rostogolind povară de sisif

mă pierd în desfrunzire străfulgerat de gânduri

al cerurilor sunt sărman pontif

spre ceruri voi purcede în mantie de scânduri...

pe calea mântuirii merg și sufăr

și ape siderale mă spală de osândă

fecioare dezghiocate din florile de nufăr

sădesc cu gura-n mine o inimă mai blândă...

de jertfă lor mă dărui pe sfintele altare

știu - rob nevrednic de iubire îs

dar preamăresc a gurii alinare

când cu…

clipele arzând în mine mă-nving
și lacrima cade pe mâna fierbinte
m-ajută apele nopții să-mi sting
incendiul din suflet și din cuvinte...

o rană mi-e lutul și pasăre spin
sub valul de clipe ce-mi cade-nainte
pe-altarul vieții mai pot să închin
doar palide gânduri și-aduceri aminte

ascunde-ți mâinile, ascunde-ți capul

nimeni nu crede-n cuvintele tale

te-nșală orbul, te-nșală macul...

nimeni nu-ți dă din mâinile sale

nu-ntinde mâinile, nu-ntinde capul,

lasă-te-n umbră treierat de furnici

când trece-n lumina amiezii casapul

să creadă că nu este nimeni pe-aici

dezleagă-ți sandaua, descinge-ți și brâul

prefă-te în prunc părăsit de-o păgână

lasă-te dus de Sfinția sa Râul

și-o rugă spășită de seară…

de locul meu te-ai depărtat atât
cât nu mai pot cu mâna semn să-ți fac
rămas în urmă nu mai vreau decât
să te ajung, căci nu mai pot să zac
bolnav de spațiu-n vârful unui ac...

îmi trebuiesc pe calea cea mai lungă
să te urmez, o mie de picioare
cum la un fluviu trebuie s-ajungă
lăcrimând, o mie de izvoare...
cum zidul tare trebuie să strângă
lăcrimând, o mie de fecioare...