Masca

[ELENA AGIU-NEACSU]

Peste mormânt plouă, ninge, steaua-ţi se-mpleteşte-n vers
Şi nicicând nu se va stinge, că de-acum e univers;
Cel mult poate o Ileană în batist-a lăcrima,
Asta-i lumea noastră mică şi ne agăţăm de ea;

Şi cum nu-ţi mai sună harpă, mi te-or peria confraţi,
Ba vor trânti de-o agapă cum se cade între fraţi;
Lor tovarăş nu te prinde, fereşte-te de mişel
Ce pe faţă mi te vinde savurând din stal măcel;

Retrage-te în culise și fii simplu spectator,
Nu te-a amăgi Ulise şi nici măcar un farsor;
Actoru-şi respectă mască, rolu-şi joacă pătimaş,
Dar omul rar se demască, nici visezi că ţi-e pizmaş.

[chindea maria elena]

Fără să-ți contrazic ideea de mască în sensul răuvoitor pe care o înfierezi tu aici, dacă extindem oleacă absolut toți purtăm o mască sau alta. Și de fapt nu doar una ci mai multe! Chiar cei mai sinceri și deschiși oameni! Pentru că într-un fel ne manifestăm în societate, altfel în intimitate! Alte situații, alte măști! De fapt, învățătorii spirituali estimează că un om schimbă în jur de 8 măști zilnic - vorbind de cei onești, care nu urmăresc să înșele pe nimeni! Viața e mult mai complexă acum decât în urmă cu veacuri - și instinctul de supraviețuire te obligă să-ți iei măsuri de protecție, altfel riști să te-nchidă la ospiciu! Subiectul e vast, tu ai urmărit doar o mică latură.  

Și poți considera poezia asta doar o versiune de început! Chiar de ai publicat-o pe site mai poți lucra la forma ei! Înaintașii făceau zeci de variante la un poem! Succes!

[Mihai Katin]

Cel mult poate o Ileană în batist-a lăcrima,
Asta-i lumea noastră mică şi ne agăţăm de ea;

si  mai   sus de agatare  este-un cui  in  univers

unde  mastile  de suflet  nu   mai  au fata-revers...

cu  pretuire!

[petrut dan]

Semn de lectură, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Mesaj limpede, dar forma lasă mult de dorit. Șchioapătă ritmul, rima e superficială, bazată în general pe părți de vorbire de același fel, dar și mai grav, alcătuită din cuvinte din aceeași familie (vers/univers, confrați/frați). Nu știu, te cunosc de ani de zile, Elena. Aceeași construcție precară de când te știu. N-ai schimbat nimic.