Arămiu în juru-mi, pretutindeni jar

Și în nări parfumul, aspru, de stejar.

Strâng cu lăcomie răsărituri calde,

Tonuri reci de ocru când încep să scalde

Dealul. Și mă rup,

Frunză tremurândă, de pe vechiul trup.

Și mă simt asemeni brazdei, sângerând,

Pe obrazul toamnei. Mă întreb dar, când

Vălul de tristețe sfâșiat de corbi,

Destrămat, cădea-va? Ceață, ochi de orbi

Cată orizontul, gri, blurat, neclar.

Casa mea-i o frunză într-un vechi…

Vibrează-n crizanteme la margini de tăceri,

O pace ireală din basmele de ieri

Şi vara iar se mută şi lasă-n urmă vânt,

Şi se ascunde-n mine cu florile crescând.



Un nufăr ține-n palme un răsărit de soare,

Pe malul stâng se stinge ultima mea plecare.

Sunt iar acasă, mamă, ucid călătorii

Şi-n rănile din talpă îmi cresc copilării.



De prin păduri virgine, aud chemări în şoapte

Şi-mi văd copilăria gustând din mure coapte.

Sub geana de…

Costa Del Sol

.

Ah, Costa del Sol, frumosul meu vis,

Stigmergic venind în cuante,

Mi-aduci amintiri din pierdut paradis…

Vai de mine, în neștire,

Metaforicesc poeții!

– Zicea unul, cu acreală,

Și nițel nedumerit –

Metaforicesc stiharii,

De se coșcovesc pereții,

Ce să fie cu ei, frate?

Poate că s-au țăcănit?!...

Îi răspund, așa,-ntr-o doară:

Barzii metaforicesc!

Poeziile au sevă

Când stilistic glăsuiesc!

Și apoi, de când poema

Dăinuiește pe pământ,

Una doar i-a fost…

iubirea e singura
care-mi citește în palmă
drumul vieții
ceva dintr-o amintire de pe când
nu știam că sunt
muzica pe care înfloresc trandafirii

Din straturi vechi și redundante și din sorginte de carbon

Apar în rânduri diamante, reginele dintr-un salon.

Mândrie, ego, curg în valuri,  cu strălucirea altui veac

Valsează numai în voaluri,  satin molatec, uns de leac.

Și-oriunde îți întorci privirea să prinzi…

Când simţi că totul este irosire,

Că punctul final pare orbul far,

Podurile nu mai au balustrade

Şi visele se termină

În prăbuşiri necunoscute

E timpul să pui măştile,

Să te vinzi unui carnaval,

 Diluează mentalul în mulţime

Râs fără sens,

Dialoguri fără persoane,

Amabilităţi fără adresă,

Bucuria devorării sonore, hedonism şcolit,

Costume halucinante,

Trupuri perfecte , goliciune…

precum pasărea ce-și părăsește cuibul

nu-mi trebuie bani

haine de schimb pentru drum

nimic material

să-mi sature dorul

ca de un părinte bolnav

să mă îngrijesc de el

să-l îmbrac de duminică

să-i cumpăr tot ce i-a lipsit în copilărie

mânam vitele

citeam după ele pe buchia de carte

muma nu se supăra că scăpau în porumbii

vecinilor

le astupa gura

din ăsta iese un…

aș bea ceva iubito

dacă te rog frumos

îmi faci un ceai

uite-ți promit că mâine

o să te duc la bal

să pui în el din mierea

pe care

buzele tale-o au

ori scoate damigeana

din penitenciar

mi s-a uscat gâtlejul

hai fă-mi te rog un ceai

dar nu de rostopască

și nici de tei

de vrei

mai bine scoate vinul

făcut la nunta

din Cana Galileii

hai mută-ți fundul dragă

că…

De poemul mă întreabă

dacă sunt cumva acasă

îi spun firului de iarbă

taman de verde-i pasă

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Nici nu mai știu cum am deschis zăvoare,

Sau ce uluce de portal am spart,

De au putut aripile-mi să zboare

Prin străvezii văzduhuri de brocart.

Din azurii pâraie luminate,

Am adunat ciobite-oglinzi de sori

Și am aprins făcliile-nstelate,

Cât m-am scăldat în spume reci de nori.

Am ascultat concerte lungi de ploaie,

Pornite-n faetoane…

e liniște

liniște ca-ntr-o serenadă 

târzie

tăcerea se desface în fâșii

peste o mare 

ce-și înghite ecourile

și care nu mai e de mult 

marea noastră

cuvinte moarte 

plutesc în aerul sărat

doar pași fără urme pe țărm 

și scoici în care răsună 

prelung și inexplicabil

clopotul unor valuri istovite

de curgerea nesfârșită

apusul își scutură 

scrumul în griul nisipului …

uitați-vă înăuntru

căutați printre fire de nutrii

răspunsuri în dantele

de smoală și chihlimbar

solzii uitării sunt valuri 

din vântul ce pică

pe scoarța catapeteasmei…

Mă doare cercul negru din ochii tăi, iubite

Cum mă dureau odată, fluturii albi ce mor

Și teama îmi dispare când mă-nchid în mine,

Și lacrima  începe să-și capete izvor

Dacă în zi de mâine vei trece printr-o poartă

Deschisă larg spre tine, cu chipul visător,

Rămâi, o clipă, poate, cât să-ți citesc în soartă

Și cât să mi se facă de tine iarăși dor.

Întoarcă-se pământul, întoarcă-se și timpul

Să-ncep cu…

Mi-am impregnat  în scoarțe chipul ars de soare, 

Când pinii legănați de freamăt adormeau, 

Și cotropit adânc de seve și uitare

Mă risipesc…

Eu nu mă lepăd de trecut,

Nici de prezentul din penumbră,

Căci ambele m-au petrecut

În existența mea cea sumbră.



Nimic din ce-am trăit nu neg,

Accept și rău, primesc și bine,

Din toate caut să-nțeleg

Ce se întâmplă, azi, cu mine.



De ce am apărut pe ram

De anotimp primăvăratic

Într-o sămânță de un gram

Al unui pin micuț, sălbatic?



Cum oare m-am amestecat

Printre atâtea alte conuri

Fără să mă fi…

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,

de unde îl aduce vântul oare? –

poate a fost cândva într-un talaz

ce s-a lovit de umbra-ți visătoare.

.

A stat apoi un timp pe fața ta,

când ai ieșit din…