cu răni deschise și doruri nerostite

îți strig numele, fecioară

și găsesc mângâiere sub mantia

unde nu există noapte



sufletul flacără tremurândă

îl porți în privire…

nimic nu îl poate stinge



lacrimile îți șoptesc durerea

și ca o candelă veghezi

când cerul îmi cade pe umeri



palmele strîns unite

îți poartă rugăciunea

până în suspinul zorilor



te port în inimă

dincolo de lumină

dincolo de…

toamna își spijină tâmpla

pe umerii mei obosiți de dor

îmbrăcând copacii în răbdare

și șoptind ploii cu glasul tăcerii

sunt o ușă crăpată spre o altă lume

aici

fericirea se întoarce



frunzele suspină

lipsa ta se-ntinde în adâncul sufletului

nu mai las urme

lacrimile se strâng în pietre

timpul respiră în amintire



cerul devine străin

soarele frânt în spatele norilor

îmi poartă pașii

în grădina adormită de…

Mă întind pe nisipul iubirii

valurile îmi cuprind umerii

și mă îmbrățișează-n amintiri reci

vântul cu buze sărate mă alintă,

se dizolvă în mine

tăcerea albastră îmi fură privirea,

lumina se destramă printre acele de pin

în fascicule mișcătoare de dor,

se refractă în apă

și îmi redau visul pierdut.

liniștea mării îmi atinge sufletul,

ca o rugăciune către Dumnezeu

între țărm și cer mă topesc

într-o nemișcare…

În spuma rece,

umbre seculare dansează-n valuri surde.

Ele veghează marea

și ascund sărutul  zeilor căzuți din soare,

iubiri ce n-au murit,

ci dorm sub ape grele.

Fiorul lor, chemat de veșnicie,

îmi prinde sufletul amarnic,

ca o aripă de lumină

ce-mi poartă visul peste vreme,

spre țărmuri unde timpul moare și renaște.

Efemerul se sfărâmă,

iar eu devin o stâncă,

fără dor,…