Îți amintești?...

[Nela Talabă]

„Îţi aminteşti?
Eu veneam dintr-o primãvarã,
tu veneai din altã primãvarã.
Eu veneam dinspre o fereastrã,
tu veneai dinspre o luminã tânãrã, crudã ca un mugur de plop.
Deschisesem fereastra, iar lumina ta daltã de gheaţã s-a fãcut...
Toate visele au zburat în stoluri bezmetice pe geamurile fãcute ţãndãri.
Mai port şi-acum urmele de sânge şi cenuşã ale aripilor lor...
Hai sã reluãm jocul!
Cerul nostru de neîngrãdire,
cerul nostru legãnat de apele vii ale sufletului
încã nu şi-a închis pleoapele fierbinţi
peste primãverile cu aripi de cearã.
Încã mai bate clopotul de argint al poeziei şi-al visãrii!
Încã aşteaptã fereastra mea, deschisã, lumina!
Vino!”

Dar în zadar! Tãcere!
Nimic nu se clinteşte!...
Fiecare cu steaua lui:
a ta agãţatã la rever,
a mea aruncatã în abisurile poeziei.
Fiecare cu zarea lui:
una la rãsãrit,
alta la apus.
Fiecare cu valul lui,
fiecare cu ţãrmul lui...

Ochi în ochi nu ne mai privim...
O lacrimã,
o singurã lacrimã
ne locuieşte pe-amândoi,
dar nu mai uneşte Aproapele cu Depãrtarea...

[Mihaela Popa]

tare frumos!

[bolache alexandru]

Despre dragoste și iluzii... Despre dragoste că un joc în care speranța lasă fereastra deschisă. Poezia se mai poate structura.

[Grig Salvan]

Un tandru, dar trist joc al iubirii și despărțirii, într-o tentă melancolică, încărcată de speranțe și iluzii, dar și de disperare și deziluzii, de regrete și lipsa unui orizont.

[Vasilisia Lazăr]

Frumos. O chemare a dragostei care rămâne fără ecou. Nostalgie, tristețe și, în final, resemnare. Mi-a plăcut. Eu aș esențializa și mai mult. Mai sunt cuvinte (în special de legătură) și chiar versuri care îmi par redundante. Renunțarea la ele va adânci misterul și nu va schimba mesajul. 

Am citit și am admirat.

[Nela Talabă]

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu drag!

[chindea maria elena]

Așa da Nela! Recunosc versul viguros, imaginea puternică, vibrantă, purtătoare de mesaj al locuirii conștiente! Luminos să-ți fie drumul!

[Nela Talabă]

Mihai Katin, mulțumesc mult pentru comentariu! Aveți dreptate. Țin cont de părerea dumneavoastră. 

[Mihai Katin]

„Vântul orb ţese fuioare de nori,
fuioare de gheaţã,
fuioare de depãrtãri
şi interpune între noi vãluri impenetrabile, inextricabile.
Îţi aminteşti?  in acest   inceput  de poem  versul  "şi interpune între noi vãluri impenetrabile, inextricabile"fractureaza  curgerea  lirica  spre   acea  esentiala  intrebare"Îţi aminteşti? "

iar lumina ta daltã rece, de gheaţã, s-a fãcut...   poate mai   simplu  iar lumina ta daltã  de gheaţã, s-a fãcut...

Fiecare cu steaua lui:
a ta agãţatã la rever,
a mea aruncatã în abisurile poeziei.    excelent  !!!

o singurã lacrimã
ne locuieşte pe-amândoi,
dar nu mai uneşte Aproapele cu Depãrtarea...   sfarsitul   este   de un lirism impecabil

a se intelege ca    parerile  mele  sunt  doar   ca  un reflexie  la  lectura  acestui  poem si   nu   o   doza de marunta  vanitate!