nu ai timp
să te sperii de oameni
când dimineața înfige plugul în tine
și-ntoarce brazda
peste piciorul nopții

neștiut pășești printre umbre
sângerezi abundent ca să-ți iasă filmul perfect
speli ringul de oase
dai cep vieții ca ofrandă cărnii
te-mbată amăruiul alcool
umpli pocalul cu viață de 90 de grade
iar și iar
să vindeci rana gurii
aduni meticulos apele din pietre
după ce ai clădit
și închisori și catedrale

tragi linie și constați
că la fel ridică sau rătăcește sufletul

înfigi mâinile-n bazalt
îți cureți gândurile de imposibil
scanezi încă o dată credințele
până ți se topesc ochii de împrumut
caruselul
învârte nebunia din tine

cum să mai ții minte
unde-ai scuturat colbul de pe sandale
și cui ai spălat picioarele
în iluzia obsesivă că trăiești chiar și-n moarte
și lumea se coace repetabil
sub pielea durerii

dacă nu te-ai împărtășit cu iubire
filmul se voalează
negreșit

obscur e pulsul unei inimi de buzunar
la talciocul acesta
în care nu ai loc rezervat infinit