până ce se face seară...

[Tudor Cicu]

până ce se face seară...

 

până ce se face seară și plecăm care-‘ncotro

te rog să închizi fereastra, corbilor lui Allan Poe

să lăsăm potopul ploii din Esenin, prin eter

ca în Mircea Eliade, când suia nunta în cer.

„suntem încă la-nceputuri. ne așteaptă înainte

dimineți fără de seamăn” îmi spuneai, luam aminte...

aveam însă gura arsă, ca Labiș, iubind o vreme

căprioara muribundă și-mi cereai mereu poeme.

ți-am vorbit atunci, de Dante, de Ovidiu și Petrarca

nu simțeam că se scufundă, cu noi doi, incertă, barca

și aveam puțin și teamă. ca prin vis te-am strâns în brațe

ca Ofelia pe Hamlet, până moartea să-l agațe...

ori pe Rimbaud poezia, la foc tare să-l consume

ca-ntr-un cântec scurt de Stancu, scris la margine de lume

și sub rugul lunii pline a lipsit doar o scânteie

pe tărâmul unui cântec să dăm visele la cheie

...dar știam, de la fereastră, cum priveai țintă la stele

   că-‘ntr-o zi și nunta noastră se petrece printre ele.

[Chris]

frumos discurs incheiat intr-o nota romantica...

[petrut dan]

Cuceritoare abordare, nu-i de mirare cu atâtea evocări de nume importante, ca privirea să se îndrepte în locul de unde acestea, probabil, ne urmăresc, iar nunta să se petreacă în preajma lor, original și deosebit, frumoasă scriere, cu respect!

[Grig Salvan]

O confesiune și o trăire personală, dar bogat „mobilată” cu figuri și emoții universale, ca o incursiune de mână cu iubita printr-o galerie cu tablouri celebre ce înalță sufletul deasupra prezentului tern, peste frivolitatea și monotonia cotidiană.

[Tudor Cicu]

Chindea Maria Elena; Alex: În vremea când făceam primii paşi prin lumea unor autori, spre ale căror nume v-am supus și în alte poezii/ori comentarii unui parcurs literar, (în subconștient) făceam şi legătura dintre cele trei ecuaţii avute în labirintul memoriei: Dumnezeu, creatorul suprem, Iisus mesagerul Lui pe pământ şi Omul, creator şi mesager rămas să mărşăluiască în cuvânt mai departe. Acolo, în memorie, unde am realizat că Dumnezeu a pus în mâna omului propriul său destin: cât de mare este agerimea minţii omeneşti, nu? Dacă n-am reda momentului numele celor care ne-au hrănit, de-a lungul vieții, materia cenușie? Pesemne ne-am simți un pic orfani și fără reazem. Și îmi reamintesc ce spunea Luca (9.10): „Vulpile au viziuni şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-şi odihni capul”. N-o vom face etern. Iar eternitatea cu care și aceștia se mint, nu-i decât „rana neînchisă a sufletului omenesc” – spunea Cioran. Unde să cauţi atunci eternitatea, dacă nu în scris?

[Tudor Cicu]

Corneliu Neagu; Monica Pester, Vasilisia: Când gândul mă poartă către autorii a căror lume mi-a încântat cândva și imaginația mea, am impresia că mă simt în tramvaiul care-l purta pe Gavrilescu spre poarta „de întoarcere a timpului”, pentru a-i ghici țigăncile destinul. Stațiile la care ne oprim uneori, unde se face și schimbul de cai cu care poştalionul acela a lui Gavrilescu era condus spre capătul drumului, sunt momente din viața noastră. Mulți dintre noi facem parte din povestea fiecăruia dintre acești autori. La ei găseam odinioară și CHEIA pentru a descifra taina lumii; pășind peste FIINȚĂ, în adâncul tuturor lucrurilor. Adică: o nesfârșită căutare a singurului lucru care există în lume, mai bine zis, chiar LUMEA. Or cum mult mai bine o spunea J.L.Borges: „O carte ascunde o lume!” Dar sunt și din cei care nu se regăsesc într-o carte, sau într-o poezie, atunci când au terminat lectura ei: pentru aceștia, asta trebuie să fie un mare motiv de tulburare. Salutări tuturor! (pentru că asta contează în viață și poezie).

[bolache alexandru]

O etalare a erudiției într-o poezie cu iz melancolic...

[chindea maria elena]

O „nuntă în cer” cu noi înșine, reîntregirea sinelui pe care acum și aici îl experimentăm fragmentat, ca rază stingheră de soare despărțită de Sursă! Suntem în vis ca rază sau ca soare? Dar cum esențial nu este scopul ci călătoria spre el, să ne bucurăm de torțele pe care le-au aprins în noi, pentru călătorie, maeștrii „până ce se face seară” și schimbăm modul de percepție!

Bun portret al căutătorului! În nota obișnuită, foarte înaltă!

[Vasilisia Lazăr]

Strofa aceasta mi-a plăcut cel mai mult:

ți-am vorbit atunci, de Dante, de Ovidiu și Petrarca

nu simțeam că se scufundă, cu noi doi, incertă, barca

și aveam puțin și teamă. ca prin vis te-am strâns în brațe

ca Ofelia pe Hamlet, până moartea să-l agațe...

Referințele livrești ne fac să înțelegem mai bine mesajul și emoția poetului. Am citit cu mare drag!

[Monica Pester]

Ca de fiecare dată, admir erudiția domniei voastre. Mai cu seamă 

însă, când ea ne e pusa pe tavă,  amintindu- ne lecturile care 

în vâltoarea unui torent de informații azi, poate pe unele le-am ascuns în sertare adânci

Eu vă mulțumesc, d-le Cicu

[Corneliu Neagu]

Până ce se face seară mai trece o zi, iar poetul, în acest răstimp, ne poartă prin lumile apuse ale unor mai cavaleri ai condeielor de croit visuri la cheie, croind el însuși versuri frumos curgătoare ce mi-au încântat ochii și sufletul! O adevărată bucurie a lecturii!