Liniște albă

[Vasilisia Lazăr]

armură de iarnă peste încă o zi
ermetic puls de dor
zbătându-se spre tine

 
dimineaţa reverberează tăceri,
graţioase plecăciuni cu tremurul plopilor

subţiindu-şi cămaşa
văzduhul îşi ninge singurătatea
în mijlocul inimii

castanii saltă din umeri a neputinţă

o linişte albă îmbracă oraşul
într-o lume amorţită
în care greierii nu mai cântă
şi unde sufletele
au început să prindă rugină

câteva femei cu şorţuri înflorate
vând mirosuri de duminică
împachetând atent vise trecătorilor

copaci solitari
îşi strigă de veacuri pădurea
cuiburi părăsite adâncesc depărtarea

iar eu învăţ cum să trăiesc fără tine

 

(repostare)

[Angi Melania CRISTEA]

Remarc ,, suflete care au început să prindă rugină " , ,,femei... vând  mirosuri de duminică ".Ca de obicei emoție în versuri limpezi.

[gabriel cristea]

Liniștea versurilor albe...

[Darie Giurgiu]

CUTREMURATOR

[Mihaela Popa]

cutremurător vers, Lisia!

[Vasilisia Lazăr]

Exact. Același cântec și totuși altul. Mult mai trist.

Vă mulțumesc, dragilor! Prețuire!

[gina zaharia]

Ce cântec înaltă liniștea aceasta înmiresmată! Dorul atinge cerul, iar tu cânți a singurătate, a depărtare, a iarnă. Același cântec și totuși altul, mereu mai puternic!

Reverență, Lisia! 

[Valeria Merca]

Atât de duios, trist și melodios! 

Admirație, Lisia!

[Chris]

cunosc textul, iata cum imaginile capata dintr-odata alt sens.. :(

[Sofia Sincă]

Versurile evocă o liniște totală, înghețată, monotonă, timpul s-a oprit în loc. Doar cu teamă şi sfială, în neputinţa de a deschide poarta inimii, se lasă purtat de miresme exitenţiale. Și totuși se trăiește în acestă lume amorțită, în această poezie, așa cum spune poeta. Ea este obligată să trăiască, după ce a pierdut ce i-a fost mai drag, omul, iubit, perechea sa.

Noi am pierdut cel mai bun, loial prieten - soțul ei.

Deosebită apreciere,

Sofi

Copleşitor de frumos

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Valentin! Onorată de această analiză.