Sunt român dar mă tratez

domnule ce blasfemie

România nu-i o boală

România este-un crez

România-i pur şi simplu

Dumnezeu

Doamne-i sufleţelul meu

Domnule

opreşte-te c-o iei pe arătură

mai rău

ca

Ion Luca Caragiale

Poftim

România-i o scrisoare pierdută de…

pentru că tu mă faci genial și dragostea scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic, pentru că m-aș simți inutil dacă lacrimile tale nu mi-ar cădea pe umăr și carnea n-ar sfârâi în interiorul conștiinței, unde ceva de origine divină nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună, dar în cazul tău reprezintă felul în care ființa umană încearcă să treacă de probe. Pentru că toate aceste lucruri înseamnă, de fapt, un întreg pe care nu-l poți împărți fără să inventezi alte…

Bat clopote la Ruginoasa

Și Cuza din mormânt a tresărit

Doar că prin țară cei cu coasa

Prea multe avuții au pângărit.

Auzi-ne din cer chemarea

Și din exil te-ntoarce negreșit

Să pui sub lacăt nepăsarea

Acelor ce pe…

Sãrutul tãu cambrat
pe trup
îmi vine ca un rãsãrit,
pe care am sã-l port
neîncetat.
Voi fi mereu copacul
ce creşte din ruine,
aureolat
de-al tãu sãrut
stelar
şi desprimãvãrat.

tot ce trebuie să știi

despre dragoste

e în ghiozdanul din clasa întâi

e ușor de demonstrat

că te iubește

dacă are zâmbetul mamei

ori dacă din covrigul ei…

când basmul care ne-a hrănit cândva

își face, ultimul, culcuș pe vatră

cu-o  ultimă privire de la poartă

satul natal l-am părăsit din ea.

și la îndemnul unui cal de vis

plecasem către viața fără moarte

că într-atât, ursite, mi-au promis

un veac de fericire ca la carte.

am ascultat și eu povești ades

niciuna-n care prințul o să moară

dar astăzi, oare, nimeni n-a-nțeles,

că ne lipsește…

Un glas pornește din lăuntrul meu,

ecoul se întoarce peste gânduri

din spectrul frânt al unui curcubeu

rămas din vară priponit în prunduri.

Izvorul nu mai curge pe sub prund

dar curcubeul din pripon ascultă…

Îmi ies din trup acum, a câta oară ?

S-ajung la cel care m-a definit,

La îngerul meu alb cu chipul însorit,

Ce a vibrat în mine întâia oară 

Plutesc legată de cordonul de argint

Mă las în voia unei stări divine,

Spre-o destinație ce n-o dezmint

Prin spirit doar, să te ating pe tine.

Zbor început în straturi de cuvinte,

Încălecate între înțeles și ritm

Spun - dor- însă e prea cuminte

 - Iubire…

Își cere sângele dreptul,

bate la poarta inimii.

Își cere inima dreptul,

bate la poarta Conștiinței.

Își cere Conștiința dreptul,

bate la poarta sufletului.

Sufletul, la a cui…

dormi, lângă mine,

te-admir cum dormi,

nemaipomenit, ai

pleoapele blânde ca un înger,

dar nu țipa de parcă ai fi singurul în această celulă,

această sete nu este doar a ta,

sângerarea nu este numai a ta,

nimic nu este al tău,

nimic,

înțelegi?

înstrăinarea n-o poți avea nici măcar în somn,

fuga

         te lasă și ea,

beția singurătății, o poți râvni,

o poți…

undeva la dreapta se învârtea roata din hârtie

pusă de muma să alunge satanele

în direcția vântului

oamenii intrau cu sfială pe uliță,

scuturau praful de pe pantofi și închinau pentru miri,

cineva de obicei o copilă punea căldarea s-o umple cu bani,

din cei ai țiganilor,

nașul oprea lumea în drum, rupea turta peste pragul

imaginat de vârful bastonului cu măciulie de fier și apoi puteau să se-mbete,

moartea, în alb, îmi mângâia părul, îmi dădea…

credința-i în metastaze bunico

în derivă acută pare că încă plutește

această omenire fragilă

periodic în curcubeie mă lepăd de mine

timpul răsuflă din tomberoane…

Cât de greu ni se pare, cât de stângaci suntem, după ce degetele s-au deprins a tasta mai ușor decât a mânui condeiul.

Și dacă tot e Ziua scrisului de mână, zic să mi-l exersez și eu pe câteva versuri care se suprapun momentului...

am visat într-o noapte

că ne crescuseră aripi

zburam de la un capăt de pădure

până la un țărm de poveste

eram ca doi copii cu aripi de ceară

un fluture ne spusese să nu zburăm prea sus

dar cine…

Din inimi, iarna vreau s-alung,

Din vise, întristarea,

La tine-n suflet să ajung

Destroienind cărarea.

Grădină verde, roșii maci

Vreau să-ți aștern în cale

Și inima, covor să-l calci

Cu pași de-alint printre petale.

Sunt raza blândă ce-ncălzește

Suflete triste și stinghere,

Port și lumina ce hrănește

Dorințe-arzânde spre-nviere.

Nimic la nimeni eu nu cer,

Când vremea…

Ca  niște unduiri de candele-n altare, 

și-aprind monahice brândușe galbeni zorii;

Din arcuri amăgind potecile solare 

lumini de șah își mută…

ninge atât de frumos încât s-a făcut drum de sănii

precum un copil care învață să-și țină capul și abia începe

să meargă

niciun lucru pe care îl descopăr nu-mi pare mai bun

decât puterile mele



oamenii care au fost o vreme singuri sunt greu

de iubit

iar

dreptul de mamă îl are numai dragostea

ce mi-a lipsit din timpul netimpului

lichidul amniotic ar fi trebuit să-mi țină de cald

și de restul lucrurilor pe care le-am văzut întâi…

Respiraţia amarã din lucruri
Stinge candela palidã a poeziei.
Noroc cu ochii tãi:
Doar ei menţin aprins fitilul zborului nou-nãscut,
Aburind ca o pâine caldã,
Doar ei mã poartã pe deasupra grãdinilor suspendate
Ale luminii...