poemul anului șase

[petrut dan]

îmi plac canțonetele napoletane

îmi aduc aminte de timpul petrecut la bar pe terasă

de războaiele romane din secolul întâi, de icoane

dacă trăiește mama nu-mi pasă

 

îmi place ploaia până nu dă în fiert

să stau noaptea la clacă sprijinit într-o noadă de coasă

oricât mi-ai fi de greu frate vin nu te cert

dacă trăiește mama nu-mi pasă

 

și număr la dorința ta nuielușe din gard

și pun deoparte ceva pentru frații mai mici de acasă

nu țin cont de faptul că mă dor și mă ard

dacă trăiește mama nu-mi pasă

 

și Dumnezeu a venit cum îl știți

mai grăbit decât la potop să se lupte cu mine

eu mi-am pus biserica-n cap după cum bine citiți

și-am zis dacă mama trăiește e bine

 

pentru că beau și cânt și iubesc

chiar dacă pentru asta ar trebui să cer iertare și-o masă

la care să scriu pentru ce nu dorm și plătesc

dacă mama trăiește nu-mi pasă

 

îmi place tot ce are legătură cu viața

și cu tine iubita mea din sânge regal și de rasă

de parcă iubirea mi-ar lua de pe ochi vălul ceața

dacă mama trăiește nu-mi pasă

 

eu te iubesc dar ceva mai aproape de inimă face

să mă gândesc înainte de a spune că ești cea mai frumoasă

când fără tine nimic din ce se-întâmplă în jur nu îmi place

dacă mama trăiește moarte nu-mi pasă

 

 

[Mihaela Popa]

minunat, ca întodeauna, admirație!

"dacă mama trăiește moarte nu-mi pasă"

[petrut dan]

Chris, mulțumesc,  așa este , ai sesizat foarte bine și mă bucur că ai rezonat, cu drag!

[Chris]

frumos intreg poemul, ultima strofa concentreaza parca ideea iubirii de mama, astfel incat nici dragostea fata de femeia iubita si nici interesul fata de propria moarte nu sunt mai presus de mama.

dacă mama trăiește moarte nu-mi pasă  - mi-a placut in mod deosebit

[bolache alexandru]

Universul tot se învârtește în jurul mamei. Cât suntem încă niște copii mulțumim cerului și îl rugăm să avem cu-i spune mamă. Îi spuneam unei prietene de departe că noi in fiecare an ne adunăm toți frații cu nepoți cu tot și  o colindăm. O tradiție de ani buni. Și ne rugăm Domnului să ne permită să o colindăm din nou și din nou. Cât trăiește mama nu-mi pasă... Un laitmotiv în care versurile prin viață în tot universul de zi cu zi...

[petrut dan]

Lisia, știi cum e, un ochi râde și celălalt plânge, mă bucur că îți place textul, dar, în același timp, îmi pare rău pentru faptul că-ți trezește amintiri mai puțin plăcute, realitatea este că mai devreme sau mai târziu fiecare dintre noi trecem prin asemenea momente tragice în fața cărora nu ne putem asuma decât un rol contemplativ! Pentru mine versul acela era ca un fel de răspuns sau rezolvare la orice probleme aș fi avut sau la orice greutate cu care m-aș fi confruntat, nimic nu mă afecta atât timp cât mama trăia, și drept să-ți spun mi-a făcut foarte mult bine... și rău, așa că înțeleg foarte bine ce-mi spui despre acel eveniment nefericit și-ți mulțumesc pentru cuvintele calde pe care le-ai lăsat în pagină, my lady!

[petrut dan]

Maria, îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte și faptul că ai rezonat cu textul postat, cu drag!

Domnule Corneliu Neagu,  apreciez prezența și semnul lăsat, stima!

Rădița, ai dreptate, îți mulțumesc pentru vizită, cu drag!

Domnule Mihai Katin, cu plăcerea faptului că ați citit, stima!

Gabriel, mulțumesc, cu prietenie!

[gabriel cristea]

Original și reverberant! 

[Mihai Katin]

îmi place tot ce are legătură cu viața

și cu tine iubita mea din sânge regal și de rasă

de parcă iubirea mi-ar lua de pe ochi vălul ceața

dacă mama trăiește nu-mi pasă    un  cantec  de purtat  pe  buzele  vinetii  ale  inimii cand  orbind  sufletul   nu  ne  mai  recunoaste!

cu   multa  pretuire!

[Rădița Răpeanu]

Și făcutele și nefăcutele și știutele și neștiutele și iertatele și neiertatele –
'dacă mama trăiește moarte nu-mi pasă!

Măreț! RRR, respect

[Corneliu Neagu]

Versuri încărcate de un lirism aparte, accentuat, ca o aducere aminte,  de ultimul vers al fiecărei strofe ("dacă trăiește mama nu-mi pasă")