copilăria are un singur anotimp

vara

are unghii din petale

și pălării de floarea-soarelui

necoaptă

se bucura mintea de

toate împiedicările

ce juleau genunchii

niciodată

lumina

din ochi

țâșnea bucuria

ne legănam odată cu ea…

Pentru că, astăzi, l-am comemorat pe soțul meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, cofondator al acestui site de cultură, la apropierea celor patru ani de la plecarea în eternitate, voi posta aceste versuri scrise în memoria lui. Amintire eternă!

Scrisoare

Dorul meu de ziuă, visul meu de noapte,

mai aștern o slovă, chiar de nu răspunzi,

chiar dacă pierdute-s ale tale…

Dumbrăvile-s bolnave iar, 

Contagioasă vreme! 

Se-aude plopul secular,

însingurat cum geme… …

nu cer nimic de la oameni

puține gânduri îmi trădează intențiile

în lumea de dincolo de soare

nopțile reci sunt în creștere

cine nu-și dorește în secret acea dragoste

de folos cântăreților

războaie s-au pornit din mai puțin decât

pentru surâsul unei femei

un vers face prăpăd unde cade

ascult vântul din nord

nu semăn ziua nu ar în câmp

nu caut aur

iau ce-i al meu și-mi trebuie…

la pas ușor să nu atingi furtunile împarți marea

cu tălpile roșii ale materiei

carnea își crapă-n zigzaguri poleiul minții  

ochii ți se aruncă cu o voință proprie dincolo de vulcani în erupție

traversează smârcuri și prăpăstii

aproape ajungi să crezi că de nu desenezi…

                       februarie

             muguri pe-alei

                    se-ntrevăd

                           flori în

                                  tei

                                      februarie

                                      zbor de cocori

                                      croncănind

                                      pe sub

                                      nori...

îmi place să cred că sunt 

din ce în ce mai bun

mai blând mai răbdător

femeile nu îți înmoaie doar picioarele

ci îți dezvelesc și inima

rămasă fără scut apar cicatrici

pe care ochii nu știu să le…

vântul îmi poartă gândul
mă aruncă în brațele tale
și mă pierd
ca un val în mare

nu știu dacă trăiesc
îmi aud inima bătând
și strigând din ce în ce mai tare
iubesc

mă atingi cu privirea
în flăcări mi-e orizontul
și trupul se-nalță,
îmi zâmbești, ating cerul

totu-i alb și-i tăcere
soarele e sus

cu Dumnezeu 

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața.

Singurătatea este

cearcănul zilei ce se stinge,

cochilia părăsită

în nisipul 

sfârșitului de vară.

Singurătatea, 

amiază toridă, în care

trăiești împotriva voinței tale,

dar și esența  crucii 

din pieptul nostru.

Singurătatea este 

ziua de naștere a…

 nedumeriri

mama și cu mine număram uneori stelele

îmi spunea: „vezi, unde ai să te încurci

și nu mai poți deșira ghemul lor,

acolo e sufletul tău”.

înseamnă că lucrurile stau rău cu mine

îmi spuneam în gând.

îi arătam, din ochi, mamei, doar că mi s-a făcut frig

mințeam fiindcă nu înțelegeam pe atunci

comportarea păsărilor și copacilor

care nu cereau nimănui o haină în…

și iarăși se naște un șarpe

deși nici un măr n-a rodit

în plete minciunile sterpe

sunt salbă la gând spovedit

tresară stânci prăfuite

în valuri de raze venin…

Ești o statuie de ceară

căreia i-au fost cusute buzele

cu fire de necuvinte.

Ești un bagaj într-o gară

unde nu oprește niciun tren.

Ești o balustradă pe un pod

pe care nu-l folosește nimeni.

Totuși... ești.

mi-a lăsat impresia că cineva a uitat cum

se scrie în limba rădăcinilor de copaci ce-și caută locul

unde pământul este mai gras

unde apa rămâne mai mult iar verdele își păstrează cu mai puțin efort

strălucirea

ceva proaspăt din te iubescul dimineților când țigările nu aveau

puterea să se împotrivească dorinței de oameni

a oamenilor învățați să trăiască cu lampă 

și două cuvinte pe zi

m-am trezit mai bogat decât…

Pe muntele necunoscut, 

Nălucile-și au casă 

Când soarele, în asfințit, 

Dramatic se revarsă. 

. 

Văpaia curge spre nadir, 

Ți se strecoară-n sânge 

Și, în sărutul de vampir, 

Lumina se răsfrânge. 

. 

Pe pieptul tău de vârcolac, 

Încet argintul cade, 

Iar luna se ascunde-n lac

Învolburând cascade. 

. 

În dansul tău de zburător, 

Mă chemi să mă dezlănțui

Și, în delir,…

Trec din poveste în poveste cu saltul

puiului de cerb nou născut.

Sar peste pietre, peste ape, cascadele mă adoră.

Cântec de leagăn îmi vibrează timpanul,

în cadența bătăii de toacă în lemn vechi.

Vreau să mă iert și să-ntorc obrazul,

să-mi gust căderile și să le șterg din amintiri.

Mă lepăd fir cu fir de vini imaginare,

știu, cele reale pândesc locul lăsat liber.

În lupta asta, cu planurile ei suprapuse,

totul se…

Așteptăm tăcuți pe-o pală de timp

să ajungem în lumea promisă cândva

printre șoapte și jocuri de mâini povestind sentimente.

Descopeream amândoi lumea

când începeam drumul cu fuga noastră pe câmpii.

Pregătind scenarii dospite în dorințe

am râs, naivi, de anii strecurați peste frunțile noastre.

Timpul, fidel încrustând în piele ireversibile semne,

ne-a însoțit.

Firul subțire pierdut de-o timidă Ariadnă

ne-a arătat…

(elidă)

Se reîntorc din pribegie preagrațioasele egrete –

Vibrează-n mine anotimpul fără de patimi și regrete.

Azuru-n cer se reaprinde, iar razele încep să fiarbă –

Topesc ninsorile cernite și-adulmec firul nou de iarbă.

Pădurea-și scutură urâtul, un tren mai zăbovește-n gară –

Iertările plutesc în aer, iubirea crește-n suflet iară.

Aleargă apele voioase,…

aici vorbeam eu cu duzii

aș fi vrut să le strig cosașilor de pe deal: m-am întors!

și erau semne că vă sunt pe aproape

dar e un viscol în mine, mamă!

parcă n-aș avea nici un fel de trecut.

aici își legăna sora mea păpușile ei de porumb

tot aici vorbeam eu cu duzii

întrebându-i de ce bat în ferești.

acum tufele au crescut pe ziduri

iedera aleargă nestingherită spre acoperiș

hornul din chirpici se…