereastra…

De mă întrebi de aripi îți voi răspunde fluturi,

De îmi vorbești de greieri voi respira doar cânturi,

Când soarele ascunde lumina care toarce

Voi răsturna o rază, spre tine-o voi întoarce.

Când lacrima te-ncearcă, îți voi vorbi de ploaie,

Neîntinatul plânset am să-l adun șiroaie

Și-n gândul ce renaște, voi răsădi o floare

Și-o voi uda cu stele, va fi nemuritoare.

Că timpul trece iarăși, îți voi rosti de…

după o viață ca a mea dragostea începe să fie

la fel

am crezut și despre tine

iată un om pe placul florilor



cu ochi ce întreabă mai mult

în fiecare cod al silabelor

simt starea de veghe a unui trup

dispus să iubească



te doresc atât de mult încât vara nu se va sfârși

niciodată

îmi spuneai să nu trec peste…

Iubirea rană mortală

iubirea frunză-n vânt

soartă în pielea goală

eu doar singur nu sunt

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

îmbracă-mă cu tine

dragul meu

rămână doar ninsoarea din păr

iar de-mi va fi cald

stinge-mă cu o lacrimă

adună-mi obrajii sub picăturile iubirii

spală-mi nopţile plânse vreodată

desenează-mă linie în palmele tale

nu-ţi fie teamă

că nu vom atinge vreo margine

fundătura va mărturisi

dacă apusul este în noi

când eu visam cuvinte

de unde-aceste spaime, știi tu cine le scoate? -

că n-am băut cucuta impusă lui Socrate

pentru-a-nțelege lumea și-a te pătrunde-n ea

și-n „la țigănci”, ea viața, prins într-un joc te-ar vrea;

ori în liceu cu-o fată, la mare, pe faleză

vieți paralele, Plutarh... mergând pân’ la geneză.

deși ca Topîrceanu îmi tot căram valiza

sub valul ce-și împinge spre țărmuri doar…

în cratere țipă umerii fragilei clipe

sorb cafeaua odată cu visele coc bine o prescură

puterea nu îmbracă nici un rege

un mal de cer și-o evă de estradă…

                   *

      liniștea nopții - 

doi ghiocei luminând…

la granița dintre umbre și fluturi

se sapă uneori un șanț 

în care se ascund

promisiunile iernii

se ascund ca în niște adevărate tranșee 

și deasupra în zbor obuzele 

rătăcesc în…

când vine noaptea mă îndrăgostesc

de sunetul mării

am senzația că iubirea este precum m-ar lovi cineva

pe trecerea de pietoni

îmi amintesc momentele când zâmbeai

pentru că vreau să conteze

dacă ar fi să-ți explic

tehnic

dragostea la prima vedere

se manifestă întâi în camerele inimii

lovește pereții despărțitori

unda de șoc se propagă de-a lungul căii

de minimă rezistență

izbește în ușile de…

Azi mi-a venit s-o iau la pas

Prin vântul care bântuie pe-afară.

De s-o putea să fac popas

M-oi hodini pe undeva spre seară.

Bat drumuri fără să le știu

Necunoscutul nu mă înfioară,

Doar vântul șuier-a pustiu

Iar…

Când am să-nțeleg 

că mi s-a frânt o aripă ?

Cea stângă, aripa mea analitica,

ce îmi hrănea iluziile,

dându-le tipar, forme, virgule.

Mi le punea apoi în fereaastră,

să le întregească soarele.

Iluziile mele izbucneau mereu, 

cu forță neașteptată,

ca a apelor tulburate.

Ocoleau vorbele goale și se fixau 

în retina dreaptă, așteptând 

să se coloreze albastru fluid.

Hainele îmi miroseau a…

Înstelatul Istru doarme

sub molaticele valuri;

Blând, dinspre Pădurea Neagră, 

curg balaurii de ceață …

                                                     Antoniei

M-ai întrebat de multe ori,

De ce se aștern ca fulgii de zăpadă

Petalele din florile de măr

Când vin colindătorii în ogradă?

De ce se aud cântări și pe pământ și-n cer,

Odată cu Crăciunul, de cu zori?

Tu iartă-mă te rog, nepoată

N-am reușit să-ți dau nici un răspuns

Și n-am să îti răspund vreodată.

La întrebările pe care mi le-ai pus:

Ce-i leru-i…

Îmi place când plouă

și-n tact infernal mocnește pământul,

îmi place când șopotul verii seral,

din somnu-i trezește cuvântul.

Îmi place cum fuge –

ecou în bolta timpanelor tale,

îmi place cum sufletu-ți gol

tremură-n brațe agale.

Îmi place când ploaia

te seamănă-n mine semințe,

îmi place când palmele tale de iarnă

aievea, mă…

După ce mă trezesc

gându-mi fuge

la

prieteni

și

rămân

iar

singur

Costel Zăgan, Poeme polițiste

Sentință venita-nainte de vreme 

din cerul lăptos, din val de pământ

croită din vină sau din blesteme,

cândva primenită în straie de sfânt.

în ghilotina secundei, scurt se arată,

seceră ramul de-abia înverzit,

ciutura veche demult o așteaptă,

dar ea are încă de povestit.

Azurul din ochi, râu se topește

glasul se stinge pe buze ușor,

tăiș de oțel ce carnea strivește

semnează destine,…