****

Neobosită,

moșica a renăscut căsuța

așa cum a visat-o de copil,

un rai

al sufletelor alungate

din raiul lui Adam dintâi,

fin purgatoriu

al mâinilor muncite

de neodihnă și migală,

al palmelor bătătorite,

al feței arămită-n soare...

Doar inima

zâmbește-a…

nu fi trist doctore

azi iarăși fac

transplant de retină



pupila destinului schimbă filtrul

oglindește anii…

Valsează timpu-n brațe de netimp

În ritm de răsărituri și apusuri

Se-nclină însăși fruntea lui Olimp

Să preamăreasca sensul din opusuri.

De jos, de sus, Pământ și Panteon

Lumina și-ntunericul visează 

Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon

Și trupurile lor se-mpreunează.

Un pas-nainte, altul înapoi,

La stânga și la dreapta nemuririi

Întruchipați într-unul amândoi

Uitând de rânduielile…

Când ai privit peste ocean, ai văzut un leagăn în bătaia vântului,

pahare sparte în mii de reproșuri

și petale de trandafir. Un văzduh de petale.

Apoi, cineva ți-a bătut la ușă. S-a umplut timpul cu porumbei,

i-ai…

                                           15 Octombrie 2018

Prin ochii mei

viitorul devine trecut.

Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?

Lumina care îmi inundă ochii,

se pierde în adâncul sufletului meu:

nimic mai cald, nimic mai rece,

nici ploaia de vară ce repede trece

nu capătă altă formă,

alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,

nimic mai există!

Printre scântei, în…

Îmi număr ploile prin flori, trăind din setea lor fugară

Ce potolesc într-un izvor nevinovata lor comoară

Și-mi iau apoi din vraja lor un strop mărunt de profunzime 

Căci mă învață să nu mor și știu tăcerea s-o exprime.

Îmi număr zilele ce trec și frunzele ce stau să cadă

Ce se înalță, își petrec nemuritoarea lor paradă

Și-mi iau apoi din calmul lor câte-o tăcere trecătoare

Să mă inunde uneori și liniștea să mi-o…

Sunt lacrimă de început, a celui de abia născut

Din spumă albă, val de soare și cu aromă de cicoare

Sunt urma unor pași cerești pe care-n piept îi ocrotești

Când ploaia dă iar să înceapă, cu norii grei, mustind de apă.

Sunt umbră-n dor de lună plină, ce îmi apare în grădină

Cu tot amurgul ce coboară când încă nu știi că e seară

Sunt curcubeu înfiorat,  în șapte suliți marmorat

O vrajă, țesătură fină, din…

Curgea apusu-n zarea clară,

o clipă-a stat în vârf de fag

ca un arcuș peste vioară

cu ultimele corzi drept prag.

Dar îl trăgea-napoi îndată

o mână de vrăjit scripcar

de tremura pădurea…

Lună tristă, tristă, tristă, dac-ai ști că sub

cupola-ți

ginta omenirii calcă peste oase de granit

- oameni spulberați de bombe și copii cu vise șchioape ce-ngropați sunt în moloz -

ai zbura spre alte sfere rușinată de…

O, tată, da,

nu-mi vine să cred,

dar te-am visat

pentru prima oară

de când ai plecat

pe drumul fără-ntoarcere...

Dar a trecut mult, mult timp

şi, totuşi, eu te-am visat

şi erai tânăr şi vesel, tată,

şi ştii care a fost primul meu gând

atunci când m-am trezit din vis?

Da, acesta a fost:

Mă chemi la tine, oare, tată?

Cum n-aş veni…

Cu-atâta drag, iubitul meu tată,

dacă te—aş găsi

vesel şi…

   ****

La carul mare,               

trăgea o căprioară șchiopătând,

o Diană

cu arcul rupt de o sălbăticiune,

iar lupii

stăteau gata s-o răpună,

țintind o masa bogată

pentru haita flămânzită.

Și-au rupt însă colții

în cioburi de stea căzătoare.

Și tu,

fericită,

mângâiai cu…

Un timp am fost o libelulă solitară.

Îmi purtam cu grație

filigranul pe aripi străvezii.

La întrecere cu fulgii de plop,

scoasă din tipar și realitate

Zburam adeseori, plângând 

spre o destinație neștiută,

nici măcar aleasă la întâmplare.

Eram născută cu aventura plutirii.

Soarele îmi topea delicat argintul

și mă vrăjea până la tăcere.

Acum soarele meu se ascunde

după o libelulă rănită.

Mai…

Privesc dincolo de pereți.

Forța mă trage de mâneca hainei.

O țigară mi-ar prinde bine acum, dacă sunt ultimele momente,

întreb în timp ce pipăi buzunarul din dreptul inimii.

Nimic!

Bătăile încearcă să se grupeze rănite.

Cerul pare o haină împărțită de molii.

În depărtare păsări mâncate . Luna încă nu iese soarele întârzie

mișc perdeaua. Este prima oară când îmi aud umbra vorbind

despre următorul conflict…

Am fost cândva, ca niciodată, un cer tihnit, cu multe stele

Iubirea Lui, cea Preacurată, era în noi, eram în ele.

Vorbeam prin gând, clipeam din sfere și ne vegheau doar cele care

Iubeau la fel, doreau s-ofere un tainic dor, un loc sub Soare.

Iar gândul gol n-avea culoare, iar cel senin zâmbea albastru

Iar noi vedeam, în fiecare, tot ce gândeam era al nostru.

Și  urmele, doar colorate, le împleteam, apoi, în versuri

Și-n…

"Decebalus per Scorilo" aste vorbe glia spus-a

Când am sărutat pământul dac la Sarmizegetusa

Și-am simțit dureri și patimi ascultând suspinul gliei,

A străbunilor chemare, sus, în Munții Orăștiei. 

Atingând cu buza urma lespezii pavată-n piatră

Glasul dacilor răspuns-a: sfânt pământ, străbună vatră,

Parcă auzeam copite, caii-n tropot nechezând 

Crâncen zăngănit de paloș, sulițe-n văzduh zburând. 

Fulgere venind…

Se duce vremea rece peste vreme

cu zilele de toamnă tot mai mici,

degeaba mai încerci să te ridici

din paradigma falselor dileme!...

.

Nu am știut cât ar putea să țină

iubirea noastră cu statut…

sunt primul om singur în orașul îndrăgostiților -

casa mea departe de casă

lumea are două fețe pe care trebuie să le accept

la persoana iubită

sunt bărbatul cel mai puțin ancorat

în realitate

ador să nu știu următoarea mișcare a

vieții

mă gândesc să spun ceva din biblie pentru cadavrul

zilei cu ochii fixați

la tendința noastră de a trăi cu orice preț

frumusețea unui roz acaparator

ce te face să…

Mă-nvăluie tăcerea cărărilor uitate

Și vuietul din mine,  petale călătoare

O lume ce-i pierdută acum renaște-n noapte

Se sparge înserarea în versuri viitoare.

Tu vino și sădește-mi sărutul tău fierbinte

Cu mâinile-amândouă dezbracă-mă de vise

Iubi-vom astă clipă prin nude jurăminte

Pe Cerul veșniciei unde sunt toate scrise.

Și dezrobiți din stele și împletiți cu vântul

Alegem calea nopții ce cade în…

sub poală de cer cenușiu sfâșiat de cocori

toamna-și așterne covorul său de miresme ciudate

frunze ruginii se rotesc în dansul lor spre pământ

și se-ncing într-un văl de tristețe izvorând din adâncuri

pe ramuri goale, vântul suspină domol

adie peste suflete ce mai păstrează fărâme de foc,

de soare cald și grăbit acum spre alte tărâmuri

îndepărtându-se pe aripi de frunze care șoptesc:

„ne părăsește, dar ne lasă atâtea…