Turtureaua (repostare)

[gabriel cristea]

Furtuna o rupse din zborul spre cuib
și-o duse în locuri străine;
Zdrobită, năucă se zbate prin glod,
în trestii, sub ape saline.

Agață cu ciocul un fir de rogoz,
se rupe și iarăși încearcă;
Puterea-i sleiește, țipând în zadar,
când trece solemnă o barcă.

Aripile frânte se-mplântă în mâl,
iar moartea o trage spre-adâncuri;
Cu ultimul zvâcnet, din ochiul febril,
privește fantasticii fluturi...

Ar vrea iar să zboare pe câmpuri și zori,
să simtă vâltoarea de moară,
dar smârcul o trage barbar, obsesiv,
iar vântul tăios o-nfioară.

Letargică stare, hipnotic sfârșit
și-un soare ce stă să apună
de parcă se-ndeamnă sub plopii bătrâni
năluci împletindu-i cunună.

Puiandri cerșesc îndurare din cer,
e-o luptă pe viață și moarte;
Se tânguie, strigă din ochi de frunziș,
dar mama-i plecată departe…

Luceferii-mbracă funestul veșmânt
- o trenă de purpură sumbră;
Și-aduce aminte de cuibul pierdut;
Prin vis îi cutreieră-o umbră.

Își scutură fulgii rogozul amar
pe trupul lovit de năpastă;
Noroiul îi strânge flămând osul viu,
vâscos miezul nopții adastă.

Se-aștern aritmii peste puii din cuib;
O gravă tăcere se lasă;
Și-un suflet-răsuflet din mlaștini, matern,
se-ntoarce pe vânturi. E-acasă...

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru comentarii și aprecieri! 

[Chris]

stiu textul, frumos si dureros!

[Gabriela Raucă]

M-a impresionat profund, am lăcrimat, am recitit.

O poezie emoționantă, cu mesaj adânc, un elogiu adus puterii de sacrificiu, dragostei materne, vieții.

Admirație sinceră!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Dan, de apreciere! 

[Manuela Munteanu]

Această poezie este un apogeu. Chiar dacă nu iese din tiparele stilistice binecunoscute ale autorului :), totuși diferă prin latura profund sensibilă a trăirii. Este o răstălmăcire, de o manieră cu mult mai elevată și mai implicată, a poveștii copilăriei noastre, Puiul, de Ioan Alexandru Brătescu Voinești. Poate că lăcrimam, dar n-am avut timp... a trecut prea repede lectura și-am fost atentă și la măsura apocaliptică, dar luminoasă a morții. 

Nu-i treaba mea, știu, doar moralicește vorbind... această poezie va fi cunoscută la nivel larg, cu siguranță (la un moment dat), dar autorul trebuie să facă ceva mai mult spre a-și populariza creația. Chiar și o traducere în spaniolă și ,,atacarea" pieței Spaniei, ar fi o variantă. Succes!

[Vasilisia Lazăr]

Se-aștern aritmii peste puii din cuib;
O gravă tăcere se lasă;
Și-un suflet-răsuflet din mlaștini, matern,
se-ntoarce pe vânturi. E-acasă...

Las aici o lacrimă și o apreciere.

[bolache alexandru]

O poveste tristă în care versurile curg ușor și firesc. Felicitări!

[petrut dan]

Un poem deosebit, felicitări, Gabriel! Cu prietenie!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Dorina Cracană! Când tragediile sunt jucate cu patos, de actorii, ne dau lacrimile... 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihai, pentru comentariu și apreciere. Genul acesta de poezie se scrie, plastic vorbind,  dintr-o singură respirație. Imaginile se succed cu rapiditate, iar creionul le imprimă cu repeziciunea unui torent. Sunt stări de grație, ce vin mai rarisim...