E prea departe, poate, a noastră casă mamă

Sau poate prea aproape, ascunsă într-o teamă.

Poate de-ntinzi o mână ajungi să atingi bolta,

C-o simplă reverență treci dintr-o lume-n alta.

Poate e prea devreme, în clipa prea târzie,

Sau poate prea târziu în astă erezie.

Poate jelim plecarea mai mult decât sosirea

Și nu deschidem ochii s-alegem mântuirea.

Poate e mult prea rece în noaptea asta caldă

Sau…

                                          5 August 2019

Picuri de ploaie curg neîncetat,
vântul pustiu îi izbește-n fereastră
și se scurg zornăind în șiroaie,
peste singurătatea inimii mele,
ca un bocet.

Un tremur mă cuprinde prin oase,
și-mi crește o dorință în craniu:
ce-aș vrea să mai stau cu tine-n mansardă,
să privim din nou peste case,
cum plouă...

Cum plouă,
ca un bocet!

Timpul se simte-n pustie

confortabil ca-n palat,

nu oprește-a sa secundă,

nici la polul înghețat.

Naște-n față și îngroapă

trecutul îndepărtat,

e originea mobilă,

dar și sacul de-ngropat.

Toți îi pun pe aripi traiul,

zi de zi și ceas de ceas,

toate câte sunt în lume

i se-aciuiesc în pas.

Uriaș - fără de margini,

e stăpân în Univers,

el plutește precum fumul

și…

Mă tot întreb: de ce, de ce 

urmează după "a" un "be",

de ce pe patru de-l împarți 

la doi, e doi, de ce e marți 

doar după luni, de ce-i rotund 

pământul, și de mă scufund 

în apă, de ce ea mă va 

lovi la fel, ca forța mea?

Și iarăși mă întreb ce-ar fi 

să fie zece, după mii... 

și lângă "a" să fie-un "x"

(fără a pune asterisc).

Și mă întreb dacă-i de-ajuns 

doar un răspuns în…

În depărtatul colț de lume,

unde și eu-l mi-e străin,

unde-ametistul n-are nume

dar strălucește-așa, blajin

În locu-n care înserarea

se-așterne  cu pasul  intens,

lăsând fantasme în cărarea

ciudată, cu un singur sens

Acolo-n insula pierdută 

a micii stele de cleștar

rămân mereu ca și născută

într-o minune de altar

De-acolo îmi cunosc puterea 

cu care vin, cu care…

E cald și-mbietor la tine-n casă.

Mă-nduioșează raza din lucarnă,

Ce sidefate străluciri răstoarnă

Pe albe așternuturi de mătasă



Și aurite pulberi peste pleoape.

Am sute de cuvinte nerostite.

Îmi stau cuminți pe buze, pregătite

De-o lungă ispitire, ce nu-ncape



În gândul meu cel mai obraznic. Gustă!

Puțin, încet, cu mușcături egale

Din fagurii…

Mi-ar fi plăcut să mă iubești, de numa',

Cu clinchete, cu dor, cu ghiocei,

Alte femei să nu mai vezi de-acuma

Și-n toamnă vinu-mi, însetat, să bei.

Mi-ar fi plăcut să mă inspiri în taină,

Ca pe-al țigării interzis parfum,

Ș-apoi, în buzunarul de la haină,

Să mă ferești de toate câte-s scrum.

Mi-ar fi plăcut, Iubir al meu, să nu mai...

Să nu mai uiți de mine, la cafea,

Aroma zilei să îți fiu eu,…

Ascult cum păsări trec prin asfințit

și se topesc ca ambre;

Stau nemișcat, cu fruntea în bazalt,

- privesc o floare căznindu-se să iasă din stâncă spre înalt;

Unduitoare ierburi….Le simt pe trupul gol…

Mă uită într-o carte și lasă-mă-n visare –

Azi vreau să mă descopăr în versurile tale,

Să-mi împletesc o scară din verbele ușoare,

Să torn din adjective parfum peste petale.

Și numeralul sobru ce-mi lasă date clare

Adună și împarte din stările vitale;

Mă uită într-o carte și lasă-mă-n visare –

Azi vreau să mă descopăr în versurile tale.

Un substantiv uitat-am, scăpat din inventare,

La braț cu un articol,…

De mă-ntorc cu gândul înapoi,

căile îmi par mai încurcate…

Ce-a rămas în urmă după noi? –

doar iubiri plângând neterminate.

.

Tușă trasă într-un vechi clișeu,

ne vedeam în fiecare…

     ****             

Ne umplem cu tristețe

traista-n băț dusă,

ne închinăm la cer

când ne împunge crucea în spinare.

Pe cărare,

seara ne prinde din urmă

și nicăieri

n-apucăm să mai priponim herghelia.

Și caii-s tot spume,                               

potcoavele-s roase

și…

în dimineaţa zilei de luni

venise un corb în culorile neamului slav

tăceam scandinav

și blond și firav sub frații goruni

tăiați deportați

în dimineața zilei de marți

priveam cu nesaț într-o lume de zaț

din care mereu ieșeau crustacee

și ochii tăi mari chemau curcubee

să pună hotare ploii plebee

în dimineața zilei de miercuri

un soare savant a-nchis lumea-n cercuri

armata a patra pe tancuri trecea

mulțimea de îngeri din nou…

                                           după o rugăciune a Părintelui Arsenie Boca

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Doamne, cel ce vii între oameni în taină

Alungă-ne din cuget și din suflet a gândurilor rele umbră

Să nu Te ținem ca în temnițe: bolnav, flămând și fără haină

Dezleagă-ne de patimi, de păcate și de îndoiala sumbră...

Doamne între oameni în taină când vii

Ferește-ne de ispite în fiecare ceas

Că și noi Doamne…

Privind în urmă

aruncăm poduri spre iad –

ireductibile regrete!

Cel mai îngrozitor e faptul că

nu i-am putut ierta pe părinţi

că îmbătrâneau

sau că îmbătrâneau prea lent, ca o

toamnă rece, umedă,

prelungă, agonizantă, asurzitoare

şi-acum n-au decenţa de a fi printre noi

pentru o îmbrăţişare târzie...

Dar astăzi?

Printre altele, zâmbind,

l-am ajutat pe nostimul beţiv

să treacă strada la…

                                                      16 August 2019

Izvorul meu de mângâiere

ce-mi plângi în liniște durerea,

când te cuprind la piept

în brațele mele însetate de tine,

ce cresc din trup doritoare,

ca niște ramuri spre lumină,

mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,

plini de mister fierbinte.

Bucuria vieții mele,

ochii tăi sunt două făclii

care ard orice frică ascunsă în…

Un braț

se îndepărtează

un anotimp grăbit

plouă

cu

cerneală albastră

rămân

bălți

și

cuvinte

încrucișate…

Plânge cerul de durere înecat de-atâtea arme

Se răsfrânge în copiii ce nu știu ce este moartea

Pe când noi siliți de fapte privim sufletul cum doarme

Acceptând cu ignorare cum războiul își ia partea.

Își plâng mamele durerea, prunci și soți lăsați la vatră

Ce ucid și cad din Ceruri pentru-o patrie salvată

Și-s uciși de alte ființe cu o inimă de piatră

Ce-și vor cumpara o viață-n liniștea amanetată.

Cine pierde?…

                                           21 Decembrie 2018

Poezia mea despre tine

Este o creație fără sfârșit.

Primul ei vers e dorința

Care aleargă spre infinit.

Prima strofă-i iubirea,

O formă vie cu rimă și ritm,

Crește frenetic ca un omagiu,

Un cântec de harpă neobosit.

Inima mea îmi dictează

Și cuvânt și vers și poem,

Iar martor mi-e timpul care veghează

Și mi te transformă…

Eu sunt bärbatul ce-l aștepți și mă ridic dintre adepți ca Lazăr din morminte.

Separ iubirea prin obcini, de coajă și de mărăcini să dau de cele sfinte!

Visez, iubito, să m-adopți, la nurii tăi dulcegi și copți, să mă înfrupt cu teamă,

Iar sânul ce l-ai dat la câini să ți-l întorn cu două mâini, când glasul tău mă cheamă!

Să fii femeia ce-am visat; pe stradă, doamnă, și în pat, gheișă educată

Ce ține seamă de bárbat, când cu iubire o străbat pe coapsa ei…