Sub albul calotei glaciare

[gabriel cristea]

Când omul preistoric avea vise, 

planeta se-nvârtea la fel de grav;

Și-o gură murmura vocale stinse

în peștera ce modela concav 

scântei murind pe blănuri de samur. 

Bătrâni mamuți cu ochii ca de piatră 

își împleteau respirul sub zăpezi, 

ca jocul viu al limbilor din vatră

ce nălucesc rupestrele cirezi

în sfere atipice de gheață. 

Alunecau pe silex lungi milenii, 

ca galaxii prin hăul univers. 

În visu-mi preistoric calcă renii

genomul omenirii ce s-a șters

sub albul calotei glaciare. 

Un sentiment ciudat se zbate-n mine 

- bizon suflat cu ocru pe-un altar. 

Mă văd înveșnicit peste coline, 

cum stau pândind luminile din Car

și nemișcare lumii de granit. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Chris! 

[gabriel cristea]

Mihaela, mulțumesc! Autocritica și ironia asupra propriei creații, denotă că cel care scrie versuri a lăsat trufia deoparte. 

[Chris]

frumoasa viziune glaciara...

[Mihaela Popa]

comparația ta din comentariu adaugă o notă aparte scrierii :)

frumos!

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru observații, comentarii și aprecieri. Câteodată mai adaug versuri neritmate, precum o coadă de mârțoagă ce tropăie pe drumuri desfundate - iertată să-mi fie comparația! 😅

[bolache alexandru]

Ne-ai purtat pe aripile timpului într-o lume îndepărtată. Am citit cu plăcere!

[petrut dan]

O scriere vizuală, elemente specifice timpului, o pendulare între pământ și cer, ne-ai readus în atenție momente din viața oamenilor din trecut, traiul în peșterile unde deveneau artiști și pictau întâmplări și animale ce făceau parte din viața lor și pe care le-au imortalizat în adevărate opere de artă, frumos pasajul tău de la noi spre ei sau invers, mi-a plăcut, cu prietenie!

[Amanda Spulber]

ce nălucesc rupestrele cirezi
în sfere atipice de gheață.

ce năluceau rupestrele cirezi
în sferele atipice de gheață.

sub albul calotei glaciare.

sub albul de calotă glaciară.

Mi-am permis aceste sugestii pentru ritm.
În rest, îmi place mult poezia.
Totuși, se pare că genomul nu s-a șters complet. Avem o mică parte din el în noi, spun cercetătorii. Altfel de ce i-am visa?

[Vasilisia Lazăr]

Ne-ai plimbat iar prin lumi îndepărtate, fantastică această metamorfozare a eului liric. Frumos!

Cu privire la al cincilea vers din fiecare strofă. Pentru muzicalitate, eu l-aș fi făcut să rimeze cu versurile 1 și 2. În strofele 2 și 3, iese și din ritm. Pare stingher, deși continuă ideea. E doar părerea mea.

[Mihai Katin]

Un sentiment ciudat se zbate-n mine 

- bizon suflat cu ocru pe-un altar. 

Mă văd înveșnicit peste coline, 

cum stau pândind luminile din Car, 

ce-mi adâncesc o foame boreală.    finalul este  un  semn  de  tenacitate umana ,de reintoarcere  la  adevaratele  esente:

În visu-mi preistoric calcă renii

genomul omenirii ce s-a șters

sub albul calotei glaciare.      de fapt  vanatorul   din  Alpi  este  semn al   unei   zbateri   umane  exemplare   dar   si  paradoxale  cand  urcusul    ne-a  dus  dus in  varfuri    de pe care  simtim  gustul  de  a  prabusi   bruc  tot  ce  inseamna  acest   tezaur  uman ,aceasta  odisee  fabuloasa in  care:

bătrâni mamuți cu ochii ca de piatră 

își împleteau respirul sub zăpezi, 

ca jocul viu al limbilor din vatră

cu  mult pretuire!