dacă n-ar fi apus mult înainte soarele

au deschis gura să spună toți deodată câte ceva

peste hohotele lor de râs

m-am dus și m-am așezat lângă apă

să-ți trimit un gând de sfârșitul acelei toamne

fără să înțeleg că nu mai puteam salva nimic

doar să mă rog

să mai ascult odată povestea ta

cu pletele udate de ploaie

a celor care n-au înțeles în întregime fericirea.

să fi împietrit din senin toate…

ne-am scris o vreme sub ghilotina ploilor

cât de asemănătoare ne erau cuvintele

ca niște năluci chemând bezna de plumb

să ne scriem povestea spuneai -

tu la umbra mestecenilor care aveau ceva

din ochii, părul și gura ta...

dar uite aici,

eu sunt cu păsările înșirate pe sârmă

cu doi cai sălbatici abia ieșiți din mare

ce pasc pe o mare felie de cer albastru scrisorile tale

și aș putea să cutreier ca…

poarta

vrând să-ți schițez portretul

am privit uneori lumea așa:

eu, cel pornit la drum să-și găsească norocul

și mereu în față,

planând ca o pasăre cernită, viața.

vei spune că sună ca o provocare

că de fapt caut lumea din tine

în încercarea de a răzbi singura poartă deschisă

a destinului

și cum n-aș fi găsit drumul

nici n-am mers mai…

gările vor fi mereu tăcute

urma să plece trenul și ea

plină de presimțiri nelămurite

sta în fața ferestrei cu paltonul descheiat.

învârtea o floare de păpădie între degete;

mă întrebam:

de ce nu un fir de trifoi aducător de noroc?

m-am întristat

că oamenii vorbeau pe peron

de parcă ar triumfa

și mâncau semințe de floarea-soarelui,

clipeau din ochi fără motiv;

doar muștele bâzâiau în…