Într-o lume-n care lupii piei de oaie și-au făcut 

Eu visez că scriu poeme despre albul absolut,

Urme de seringi și vise-n colț de stradă se preling,

Eu, boem, mai scriu poeme și cu ele vreau să-nving? 

Din țărână iese sânge, bat războaie reci la porți,

Plâng icoanele-n biserici, sfinții tac de parcă-s morți...

Numai gândul meu nu tace scrie stihuri pe pereți 

Într-o lume înțeleasă-n rimă, numai de…

Adesea mă întorc în gândurile tale.

Din amăgirea lor respir lumina sfântă;

Iubesc durerea ei… Cuvintele - petale,

Desprinse din cel nimb, alină când cuvântă.

Când îi răspund chemării adeseori: învață!

Ascult vioara - cântă cu notă siderală

Și îngerii deschis-au aripi pentru o viață,

Zburând privirii tale de astăzi, ancestrală.

Miresmele din visuri, fiori de iasomie,

Veghează-n zori culoarea…

                *

       petale roşii…

Sunt soldatul nechemat

al inocenței,

în aceste abatoare ale mediocrității,

În care încearcă să ne facă

a deprinde lucrurile ignoranței.

Să ne proiecteze imaginea

într-un viitor neîmplinit.

Ne irosim aripile

în timp ce suntem forțați

să răspundem, la împlinirea celor 7 ani,

de ce credem că este considerată

copilăria cea mai fericită vârstă?

Nu cumva este ştiut că, de atunci încolo,

nu va mai fi vorba despre strălucirea…

sunt un șoim care îți apără umerii

zbor de trei ori pe zi să știu

de câte ori îți potrivești după mine

sufletul

într-un ceas ticăie rar

nimic din ce împărțim la apus

nu se-mplinește în cărțile pe care le-ntind

arunc un băț apelor de deasupra de cer și

nici o pânză nu rămâne în larg

ce bătaie de vânt îmi pipăie umerii

mă iubești pentru că zbor

nu vei muri

am oase de…

Se duce timpul verii,

Molcom ca un fuior

Şi înapoi nicicând el nu se lasă dus.

Ca un sfârșit de viață în suflet pâlpâind uşor,

Făr-a privi în urmă preaplinul ce s-a scurs.

Sclipirea din apusuri aprinse de jăratec,

Plecate fără urmă în universuri noi,

În zboruri rituale spre orizont tomnatec,

Îmi lasă-n suflet zbateri de necurmate ploi.

O, vară, mândră vară a tinereții mele,

Vânjoasă eroină cu falduri de smarald,

Împodobind…

Negru este cerul – negură văpaie;

Norii de cenușă, groși, îl cotropesc,

Cu albastrul palid aspru se-ntretaie

Încrustând tavanul domului ceresc.

Liniștea se-ntinde până peste poate, 

E-o tăcere cruntă de-nceput de lume;

Revărsate-amarnic peste tot și toate

Lupte-ncremenite par să se consume;

Dar din depărtare, dinspre orizont,

Griuri destrămate-n scânteieri de alb

Prind să se ridice către-azurul bont –

Galbena fâșie…

Luminile-nserării, săruturile serii,

Deschid o lume nouă ce-mbracă vechi mistere.

Privește-mi nurii care sunt fructele plăcerii,

Atingerea lor blândă cu aripi efemere

Privirea-ți vrea să fure pe-o mare-nvolburată

Ce-așteaptă alinare a trupului fierbinte.

Dorința mă inundă, tăcerea-i delicată,

Ascultă-mi răsuflarea ce parcă vrea să-ți cânte,

Cu buzele iubește-mi privirea ce te-adoră

Și scaldă-mă-n cuvinte…

„...În’40, atunci când s-au urzit

hărţile după  croială nouă –

un creion de ştersături tocit

a tăiat şi-un cimitir în două” (Nicolaie Dabija)

mă-ntreabă lumea de-s basarabean…

țara îmi face cărare

vrea să mă vadă iar

anii mei au rămas

în pragul casei bătrâneşti

în pereţi şi-n vetre

agăţată de firele lumii

mă dor paşii de-atâta umblat

buzunarul sufletului

duce o grea povară

mă scotocesc prin sânge

şi aflu dorul

fericirea mi-a rămas acasă

biet lerui-ler

străbunii mă cheamă

din rame vechi

copil mereu în drumul spre…

Seninul e tărâmul celor puțini,

celor care nu stau la coadă 

și își primesc porția fără efort.

Nu-ți fie teamă, fată albastră.

Când vei cânta în corul îngerilor

te vor urmări fantomele trecutului

dar tu vei sta dreaptă.

Seninul îți va aparține în eternitate

Atunci vei putea aduna cioburile

pierdute pe trasee întortocheate

si nimeni nu te va mai judeca.

Frica e a celor slabi.

Glasuri necunoscute îmi…

Simt veșnicia din cuvinte

In graiul nostru strămoșesc

Cu dor, cu glie, cu morminte

Cu tot ce crește-n plaiul românesc

Acest tărâm din care mă trag eu

Cuvintele în care eu gândesc

Sălășluiesc in suflet și în gând mereu

Cu glasul mamei, cu întâiul „te iubesc”.

Cu obiceiuri sacre, cu credință

Cuvintele din graiul nostru sfânt

Cu tot ce-i viu și tot ce-i neființă

Vor dăinui în veci pe-acest…

Din sângele înghețat al strămoșilor

îmi croiesc viitorul

Doar o secundă.

Trecutul mă bate pe umăr

cu un rânjet satisfăcut.

Credeam că am câștigat.

Războiul însă, nu este al meu,

e al clepsidrelor întoarse 

și al lămpilor cu gaz ,

trecute prin secole.

Eu celebrez un timp care nu există.

Dar stau pe un prezent continuu.

Până ieri voia să fie adult să guste dulceaţa

Vieţii fără ca să ştie ce scurtă-i pe mosor aţa;

Toate au trecut pe rând, număra întruna anii,

Parcă zburau prea curând, azi i-ar cumpăra cu banii;



Cu timpul a înţeles că grăbit s-ajungă-n faţă,

Drumul cotit a ales, cât de scurtă-i, totuşi, viaţă!

Când a trecut hopuri toate şi ar dori să petreacă,

Dusă-i zi, iată, e noapte, de durere toate-l seacă;



Parc-ar fi un parameci zvârlit în şagă la…

Iubita mea

ești ca o insulă pustie,

în care se ascund eternități

din care izvorăște apa vie,

speranța fiecărei dimineți...

Din vălul amintirilor uitate

Dă-mi o fărâmă de eternitate,

Speranțele,

pe care ni le-am pus

în clipele pierdute în eter

Când ne rugam

și ochii tăi priveau în sus

Ploua invers de pe pământ în cer...

Iubită tu ai fost

surâsul liniștit pe care vreau să-l regăsesc

În fiecare loc, în care eu…

pe aripa unui vultur în căutarea

pădurii virgine, îmbrățișând

lupii ce tânjesc calda

privire a ciutelor oprite

de fuga iepurilor sălbatici

cu viclenia vulpilor

zburând pe aripile fluturilor

în căutarea florilor perfecte

așteptând iernile albe

în stejari descoperind

imensitatea unei lumi nesfârșite

a margaretelor ce au furat

din magia soarelui

în stâncile…

Zi de noiembrie sfârșită,

Bacovian, pământul geme

Umbrind un vis care se teme

Că va pieri și n-are vreme

Iubirii, de zăpezi strivită

Un semn să-i dea,

Măcar să-i spună 

Un ceas să stea, să nu apună, 

Lumina-ntr-însa să rămână...

Tomnatic gând cu falduri reci

Omăt arunci peste visare

Apui în toamna care moare...

Mai stai, mai stai, miros de floare 

Neliniștile să-mi petreci,

Ecoul…

Pământul e bolnav de un timp.

Își cheamă titanii să-l susțină

Creatorul îi vede gestul disperat

și cu voce înceată, îi spune.

- Oprește-te, vei sângera, 

nu e nevoie de sacrificiul tău!

Pământul se înclină,

zguduind și măturând câteva zone.

Întors în matca lui

gândul îi zboară spre tinerețe

Milioane de povești, de cataclisme,

de dispariții, flori de gheață, valuri de nisip.

Îi e frică să nu se…