Privesc fără-ncetare spre lumea neştiută,

prin porţile deschise de gândul călător,   

iar timpu-mi luminază voinţa absolută

cu faruri de speranţă aprinse-n viitor.

.

Nu am găsit uitarea pe căile umblate,…

pe malul arctic al inimii ți-am îngropat existența

înainte de-a uita cine sunt

cu gesturi simple îmbrac dimineața

doar azi…

Poezia

a sunat

la

12

fără

un

distih

Costel Zăgan, Ode gingașe

ca să fie iarnă...

ca să fie iarnă, cum zicea Villon

groparul din Hamlet a mai dat un zvon;

că pe-un câmp de țară, așa cum spun unii...

ce va fi, cu Yorick s-a-ndoit el lumii.

și de-atunci pe pânza lui Brueghel barocul

doar corbul lui Poe și-a-ncercat norocul,

suflând în ureche celui prins în transă

că-n afara lumii... ar mai fi o șansă.

iar noi sub fereastră, când e luna…

M-am ascuns pentru o clipă

într-o picătură de apă

și hoinăresc

prin liniștea ei.

Cărarea noastră scânteiază, sub al zăpezii lampadar –

E tot mai trist să văd cum pașii ni se-ntâlnesc atât de rar.

Își jeluiește vântul soarta, peste drumeagul necălcat –

E inutil să-mi fac iluzii, când pașii ni s-au depărtat.

Plutesc în ceață umbre albe, precum fantasme în pustiu –

E tot mai greu să cred că pașii s-or regăsi într-un târziu.

Vin nori cu ciuturile pline, peste nămeți s-aștearnă ploi –

E în zadar…

A fost să vină-n vis, ca dulce reverie,

Purtând în plete diademă de cristale,

Cu sânii albi pe sub mătasea străvezie

Și rochia-i lungă, mângâind gleznele goale.

Cu pas ușor, ca într-un vals, încet plutește,

Parcă i-ar fi bolta albastră sub picioare,

Vântul hoinar, când suflă, păru-i unduiește

Și tandru o alintă cu a lui candoare.

Ea își aruncă, în neștire, peste dealuri,

Voalul gingaș cu diafană strălucire,

Iar din…

dragă ana

mă gândesc mereu la tine

la zâmbetul tău la mișcările trupului naturale

fără prefăcătoria

sau amatorismul specific femeilor plătite

să convingă

bărbații din jur

sunt atât de furioși încât orice moment de liniște

le produce durere  

de obicei

pariază pe lucruri imposibile cum ar fi…

Fulgerul sinucigaș 

se aruncă

în

inima

prăpastiei

Dumnezeu

din

dosarul

înroșit

de

crime…

De la naștere la moarte

nu este decât o clipă, un pas,

un fir de nisip

ce  alunecă din clepsidră

fără să îți dai seama.

Crezi că trăiești.

De fapt, zbori deasupra vieții

în cercuri largi, repetate,

ca și când ai vrea să înveți drumul.

Dar singurul drum

pe care îl recunoști

este cel spre sfârșitul trupului.

Apoi te muți dincolo,

ca să începi iar să plutești,

desenând aceleași…

Sfârşit de an şi început de iarnă,

cu amintiri întoarse din trecut,        

aduc regrete care-ncep să cearnă

păreri de rău pe visul renăscut.

Un vis ajuns la poarta neuitării

din cutele enigmei unui zbor,

rănit cândva la marginea iertării

cu amăgiri desprinse din decor.  

Dar cine ar putea să înţeleagă

enigma zborului cândva înfrânt

fără-a gusta magia lui întreagă

de-atâtea ori ucisă pe…

Tu coborai din cer, nesupus,
în zile de senin și zile de amar să îmi faci umbră!
Ochii tăi sticleau injectați de fericire,
sticleau fieratic la vederea cărnii aburinde și parfumate.
Am luat cu mine tot avântul cu care te-ai opus și m-am rezemat de copac,
copacul acela erai tu.
Îmbrățișându-te am căzut pradă unui foc aprins de un buzunar cu aer.

Doamne, ce incendiu...

ai adus-o în casa ta goală

ca pe-un trofeu



omnipotent

un singur lucru n-ai putut învăța



că poți pune pasărea în colivie…

Sunt zile când toamna precum un hoț pe furiș

Prin duzii de la geam ce-mi trimit câte-un zvon,

Pasărea de aur, dând târcoale la horn

În cele din urmă și-a făcut cuib în frunziș.

Năluciri de toamnă vin câteodată, mi-ai zis

Dă roată ca ploaia ce cade în picuri.

Ca mine, tot mai mulți visăm la nimicuri

Ca și tânguirea acelei păsări de vis.

Dar tot nu sunt sigur, îți strig prin somn ca și cum

(Și-mi arăți…

Prin tot ce fac, storc sufletul din mine

Și răscolesc durerile murdare,

Amanetând, cu scopul să omoare

Tot ce e pur și tot ce este bine.

Dar, viața mea, de vor să îmi doboare

Să spurce țelul ce mereu revine,

Privesc spre Cer... și el mă va susține...

Tot ce-mi distrug mă pune în valoare

Și voi scăpa din chingile meschine,

Găsind și azi o nouă ancorare

Între suspine, printre vechi…

E tot în suflet,

tot clădit grămadă,

un fel de haldă

unde ruginesc lumini,

aici valsează gânduri

între pereți furtuna

și urmele-i dezgroapă

cavoul de-amintiri.

●

E tot aici

c-un fel de șopot -

dezgolindu-mi câte-o taină

mă îmbrăcă în neliniști

ca mireasa-n albe haine,

mă aruncă-n fum de beznă,

unde-s orbii heruvimi,

să-nfloresc a lor privire

cu o haldă de lumini.

●

E tot aici

cu iz de…

Ne-au tot repetat rapsozii
Că anu-acesta fi-va greu,
Nu ne minţiră nerozii,
Nu i-am crezut nici tu, nici eu.

Cu-ncetul noaptea s-a lăsat,
Făr’ să vrem jucăm pe sârmă
Şi rând pe rând cădem la pat,
Vine clipa de pe urmă.

Zi ce trece mai aproape,
Cu paşi repezi se întinde,
Ne-nvăluie să ne-ngroape
Umbra morţii furibunde.

        ****

Vin toamne

cu  recolte adunate

din truda muncii ca răsplată,

vin toamne trâmbițate

de mesagerii timpului

ce nu se-oprește

niciodată...

E marea trecere

a visurilor transferate-n doruri,

fiorul existenței efemere,

a zborului

spre sferele albastre,

depozitarele…

doamne cum mai ninge și ce viscol bate

din bătrânii munți unde frigul suie

îți voi face focul pârtie și poate

neaua nu va trece dincolo de frâie

și m-aș închina singur prin nămeți

de te-ai învoi vara să mai țină

nu sunt căprioare cât am eu săgeți

să-i plătesc iubirii partea mea de vină

și ne-am bucura după-această iarnă

eu și dumneata c-am trecut cu bine

parcă eu mai mult n-aș privi cum toarnă

când dintre noi doi tu mori…