Păsări ancestrale

[Monica Pester]

Sunt pasărea de foc a Ecuatorului.

Felia aceea care taie pământul

fix în două.

Îl taie și-l amestecă uneori,

când se supără polii.

Zborul meu se identifică

cu inima Terrei,

de multe ori bat sincron.

Când vijelios și trebuie să fug

din calea cutremurelor,

când lent, ca o ploaie sfințită

ce înmoaie rădăcinile.

Îmi amintesc ghețurile

pornite în avalanșă,

când ecoul smuls din ciocnirea 

iceberguri-lor, te înnebunea.

Îmi amintesc și gâturile lungi

ale dinozaurilor, sau,

specii multicolore de animale curioase

ce-și împărțeau frățește traiul.

Mai ales de când

le așezase Noe în arca lui.

Și apoi iar ploile și iar tornade.

Și peste tot un verde,

un verde destrăbălat.

Doamne, câtă liniște

ai  pus pe acest pământ

nepopulat de humanoizi . . .

Din aripa mea colorată,

precum Ecuatorul,

las totuși cu smerenie, o pană,

ca semn de carte, 

viitorimii.

[Monica Pester]

Poete, vorbe tale se pliază pe mesajele mele din ce în ce mai des, observ.

Asta înseamnă fie ca ești tu mai darnic, fie , încep eu să îmbrac structuri lirice reale.

Pentru ambele, însă, mulțumiri adânci !

[Monica Pester]

 Alex , poate că ar  fi trebuit ca eu să trăiesc în viitor !

Mulțumesc pentru idee ! Să știu ce aleg viața următoare !

[petrut dan]

Un poem cu descrieri și trimiteri biblice, dar care își începe poveste cu mult înainte ca Noe să așeze animale  în Arcă, îmi place și remarc acel '' verde destrăbălat'' probabil ai vrut să evidențiezi explozia vegetației, când ai zis '' pământ nepopulat'' bănuiesc că te-ai referit că rămăseseră câțiva oameni, cred că vreo șapte, și în comparație cu mărimea planetei desigur că părea pustiu, altfel mă bucur că abordezi teme ce implică o anumită înțelegere/cunoaștere pentru care te felicit, cu drag!

[bolache alexandru]

O poezie despre o pasăre aflată la început de drum dar care este în stare să taie pământul în două... Cu siguranță ai ceva viitorimii!

[Monica Pester]

Iar voi, sunteți cu toții, supraveghetorii unui om la început de  drum liric.

Vă mulțumesc !

[Vasilisia Lazăr]

Din aripa mea colorată,

precum Ecuatorul,

las totuși cu smerenie, o pană,

ca semn de carte, 

viitorimii.

Deosebit dar, poeto! Până atunci, zbor cât mai înalt!

Ce frumos te exprimi liber!

[chindea maria elena]

„Sunt pasărea de foc a Ecuatorului”! EȘTI!

[Corneliu Neagu]

Când zborul "se identifică cu inima terrei", aripile creației scăldate în magma inspirației vor scoate la iveală versuri memorabile ce îl vor impresiona pe cititorul venit să se adape de la fântâna iscată chiar acolo unde celele două emisfere terestre sunt separate de un ecuator invizibil...Așa s-a întâmplat și cu mine cititorul prin parcurgerea integrală a acestor versuri!