Pecetea sărutului

[Alina Ilie]

Lin, din genele alb-făină izbăvi

Un bob de suflet, în gât noduri,
Lung șirag de jinduri, acu’ otrăvi
De gânduri, neînălțate poduri,
Prăpăstuiră chipul cald-pământiu.
Înfăptuire aievea ori a judecății
Rătăcite închipuire și el era viu,
Limpede îl trăia, respira rodul dălții
Dorințelor toate, marea dragoste,
Bărbatul real, anume și doar al ei.
De-a iubit-o cum crucea pe staroste
‘N har, cum aura lor pe sfiții evrei.
El îi era răsfăț și umăr, blajin, om.
Suflul din piept se domolește încât
Lacrimile înlănțuite își pierd lucire.
O atinge pe gând și pe tâmplă-o-și-cât
Dor viu a inundat-o că își vine în fire.
Din brațele lui el o cuprânde în sine
Etern. Fetița îi zâmbește zglobiu,
Cu rușine, băiatul îi întoarce fine
Priviri de drag neascuns, descriu
Predestin, demiurgul suprem de amor
Pune doar virgulă, dă veșnic viață,
Sufletele pereche niciodată nu mor!

[Grig Salvan]

Un limbaj abscons și încifrat, dar în care se regăsesc, la o lectură atentă, simboluri și ziceri interesante și aforistice. Textul nu se relevă la o primă lectură, dar reluat își deschide către mintea receptoare anumite orizonturi metaforice și valori sapiențiale.

[Mihaela Popa]

probabil un aranjament diferit ar face lectura ușor de parcurs

am găsit idei frumoase aici, dar greu de citit

[Monica Pester]

Cred că este o enigmă în această scriere pe care, sincer, nu am reușit s-o ințeleg

Și chiar - sfinți evrei - ??

[Vasilisia Lazăr]

Sinceră să fiu, am citit textul de vreo cinci ori. Nu știu, dar parcă aș fi citit în altă limbă. O exprimare atât de greoaie... Mesajul ar fi că iubirea adevărată transcende timpul și moartea, fiind veșnică și sacră, „pune doar virgulă” – adică nu se sfârșește, ci continuă dincolo de limitele vieții, dar forma, construcția, exprimarea par a fi din alt timp.

[Ada Nemescu]

Un stil concentrat pe simboluri și economie de cuvinte, dar nu de simțăminte. Cert este că aluneci în citire ca pe un tobogan imaginar. Rămâi cu un gust plăcut și mai citești o dată...

aDa

[Mihai Katin]

Lin, din genele alb-făină izbăvi

Un bob de suflet, în gât noduri,
Lung șirag de jinduri, acu’ otrăvi
De gânduri, neînălțate poduri,
Prăpăstuiră chipul cald-pământiu.
Înfăptuire aievea ori a judecății
Rătăcite închipuire și el era viu,   primul poem

Bărbatul real, anume și doar al ei.
De-a iubit-o cum crucea pe staroste
‘N har, cum aura lor pe sfiții evrei.
El îi era răsfăț și umăr, blajin, om.
Suflul din piept se domolește încât
Lacrimile înlănțuite își pierd lucire.
O atinge pe gând și pe tâmplă-o-și-cât
Dor viu a inundat-o că își vine în fire.
Din brațele lui el o cuprânde în sine
Etern.   al doilea poem

Fetița îi zâmbește zglobiu,
Cu rușine, băiatul îi întoarce fine
Priviri de drag neascuns, descriu
Predestin, demiurgul suprem de amor
Pune doar virgulă, dă veșnic viață,
Sufletele pereche niciodată nu mor! al treilea poem

am lecturat  o   forma  mai rara a liricii,un triptic poetic  in care paradigmele adamice isi  gasesc o dezvoltare  nebanuita,un stil interesant,un mod poetic  ce poate  fii uneori inteles  prea  superficial in viteza acestei lumii  halucinante