aș vrea

aș vrea ca noaptea asta nicicum să vadă zorii

să nu privim la stele văzându-le altfel

și să nu-mi spui că-n cerul în care grăbesc norii,

cu ploaia care cade, te-ai scufundat de fel.

dar strâng cu stângăcie cuvinte-n coala albă

că-n raiul cu iluzii, mă crezi, te-aș fi strigat

și mă opresc cu mâna să îți arăt o salbă

prin șirul de comete, clipind…

Moțăiam în patul călduț.

Un pat din lemn, lung și lat de-ncăpeau și de-a lungul și de-a curmezișul vre-o cinci copchii cu tot cu mama lor.

Nu mi-i rușine să spun, am dormit cu mama până la doișpe ani.

Era mare bătălie pentru locul de lângă ea.

Mezina se alinta cel mai mult, onorata,

nimeni n-avea voie să-i ia locul,

ne uitam cu jind la ea:

- îți dau bomboana mea da sî mă lași…

zilele parcă tot mai scurte

oamenii mai reci nopţile

adunate

ca într-o sticlă cu dop de plută

pământul

rabdă atâtea

iubirea…

Nu, astăzi nu mă gândesc la tine,

Doar las aprinsă lumina

Să vezi unde este fereastra

La care îţi uiţi mereu câte o ploaie...

Azi plec.

Nu ştiu unde şi de ce.

Nu ştiu şi nu vreau

 Să am raţionamente finale,

Săruturi banale

Îmbrăţişări frugale,

Întâlniri legale,

Letale...

Nu, nu mă fac că nu te cunosc,

Cine îşi reneagă soarta

Este un Procust confecţionând la infinit…

de ziua mea stau într-o pătură udă

până la umeri nu se întâmplă nimic

în limbajul semnelor

moartea mă strigă

naivule

nimeni nu se oferă

involuntar

aud frânturi de cuvinte obscene

mi-am umplut un caiet studențesc

nu apuc să mă-mbăt

pur și simplu

mă iei de braț să mergem acasă

nu mai sunt bani

am un fular de la mama

Și s-a decis, din Epoca de Piatră, 

Ca ei să pună taxă pe rupestre. 

Au vrut mai mult, pe focul stins din vatră, 

Pe sfincșii blânzi ai…

Când în amurg... 

. 

Când în amurg ne-am întâlnit, 

ochii smarald îți străluceau. 

Orașul a încremenit

când în amurg ne-am întâlnit.  

A fost cum nu m-aș fi gândit:

aripi de demon năluceau 

când în amurg ne-am întâlnit. 

Ochii smarald îți străluceau...

. 

Noi, poeții... 

. 

Noi, poeții, scriem multe

despre lume, despre zboruri,

modelate-n versuri culte.

Noi, poeții, scriem. Multe…

Neînfrânte coloane mai stau singular,

În lumină stinsă, ușor resemnată,

Mă preling alene pe un drum stelar

Și îmi număr anii, viața-mi refuzată.

Strânge-mă la piept, Timpule hoinar,

Fugim împreună în păduri de brad,

Adu-mi oxigenul, vreau să respir rar

Lungi cuvinte oarbe-n plasa mea de jad.

Vin stihii din ceruri și aduc cenușă,

Cum se umple iarba arsă de pojar,

Acoperă-mi viața, închide-mi o…

Ascunde-mă în tine, primăvară,

Să uit de ale iernilor suspine,

Să-nmuguresc din nou, așa ca tine,

Să nu-mi mai fie timpul o povară. 

Să fiu boboc din cap până-n picioare,

Să înviez din calde începuturi

Cu verde crud... și mii și mii de fluturi

Pe fruntea-nseninată să-mi coboare. 

Să uit de dinții iernilor flămânde 

Care mușcau din zi precum o fiară,

De amintiri cu geruri și osânde, 

Iar…

Mânjii bolții se scutură

în clarul dimineților de vineri.

Așează sub copitele lor tinere, Raiul,

așa cum a fost el de la început.

Mânjii, cu misiunea lor sacră . . . 

Grupează oști de stele

în jurul altarului divin,

le picură mir pe pleoape

să le limpezească vederea,

le insuflă magia viului etern

să-și urmeze infinitul.

Numai așa are omenirea șanse 

să se trezească 

și s-o ia de la…

Am scris, cu lacrimi de argint,

poemul nostru interzis,

în rime albe, ce nu mint.

Am scris, cu lacrimi de argint,

poemul dragostei-alint

și,-n zori de zi, ți l-am trimis.

Am scris, cu lacrimi de argint,

poemul nostru interzis.

Am zis, să nu mor și să nu scriu și eu un triolet. Și am scris două, unul fiind cel de mai sus. Trioletul nu e ușor de…

Tanka (IX)

Veghează corbii

Pe gard vechi de cimitir

Spre vii li-s ochii

O urnă funerară

Port în braţe. Sunt eu viu

Tanka (XXVIII)

Ornic ruginit

Pe rafturi prăfuite

Neclintite cărţi

Un op citit i-o viaţă

Oh, vieţi... Şi-atât de sceptic...

Tanka…

Mulțumit de trofeul lui,

analfabetul funcțional a dormit cu gândul la sânul muzei.

Prostia a râs...

Bine v-am găsit la micul dejun!

Muza s-a așezat la masă și privea cum

se mănâncă oamenii între ei.

Nu vă faceți griji, karma există!

Din invidie prostia s-a răzbunat pe muză.

Să fie mai presus ca ea și-a plimbat fundul gol pe aleea trandafirilor dorind să inspire sinodul analfabeților funcționali.

Ei au început să scrie...…

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas…

Nu arunca cu liniştea mea de pãmânt!

Nuuu!

E mãnuşa de catifea diafanã

cu care mângâi uşor faţa

încreţitã a timpului.

Mã înduioşeazã resemnarea lui.

Mi se pare uneori

Cã a intrat în depresie

şi stã amorţit,

inabordabil,

în timp ce secundele

îi scapã printre degete,

joacã şotron în pãrul lui încâlcit,

apoi o ia fiecare

încotro apucã,

ţipând isteric

de-atâta nesperatã libertate.

Uite cum

unele,…

Când umbrele-nserării prind să cadă

și gândurile înspre tine-mi zboară,

când dorul se prăvale în cascadă,

aş vrea ca depărtarea să nu doară.

Când sângele îmi clocotește lavă,

țâșnind în flăcări vii din călimară,

când lipsa ta îmi picură otravă,

aș vrea ca depărtarea să nu doară.

Când se deschide-a dimineții pleoapă

și-o altă zi peste cuprins coboară,

când soare nou nădejdile-mi adapă,

aș…

Îmbracă-mă cu trupul tău cum luna-mbracă-n raze-o seară

Și dă-mi sărutul tău blajin, te rog, nicicând să nu te-oprești.

Atinge-mă cum fluturii ating în zbor sclipiri cerești

Și plimbă-ți mâinile duios, gândindu-te că e chitară.

Pe buze toarnă-mi din amurg, apoi etern să le privești

Din cântecul de pescăruș dă-mi aripi ce vor să apară,

Iar din al Cerului azur transformă-mi clipa într-o vară

Din curcubeul infinit încearcă visul meu să-l…

Sunt român dar mă tratez

domnule ce blasfemie

România nu-i o boală

România este-un crez

România-i pur şi simplu

Dumnezeu

Doamne-i sufleţelul meu

Domnule

opreşte-te c-o iei pe arătură

mai rău

ca

Ion Luca Caragiale

Poftim

România-i o scrisoare pierdută de…