ca într-un restaurant din paris

[petrut dan]

obișnuiesc să vorbesc ploii
prin geam,
urmăresc dârele lăsate de stropi cu buricele degetelor,
de parcă aș căuta plăcerea unei femei,
mă abțin de la lucruri vulgare.

am buzunarele pline de dragoste,
mărunțiș,
plus
cel mai bun tutun pentru clipele premergătoare,
îmi permit să blufez cu ochii spre stele,
sunt idealul oricărei epoci, pot face orice
cu imaginea mea răsturnată.

am nevoie de soare,
îmi pun mănușile până la coate,
descriu aria unui cerc perfect simulat de
sâni ce n-au simțit atingerea de mătase a luptei
dintre moral și intenție.

geamul se umple de aburi,
vreau să te văd în ploaie,
liniile devin autentice,
un anumit tip de negru înlănțuie mimica.

brusc efectul de seră face imposibilă respirația
fără ajutorul buzelor învățate să păstreze
oxigenul în limitele ființei.
îți spun:
nu te teme de mine,
ploaia vorbește despre faptul că avem nevoie să fim copii
și că ai oase reușite!

gabriel mi-a apărut aseară
în vis,
ca fecioarei
maria,
i-am spus:
ar fi bine să ai niște vin.

[petrut dan]

Mihaela, mulțumesc de trecere și semn, cu drag!

[Mihaela Popa]

titlul m-a făcut să citesc poemul cu Edith Piaf - "Non, Je ne regrette rien" în gând

o scriere originală, vizuală, tandră

admirație!

[petrut dan]

- Manuela, îți mulțumesc, pentru cuvintele pe care le-ai scris, cu drag!

- Nuța, mulțumesc pentru trecerea ta, să ai o noapte liniștită!

- Lisia, cred că este comentariul care îmi place cel mai mult, nu înseamnă că celelalte nu, dar aici ai transmis într-un mod ireproșabil și sentimente și informații și plăcerea lecturii, mai ales partea cu absolvirea m-a lăsat așa într-o contemplare/admirație a faptului că scrii/răspunzi atât de frumos!

My lady!

[Vasilisia Lazăr]

Acest poem este o invitație curajoasă de a pătrunde dincolo de crusta banalității și a chingilor de fier ce încătușează sufletul contemporan, invitația de a pătrunde direct în carnea emoției. Ne provoci să ne suflecăm mânecile realității și să ne lăsăm buricele degetelor să cunoască atingerea clipelor ce se scurg cu o viteză copleșitoare. Poemul tău este un amestec de mister, senzualitate și ludic. Lași fantezia să contureze această întâlnire pe care o dorești și la care, cu siguranță, visezi. În ce măsură realitatea se amestecă aici cu ficţiunea nu se poate spune şi nici nu interesează. Ceea ce contează e faptul că, punându-ți la bătaie, cu un talent scriitoricesc aparte și un mod propriu de a aborda poezia, întreagă febra fanteziei și simțirii tale, ne-ai dăruit aceste versuri ce vibrează de lirism și voluptate și care au meritul că se adresează unei singure persoane, ceea ce le absolvă de orice urmă de trivialitate ori necuviință.

Și pentru că poemul acesta de dragoste îmi place în totalitatea lui, nu am să citez nimic, doar am să te felicit! Drag!

[Nuta Craciun]

Inedit și surprinzător cum deja te știu. Felicitări!

[Manuela Munteanu]

În mod normal, ți-aș spune că este cuceritor acest cancan pe care îl privești prin fumul aromat al tutunului, evident, la Moulin Rouge, cu mănușile până la coate, pasional precum aburii ce ți-i stârnește descrierea sânilor, dar și cuminte, pur, aproape biblic, precum o Bună Vestire. Dar nu-ți spun... 🙂

[petrut dan]

Ai zis!) Mulțumesc, Monica, interpretarea ta se pliază pe linia textului în care unii se recunosc, alții nu cred, dar care face ca intenția să supraviețuiască lecturii! Cu drag, seară liniștită să ai!

[Monica Pester]

Îmbinarea asta între real si vis creativ, îmbrăcată în vorbe când jucăușe, cand prinse în plasa nostalgiei. Ușor asezonata cu o candoare în care e picurat și stropul de tristețe... 

Ei, da, savoarea unui tablou de pasteluri, infiltrate în centrul tuturor poveștilor spuse sau imaginate doar. 

Când intri în spațiul cu semnătura Petruț, pregătește-te sa ieși amprentat, prelucrat ca o plastilină sau, pur și simplu, sa ramai în poveste, pana se luminează...

Am zis!