Definiție

[Monica Pester]

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața.

Singurătatea este

cearcănul zilei ce se stinge,

cochilia părăsită

în nisipul 

sfârșitului de vară.

 

Singurătatea, 

amiază toridă, în care

trăiești împotriva voinței tale,

dar și esența  crucii 

din pieptul nostru.

 

Singurătatea este 

ziua de naștere a poetului.

 

Poezia este

singurătatea lumii...

[Monica Pester]

Îmi pare nespus de rău că nu apuc să mulțumesc la timp minunatelor balsamuri pe care mi le oferiți cu inima deschisă !

Lisia, mentor de cenaclu, mulțumesc !

Gerra, înțelegiși comentezi mesajele , tuturor , nu numai ale mele, într-un  mod spiritual și definitoriu pentru o evoluție frumoasă spre lumină . Mulțumesc !

Alex, atent la tot ce scriu, Mulțumesc frumos !

Mihaela, sensibilă mereu, te atinge și un mugur de floare deschis !. Mulțuessc !

Grig, muzica din tine te face permeabil și profund în înțelegere. Mulțumesc, Grig !

[Grig Salvan]

Un șirag frumos de metafore emblematice ilustrând ideea de singurătate. Finalul e de antologie:

„Poezia este

singurătatea lumii...”

[Mihaela Popa]

o poezie care vibrează, care se simte trăită, are emoția necesară

"cearcănul zilei ce se stinge,

precum cochilia părăsită

în nisipul

sfârșitului de vară."

semn de admirație

[bolache alexandru]

Poeziile tale în vers alb te descriu mult mai bine! Deși în ultima vreme nici versurile clasice nu se lasă mai prejos. Definiția este plină de esență și poezie!

[chindea maria elena]

Singurătatea este coconul în care noi macerăm semințele îndumnezeirii noastre, „ Poezia este/ singurătatea lumii ” până când reușim să întindem aripile dincolo de ea și să ne-mbrățișăm unicitatea ca un tot din care facem parte! Suntem singuri așa cum inima este singură în trupul luminii ce suntem! Suntem singuri/nesinguri întotdeauna Întregrul minunii pe care numim Dumnezeu, Viață, Vibrație ce-și resoarbe infinitul, într-un puls magic!

[Vasilisia Lazăr]

Da, este mult mai bine, totuși eu nu aș fragmenta aici, atâta vreme cât urmează un „dar”:

Singurătatea, 

amiază toridă, în care

trăiești împotriva voinței tale,

dar și esența  crucii 

din pieptul nostru.

[Monica Pester]

Rezolvat !

[Monica Pester]

Da, Lisia, mi-am pus și eu întrebarea asta. 

Voi rearanja melodia versului.

Mulțumesc frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Îmi place această definiție complexă și poetică a singurătății. Ceea ce nu-mi sună bine este repetiția cuvântului „singurătatea” de atâtea ori, care pe lângă faptul că obosește la lectură, fragmentează și poemul. Eu aș găsi o altă formulă, fac o propunere, tu decizi dacă o iei sau nu în calcul. Nu schimbă absolut cu nimic și dă mai multă unitate poemului.

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața,

este cearcănul zilei ce se stinge,

cochilia părăsită în nisipul 

sfârșitului de vară.

 

Singurătatea este

amiaza toridă, în care

trăiești împotriva voinței tale,

este ADN-ul crucii 

din pieptul nostru.

 

Singurătatea este 

ziua de naștere a poetului.

 

Poezia este

singurătatea lumii...

Cu drag!

[Mihai Katin]

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața.  caruia  i  s-a  furat   centru   si   mutilat   razele...

Singurătatea este

cearcănul zilei ce se stinge.      este  scena  pe  care ne  spunem  cuvintele  in soapta  si   tacerea  aplauda  atat de ASURZITOR!!!!!

Poezia este

singurătatea lumii . . .   este  Regina  Desertului  iar  noi   urma  pasilor  de nori   pe dune...

cu  pretuire!