Mă apăr de tristețe când,

în mijlocul câmpiei

ploaia-mi frământă părul în șuvițe.

Și cu stropi pustiitori și reci

îmi spală lacrimile și cuvântul.

Mă apăr de tristețe când,

prin voință secretă,

slobod vorbe

ca mărgele pe ață,

vorbe vechi, șlefuite și argintate,

care nu-mi aparțin.

Și mă apăr de tristețe

cu puterea gândului,

înalt cât turla bisericii,

de unde mă…

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,

Adoarme lesne…

Sufletul, flămând de șoapte,
Dezmierda-ți-l-aș în noapte

Și scălda-ți-l-aș în rouă
Când răsare luna nouă;

Pe de-a-ntregul să se spele
În scăldătoare de iele;

Fi-le-ar jocul lor sălbatic
Vrajă de flăcău lunatic, 

Lega-l-ar pe veșnicie
Cu al meu în cununie! 

Gura țeava înroșită a puștii

tace exact

când

pata de sânge

trece dintr-un ziar

în

alt

ziar

cu

viteza gândului…

ca să înţelegi trebuie să ţii vântul

aproape de tine

cineva respiră profund

asculţi clarinetul alb  

ca un abur

frunze se-ntorc din copaci este

toamnă

anotimp de cules noaptea

sau

ziua când ne întoarcem

la început

eu

nu mă târăsc prin ţărână

ştiu

să

vorbesc despre lucruri în care nu cred

tot ce fac se transformă-n

poveste

bărbatul pe care-l doreşti este un

cuceritor daca vrei să-l…

Eu sunt un rai cu fluturi și colinde, 

Un vânt cu dor din glasul de vioară, 

Noian tremurător, ce înfioară 

Un piept adânc.  Îl prinde și-l aprinde. 

Săgeți de foc, miraje fermecate 

Trecute prin a sufletului…

Timp spânzurat de-un apostrof, între atâtea reci cuvinte,

(De parcă frigul ăstei toamne le înghețase și pe ele)

Simțeam că nu-mi va fi posibil de-acuma mersul înainte

Și imitam din inerție-n oglindă sâmbetele mele.

Urmez rutina cunoscută, însăilez pe tivul zilei

Fugare gânduri de om singur, în abur de cafea amară

Și îmi promit că niciodată nu-ți voi cerși obolul milei,

Pe când în suflet îmi pătrunde, obraznic, frigul de…

Sunt mort, iubito... sau

poate sunt doar trist.

Hai, fă-mi hatârul şi îngână

un cântec lung – 

un bocet...

Imponderabil

oscilez

între mine şi tine

ca un corb spânzurat deasupra curţii

ce sperie, prin moartea sa,

alţi corbi.

...Hai, îngână, iubito, un cântec lung – 

un bocet…

Între moarte şi tristeţe

nu-i nici o diferenţă.

Ascunde-ţi decolteul. Astăzi

bat…

Mut își curge Istrul

timpuri răsfirate,

nori răzleți și tristul

vânt de miazănoapte.

Își coboară pleoape

lunca dunăreană;…

Aud ploaia recitând din Bacovia

materia geme ca un galben corb

sunt singur ești singur e singură

Dumnezeul toamnei nu este orb

Septembrie sticla de șampanie agită

copacii au la gât parcă niște felinare

violet lacrimi…

Mama era o femeie tare cumsecade, dar pe lângă cumsecădenia ei avea și un fel de-a fi rebelă

pe care noi copii nu-l pricepeam.

De exemplu refuza să vorbească limbi străine.

Nu înțelegeam de ce? era cel mai la modă lucru, semn că ești deja inteligent,

un om mai mari (cu o scarî).

Mama era o mamă tare cumsecade dar foarte căpoasă. Așa tata îi zicea uneori, în secret: - căpoaso,

vezi, ai di grijă...dar ea tot

refuza cu încăpățânare să lucreze pentru…

Coboară astrul zilei la chindie

Și zarea-n strai de aur o îmbracă,

Un vânt pribeag, pătruns sfios în vie,

Împrăștie buchet de busuioacă.

În fugă,-un stol de grauri de pripas,

Ca un penel stufos, stropind  grăbit

Un rest de tuș în el cumva rămas,

Pătează cerul serii în pepit.

În nucul cel aflat de-un leat cu veacul

Se-oprește-o zburătoare pe furiș

Și-n urma ei, căzând de-a…

lumea vrea să ne ținem de mâini

iubirea propune alcool 

pentru binele tuturor voi scoate în stradă o mie de mame

cu poveștile lor

la distanță de-un zâmbet am libertatea să-ți fac

tot ce-mi place

carnea suportă orice preludiu

până la urmă ți se pare dragoste 

după data nașterii

tot felul de astre promit o viață mai plină

două degete ridicate cer lumea

și tu

mă tragi într-o…

Cu cioburi de Lună în mâini

Și cu tâmpla căruntă,

Tu treci din uitare-n uitare.

Mai porți doar văpaia în ochi

Din făptura-ți măruntă,

Și ne-nchini de iertare.

Ne-ai tors basmul vieții, pe rând

Adormindu-ne-n poală,

În vreme demult întâmplată.

Când vântul hain scoate-n noapte

Ecouri din ciutura goală,

Tu încă ne-asculți, fermecată.

Odaia-i rămasă și-acum

Cu candela…

Toamna căpruie
Vântul îl suie
Pân' la fereastra de mucava
Dorul de tine
Printre suspine
Își face cuibul în casa mea

Poart-o nălucă
Gândul de ducă
O frunz-albastră naște o stea
Îmi ești mirare
Și alinare
Ți-aș fi lumină, dacă ai vrea

Precum o fragă
Ți-aș fi de dragă
Unică-n toamna de catifea
Doar hai acasă
Pun vin pe masă
Pân' la sfârșituri smirnă om bea

Tot mai provoci furtuni transcendentale,

Numai că niciodată nu te prind,

Așa mi-ai spus, tăcerea împletind 

Cu vorbe grave și baritonale. 

Te chem în gând, visarea s-o aprind

Când orele devin sentimentale;

Tu vii mereu din cercuri siderale, 

Prin mintea mea, zănatic hoinărind.

Te-am ascultat și-o vreme am căzut 

În reveria că s-ar mai putea 

Povestea s-o luăm de la-nceput; 

În piept, iubirea…

E toamnă. Pe la Dunăre, pescarii

aruncă-n lotci tăcerile din peşti.

Şi nu mai ştiu din care-adânc de carii,

Mi-au prins în undiți cartea cu poveşti.



În scoicile-ngropate în nisip

Se tânguie un sunet de chitară.

Şi parcă timpul a încremenit,

În cerul revărsat în călimară.



E toamnă şi-nspre margine de sat,

Căruțele îşi leagănă țiganii

Şi nu mai ştiu pe unde şi-au lăsat

Poemu'- n care înfloreau castanii.



Țiganca, acea…

de câte ori îmi spui la mulți ani mă simt

vinovat de trecerea timpului

așa cum frumusețea mea necizelată vorbește de la sine

iar istoria cheamă oameni

de stat

nici eu nu pot să-mi imaginez imnul româniei

pe podiumul ue

măreția unui pachet de sancțiunui cosmice

atrage mințile vânzătorilor de criptomonede

poate și eu îmi voi face un rost

după căderea piețelor emergente 

trebuie să-mi potolesc inima ca la…