...pasărea aceea zburase fără limite

[Rădița Răpeanu]

Pasăre rănită, cuibărită în mine,
ți-am adus cântece de stea să te vindece
eu, fugarul de câmp, cu lanțul proptit în bărbie,
fără piluri și nervi,

stăpâne, în ce plasă am picat
sunt bine, sunt bine
beau apa din mâna ta,
cu ultima răsuflare
mă voi rătăci în tine căutându-te
iar tu vei plânge neștiind unde sunt...
Atunci pasărea aceea zburase fără limite...

[Rădița Răpeanu]

Sunt cu domniile voastre intr-un aprig dans al bucuriei, am acel entuziasm ce imi ridică sufletul la gură! Vă mulțumesc pentru acest minunat siaj! RRR, cu respect

[Grig Salvan]

Straniu poem al rătăcirii prin lume și prin noi înșine. Începând cu începutul „pasăre rănită cuibărită în mine” și sfârșind cu sfârșitul „mă voi rătăci în tine căutându-te/ iar tu vei plânge neștiind unde sunt...” Citit cu plăcere!

[bolache alexandru]

Sufletul ca o pasăre prinsă într-o colivie dar care reușește să zboare fără limite. stăpâne, în ce plasă am picat

sunt bine, sunt bine

beau apa din mâna ta,

cu ultima răsuflare

[Vasilisia Lazăr]

Pasăre rănită, cuibărită în mine,
ți-am adus cântece de stea să te vindece

Cât de profund și esențial acest poem, Rădița! 

Frumos demers pentru vindecarea sufletului-pasăre! Mi-a plăcut în întregime. Nimic în plus, nimic în minus. Poezie!

[petrut dan]

Titlul foarte puternic, ca tot poemul de altfel,  îmi place faptul că dai libertate cititorului să aleagă prin stările pe care le provoacă scrierea ta, ce reprezintă pasărea aceea care zboară fără limite, de ex eu pot să-mi închipui că înseamnă o a doua sau a nu știu a câta șansă care până la urmă este pierdută dacă destinatarul nu e merituos, dar poate fi înțeleasă oricum așa cum simte și înțelege fiecare, meritul poemului este că oferă posibilități, cu drag!

[Rădița Răpeanu]

Mulțumesc, Maria! Întotdeauna am remarcat profunzimea gândirii tale care evidențiază cât de adânc pătrunde în sfera sensibilă a minții și scoate la suprafață puterea subconștientului care ne poate trasa linia vieții! 

[Rădița Răpeanu]

Mulțumesc, Gabriel Cristea! Binecuvântate sărbători! 

[gabriel cristea]

Minunat! 

[chindea maria elena]

Un poem remarcabil despre sufletul nostru pasăre, care poate crea iluzia că suntem domesticiți, că putem fi supuși prin rănire. Dar, în esență, nu putem fi înlănțuiți, pentru că suntem ai infinitului și nelimitatul e hrana zeică a noastră. Zbor înalt!