bronz

[petrut dan]

până la tine nu știam cum să vorbesc cu

femeile

îmi arătau o cale ce mi se părea

greu de privit pentru

ochii mei învățați cu întunericul

strălucirea pielii îmi făcea rău

mă închideam între coperțile unei cărți pe care 

începusem s-o scriu

din timpul împerecherii cromozomilor x și y

nu-mi plăcea sunetul apei în fundația clădirilor

unde se cățărau norii- alpiniști utilitari

din domeniul serviciilor

mi-ai trimis o sticlă cu otravă

asta este pentru când ți se va termina oxigenul

lumea este sfârșitul de care ai nevoie să fii

absolut

respingeam orice atingere sau intenție a materiei

până când orologiul orașului pe străzi

și în casele oamenilor

începuse să vindece

 

 

[Chris]

iubirea aduce lumina si incepe sa vindece, frumos!

[chindea maria elena]

Între coperțile vieții închiși, rareori găsim hrană spiritului cu atâta abundență și savoare!

Reverență! Am savurat!

[bolache alexandru]

Mulțumesc asemenea Dan Petruț!

[petrut dan]

Bună dimineața, 

Alex, ma man , mulțumesc de trecere și cuvinte, să ai o săptămână cu numai împliniri, cu prietenie!

Ramona, mă bucură przența ta în pagina mea și faptul că îți place...ce îți place!) Cu drag!

Domnule Costel Zăgan, va mulțumesc, apreciez semnul lăsat, cu stimă!

[Costel Zăgan]

Poezia de lângă noi. Poezia pe care noi doar o mutăm în cuvinte: să existe!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Îmi place " lumea este sfârșitul de care ai nevoia sa fii absolut "

[bolache alexandru]

De data aceasta iubirea ca alfa și omega. Iubirea ca deschizătoare de drumuri fie și acesta al dialogului cu femeia veșnicul secret pe care bărbații încearcă să îl găsească de la începuturile omenirii. Mi-a plăcut și trimiterea către Romeo și Julieta prin sticla de otravă când oxigenul iubirii se termină dar și așteptarea celui rănit în vindecarea de maladia iubirii.

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru aprecieri și prezență, cu stimă!

Lisia, waw ce comentariu! Și ce trimitere ai făcut la episodul acela, recunosc că nu m-am gândit la el, cealaltă explicație a ta este adevărată și coincide cu intenția mea dar uite că am mai învățat ceva de la comentariul tău, cu drag, my lady! Și ce frumos povesteeești...)

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos începe poemul tău, Dan!

până la tine nu știam cum să vorbesc cu

femeile

îmi arătau o cale ce mi se părea

greu de privit pentru

ochii mei învățați cu întunericul

Sublimă definire a iubirii! Sublimă individualizare a iubitei!

A scrie despre iubire și despre persoana iubită este un act încărcat de reverență, este un moment sacru. De aceea este nevoie să îți acordezi inima în tonalitățile divinului pentru a putea revărsa peste persoana iubită cuvinte dătătoare de viață, pline de farmec, cuvinte care să acompanieze trăirea.

Iubirea înseamnă, nici mai mult nici mai puțin decât, vindecarea propriului suflet. Iubind ne vom salva. Și nu întâmplător, titlul acestui poem este „bronz”. Și iarăși voi asocia iubirea cu divinitatea. Bronzul este menționat de multe ori pe tot parcursul Bibliei, atât în ​​Vechiul cât și în Noul Testament. Scriitorii Bibliei folosesc adesea bronzul în mod figurat pentru a reprezenta puterea, rezistența și permanența. Una dintre cele mai cunoscute utilizări simbolice ale bronzului este șarpele de bronz. După ce Dumnezeu a trimis o urgie de șerpi de moarte pentru a afecta poporul răzvrătit al lui Israel, Moise a făcut un șarpe din aramă și l-a ridicat pe un stâlp. Toți cei care priveau cu credință la acest șarpe de bronz au fost vindecați de mușcăturile de șarpe și au trăit. Deci bronzul înseamnă vindecare. Clopotele bisericilor sunt din bronz. Și clopotele vindecă. Iar în poemul tău, putem asocia bronzul cu iubirea. Vindecarea prin iubire. Acea partitură divină, sublimă, desăvârșită, sfântă.

respingeam orice atingere sau intenție a materiei

până când orologiul orașului pe străzi

și în casele oamenilor

începuse să vindece

Ce să mai spun... Te-aș citi neîncetat și aș savura fiecare picătură din penița sufletului tău. Frumos mai scrii!

[Mihai Katin]

respingeam orice atingere sau intenție a materiei

până când orologiul orașului pe străzi

și în casele oamenilor

începuse să vindece     mecanica  timpului  este  un panaceu  sau  poate  doar   iluzia  cu   care:

mă închideam între coperțile unei cărți pe care

începusem s-o scriu....toata  pretuirea mea!