De-ar fi să cad...

[gabriel cristea]

De-ar fi să cad răpus de vreo săgeată, 

Lăsați-mă să mă târăsc  spre soare;

Nu voi crâcni, nu voi cerși la poartă

Anestezia vremilor vulgare! 

Nu voi trăda pământul țării mele

În care zac de-a valma oseminte;

Prin gardul vechi al casei, de nuiele, 

Voi contempla carpatice morminte. 

Cum Gelu voievod, rugându-și calul

Să-i sape-n  râuri  repezi odihnire, 

Mă voi scula din morți să beau pocalul

Amarului răsuflet de mâhnire. 

Avem o rană-n țară, de săgeată, 

Ce vindecare-n veci nu își găsește;

Se-ascund trădări în jariștea din vatră

Și în tăcerea gurilor de pește. 

Sub tropotul de bestie umană, 

Se zbat pe crucifixuri căprioare;

Adânc se-nfig piroanele în blană! 

A câta răstignire este oare? 

Tot ne-ntrebăm a câta oară este

Această vânătoare milenară;

Se rușinează soarele pe creste

Și asfințitul său - a câta oară? 

[Gabriela Raucă]

Revin asupra acestei poezii, recitind-o și lăsând câteva cuvinte de apreciere sinceră, după ce, cu vreo două săptămâni în urmă, mă impresionase până la lacrimi. Este atât de nobil sentimentul de statornicie produs de anumite trăiri :

„Prin gardul vechi al casei, de nuiele, 

Voi contempla carpatice morminte.”

Primul meu impuls a fost acela de a prelua aceste versuri, pentru a le citi în emisiunea mea, iar acum, rămân la aceeași părere și, cu permisiunea ta, Gabriel, aș dori să o citesc în emisiunea dedicată Zilei Naționale a României.

Este un regal de patriotism și mândrie națională, o exprimare sinceră a mâhnirii pentru efectul  „vremilor vulgare” prin care trecem cu toții. Felicitări!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihaela, pentru comentariu și apreciere! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig! 

[gabriel cristea]

Mersi, Dan, de țesălare! :) 

[Mihaela Popa]

citesc și recitesc și mă înfiror de cât adevăr stă scris aici, Gabriel, tu ești un tezaur viu, să ne trăiești o mie de ani și pururea!

[Grig Salvan]

Dramatic poem al vremurilor tulburi pe care le trăim și din care nu știm cum o să ieșim la lumină....

[Vasilisia Lazăr]

Gabriel, și eu am citit de vreo trei ori comentariul tău, deși am pretenția că înțeleg din prima, dar am zis: hai totuși să mai citesc o dată, poate n-am înțeles. Ba da, înțelesesem, doar tu nu ai înțeles ce am dorit să spun. Și-mi pare rău că nu ai înțeles și te-ai simțit atins tocmai tu și tocmai acolo unde nu trebuia. Nu voi intra nici eu într-o polemică și nici nu voi explica cu alte cuvinte ce am spus în primul comentariu. O seară senină! că soare... de unde? 

[petrut dan]

Un poem incisiv cu galopul bine strunit și dirijat, cu imagini ce-i amplifică discursul, are darul să te facă să pui și să-ți pui întrebări, sunt curios și eu de răspunsuri, dacă vor veni și, mai ales, de la cine! Cu prietenie!

[gabriel cristea]

Ema, mulțumesc, pentru comentariu! 

[gabriel cristea]

Am citit, Lisia, de vreo trei ori comentariul tău - mulțumesc pentru apreciere! Bineînțeles, fiecare are propria sa ideea despre patriotism, așa că nu voi întra într-o polemică. Spun doar atât: Eu nu mă pot dezbăra nicidecum, ca un om care scrie poezie, de ceea ce simt! Și asta indiferent că place unora sau nu, că unii consideră să ne pliem pana pe cocoașa vremurilor, pentru a avea succes. Eu mi-am făcut o credință din a scrie fără a da socoteală timpurilor  sau noilor tendințe, chiar dacă acest lucru mă transformă în ,,ultimul mohican". Cu atât mai bine... O Românie cu soare! :)