Pecetea sărutului

[Alina Ilie]

Lin, din genele alb-făină izbăvi

Un bob de suflet, în gât noduri,
Lung șirag de jinduri, acu’ otrăvi
De gânduri, neînălțate poduri,
Prăpăstuiră chipul cald-pământiu.
Înfăptuire aievea ori a judecății
Rătăcite închipuire și el era viu,
Limpede îl trăia, respira rodul dălții
Dorințelor toate, marea dragoste,
Bărbatul real, anume și doar al ei.
De-a iubit-o cum crucea pe staroste
‘N har, cum aura lor pe sfiții evrei.
El îi era răsfăț și umăr, blajin, om.
Suflul din piept se domolește încât
Lacrimile înlănțuite își pierd lucire.
O atinge pe gând și pe tâmplă-o-și-cât
Dor viu a inundat-o că își vine în fire.
Din brațele lui el o cuprânde în sine
Etern. Fetița îi zâmbește zglobiu,
Cu rușine, băiatul îi întoarce fine
Priviri de drag neascuns, descriu
Predestin, demiurgul suprem de amor
Pune doar virgulă, dă veșnic viață,
Sufletele pereche niciodată nu mor!