Doamnă totuși hai să ne iubim

este pedeapsa cea mai tandră

abonați întotdeauna  la sublim

să dansăm numai o ciuleandră

Este pedeapsa cea mai tandră

dacă totuși suntem vinovați

ca un conte dintr-o Flandră…

Mă sfarmă în imagini

Cântul tău

Şi parcă mă străbat

Vreo patru alizee

Sau ciuturi de fântâni că sunt,

Dintr-un ţipăt, crâmpeie.

Şi tragic seara cade

Peste trupul meu

Pe când durerosul cânt

– Pe care ea îl ştie –

M-afundă în tăcere

Sau poate-n agonie,

Sau poate că mă-ndeamnă

Troiene, arbori goi

Să-i mut la mine-n casă

Ori pe al cerului cuminte crug

Căci…

Tot ascult răscoala zării dintr-un cântec de vântoasă, 

Care-și duce unduirea pân' la capăt de pământuri, 

Ca un murg scăpat din ceruri, cu potcoave de arginturi,

Ce străbate trupul zilei cu galopuri de mătasă.

Doamne, câtă libertate! Dă-mi din ea măcar o goană 

Înspre lumi nemărginite, înspre cer - neîmblânzitul, 

Să îi gust, cu zbor, înaltul, să-i cutremur…

Când vine furtuna și-ndată răzbate,

Vântul se supără, cerul ia foc.

Se sting lampadarele, bubuie toate

Și-n centrul Pieței nu mai e loc.

Venit-au nomazii cu corturi grămadă,

Și se opriră în margini de drum

Venit-au să jure și lumea să-i creadă

De vrei să treci Puntea, nu ești nebun

Să ne  mai  spună că nu e departe

Hotarul pe care aștepți să-l atingi

E ca și cum ai trece prin…

în lumea creată de răspunsul ochilor tăi la întrebarea de ce mă iubești
toate cuvintele
se simt ca într-o încăpere
cu ciungi
nu pot să strig care știe de ce ne-am adunat aici să ridice mâinile

Din vremi apuse, spun străbunii

Când cerul era ca de gheață,

Și doar puterea rugăciunii

Îți mai ținea sufletu-n viață

Când Luna se pitea cu totul

Strângând obloanele pe-afară

Și depunea întreg efortul

Să nu audă nici o fiară

Urlând în creierii de noapte

La strălucirea ei divină,

La argintiul ce-ntre șoapte 

Îi da din forța lui, lumină.

Se povestește că-ntr-o casă

Fără ferești…

a trebuit să tai în două

bucata aceea vie de cord

mestecată în dinții orbi ai destinului

și să umblu așa

sfâșiată

în ochiul lumii

jumătate carne plângândă

jumătate bisturiu

afrodite fake abia ieșite din spuma saloanelor de remodelare a sinelui

aclamate de lacheii de serviciu —

aghiotanți ai iubiților cu dare de mână —

își fereau îngrozite privirile sub…

Un glas fără cuvinte din adâncul meu

ajunge nevăzut la margine de gânduri

pe trunchiul despicat al unui curcubeu

cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,…

De șarpele acela cu un ochi galben vreau să vă vorbesc.

S-a târât într-o zi dinspre colțul casei și s-a încolăcit în covor, printre desene.

Așa de bine, încât toți prietenii care îmi intrau după aceea în cameră calcau pe el, când în sus și când în jos, fără ca el, șarpele să dea vreun semn.

Ciudat, nu ?

Am măturat covorul, l-am bătut cu palma, cu bățul, l-am spălat cu oțet și foi de varză.

El nu se clintește.

Ochiul, doar ochiul galben al…

Alunecă-mi, frunză, pe șolduri de vânturi

- o pânză-n derivă ajunsă la maluri; 

De-al toamnei răsuflet lividă mai fluturi

precum zbuciumate…

m-aș fi țesut
cearșaf mov
într-un alcov
rafinat,
dar ce poate fi
mai acoperitor
decât sângele
coagulat
peste rană?...

doamna mea,
din azuriu
voievodal,
când brodezi
dinastii
sub cuverte,
eu sunt stratul
epidermic,
minimal,
de peste bubele lui iov
și-aș fi dorit
să fiu doar pânza
unui cearceaf
dintr-un alcov.

Aprinde focul în cămin! Pădurea

Trosnește din încheieturi, bătrână.

(Cum urlă-n gânduri lupi flămânzi!)

Am să-ți aduc tămâie, mir și smirnă

Și dacă-n suflet îți e liniște, auzi

Cum dorul meu, din când în când, suspină.

Să pui de ceai! Se face frig în viață.

Purtăm în trupuri schije din trecut.

Doar undeva-ntr-un atriu, lujer tânăr,

Iubirea a-nfrunzit și, neștiut,

S-a-ntins, viteaz, ieșindu-ne prin umăr

Și ca o aripă…

știu puțin despre dragoste

dar despre suferință am învățat că niciun tratament

nu dă rezultate

așa cum e știut faptul că oamenii nu mănâncă

după câini

trăiesc singur

zorii se pregătesc să despartă apele

în emisfere sărate și dulci

precum cuvintele care-mi trec prin minte despre

zilele mele

fac înconjurul casei unde

dragostea închide capitolul dedicat oamenilor

care vorbesc

în…

Căzut din vârful moale de penel,

S-a așternut cuminte-n ochii tăi 

Un colț de cer cu raiuri și văpăi,

Lâng-o șuviță strânsă-ntr-un inel.

Am născocit pe fruntea ta un val,

Ce izvora-n rostogolire grea,

Iar neagra lui năvală adumbrea 

O leneșă privire de opal.

Pe un obraz cu albe unduiri

Și-adânci alunecări de…

noaptea când dormi

te privesc pe ascuns

am ocazia să-ți văd sufletul 

cu ochiul liber

să-l simt ca pe o amprentă greu de îndepărtat

de pe orice suprafață

degetele mâinii cu care

mi-am cunoscut corpul întâia oară

străbat harta trupului tău

cu toate călătoriile pe care mi le-ai promis

doar tu îmi cunoști destinația

nimic nu mă face să mă simt mai tânără

precum lucrurile…

Ce ți-am făcut, bătrână doamnă

Să mă privești atât de grav,

Nu ești tu, oare, aceeași toamnă

Cu-același iz de mosc, suav ?

Cu-același trup de amandină

Ce-și prinde părul într-un coc

Sălbatic, indecent, felină,

Cu astrele întrând în joc ?

Îți amintești cum ani în urmă, 

Eram fetița din balcon,

Râdeam la vraja  de culoare

Ce-mi aruncai așa-n balon.

Atât  de sinceră…

Nu noi suntem cărunți, ci toamna asta

Și-a prins în plete funigei și sfori,

În ochiul ei presbit ne oglindește,

Hai să-i furăm pe seară din culori!

Ca doi copii fugiți tiptil de-acasă,

Vom pune șei pe mânjii lui Brumar

Și, chiuind, ne-om pierde peste dealuri,

Cu mere-n sân și cu obraji de jar.

Iar de te-oi prinde-n cheutoarea vremii,

Tu, visul meu târziu, ca o minune,

Să nu mă cerți, să râzi și să te bucuri,…

peștele cel mare

îl mănâncă pe cel mic

dar toți se feresc de solzi 

devin perie 

pe o beregată uscată

de aceea 

în sobă ard prima oară visele

apoi…