Umbra

[Corneliu Neagu]

De ce te mai întorci acasă, tată? –

doar știi prea bine, casa-i dărâmată,

în locul ei găsești o alta casă,

solidă-n ziduri, mult mai arătoasă,

dar nu este la fel de primitoare

precum căsuța noastră cu pridvoare.

.

Iar eu, când vin acolo câteodată,

parcă-s străin la mine-n curte, tată.

Doar mărul ce mai dăinuie la poartă

mă mai întreabă seara despre soartă.

Nici el nu cred că se mai simte bine,

stă aplecat, iar fructele-s puține...

Cu trunchiul său, cândva atât de falnic,

zidit între betoane pare jalnic.

Nici ploaia nu-i mai udă rădăcina

de când betonul a umplut grădina.

.

Eu știu că mai apari prin curte, tată,

să reclădești căsuța dărâmată –

cobori din Constelația Licornul

doar noaptea când ne frânge somnul

și către zori, pe când cocoșii cântă,

te-ntorci în cer, cu aripa mai frântă.

Iar eu trezit, în plină dimineață,

văd umbra ta cum se topește-n ceață,

și lacrimi grele ochii mi-i inundă  

când mira soarelui apare tremurândă.

 

 

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Gabriela Raucă, vă mulțumesc pentru popasul făcut să citiți această poezie, pentru profunda înțelegere și tălmăcire a versurilor, în contextul evoluției necontenite a vieții și societății, și a nostalgiei pe care autorul a transmis-o cititorilor săi cu sensibilitatea celui dezrădăcinat și devenit străin în curtea părintească. Onorat!

[Gabriela Raucă]

Emoționante versuri, inspirate dintr-o realitate amară. De-a lungul timpului, cu fiecare generație, s-a simțit evoluția, cu binele sau răul pe care l-a adus, dar schimbarea sistemului, a adâncit neajunsurile. Dorul este acela care persistă, iar amintirea timpurilor trecute, a oamenilor dragi, nu se va șterge niciodată.

Nostalgie pură!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri din suflet, doamnă Mihaela Popa, pentru acest comentariu emoționant!

[Mihaela Popa]

impresionant poem, puternice amintiri, o scriere cu suflet pentru suflet

mă înclin!

[Corneliu Neagu]

Stimate prieten și coleg de condei Grig Salvan, constat cu emoție că trăirile exprimate de mine în această poezie nu sunt unice. Pentru oamenii sensibili, ca noi, casa în care ne-am născut și ne-am trăit copilăria, precum și casa bunicilor, lasă amintiri profunde și emoționante, care nu se șterg niciodată! Vă mulțumesc foarte mult pentru acest comentariu profund și fascinant!

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc foarte mult pentru acest comentariu generos, stimate prieten și coleg de condei Petruț Dan! Cele mai frumoase gânduri din partea mea!

[Grig Salvan]

Am luat personal poemul acesta atât de tandru și melancolic, pentru că eu am dărâmat casa atât de caldă și primitoare a bunicilor în care am crescut ca să construiesc o casă falnică din „betoane”, înaltă și arătoasă. Dar mereu văd înaintea ochilor căsuța veche, bătrânească, și-mi apare mereu obsedant în vis, cu bunicii și părinții în târnațul lung de lemn. E un sentiment aparte, amestecat, o tristețe apăsătoare, dar în același timp parcă o reîntâlnire mereu dorită în suflet...

[petrut dan]

Un poem impresionant, de o sensibilitate aparte cum numai amintirea casei și a locurilor copilăriei o poate face să aștearnă  gândurile așa de frumos și într-un mod atât de plăcut la citit, un poem memorabil, cu stimă!

[Corneliu Neagu]

Stimate prieten și coleg de condei Alexandru Bolache, vă mulțumesc foarte mult pentru comentariul generos scris aici despre poezia mea! Onorat!

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Vasilisia Lazăr, Este adevărat că versurile despre care vorbiți au altă măsură, iar dumneavoastră, cu experiența pe care o aveți, ați simțit imediat. Știam acest lucru, dar am lăsat pentru mai târziu realizarea corecției, apoi am uitat...Cât despre mesajul pe care l-ați lăsat aici, este generos și copleșitor. De aceea vă mulțumesc cu multă prietenie și respect! Onorat!