pe-aici trecui cândva cu buze arse

singurătatea setei să-mi alin

încă mai simt ce-adânc mă îmbătase

aroma ta de lacrimi și de vin

la fel ca ieri, curată și senină

te regăsesc fântână sub mălin

pe însetați ademenind să vină...

ce mai contează câți or fi băut

din apa ta de stele și de lut

m-aplec din nou să beau al tău sărut

te miri că azi nu mai vin pe-nnoptat

înnegurat să te caut

spre tine din cale azi nu mă abat

cântările tale din flaut

e toamnă și-ți scriu pe-o frunză de nuc

nimic despre foste dureri

călător nu mai sunt și nu mă mai duc

în veci de veci nicăieri!

mă uit liniștit cum florile mor

căderile lor… cât de line!

o floare voi fi când va fi să cobor

împăcat de-a pururi cu mine...

șoptește-mi la ureche tăcerea ta fierbinte

s-aud cum șipotește izvorul tău curat

să-mi spăl în el povestea și tot ce-am adunat

să mai întorc o filă... și pasul înainte...

cu fruntea încrustată de gânduri și cărări

s-ating corola albă a frumuseții tale

cu ochii strânși ascetic la orice întrebări

chiar de-mi vei fi cununa de lauri și de spini

cu tine împreună mergând pe-aceeași cale

să-mi urc în flori…

mai fluieră mierle în zi de arminden

ghionoi mai bat în lemnul de arțar

mai zgârie-n tării al cocoșului pinten

vulturii mai cată în coame de stejar

peștii mai flutură branhiile roșii

glezne de vulpe capcanele mai rump

lacome plantele mai sorb în groșii

bulbi tot ce are țărâna mai scump

pântecul lumii mai naște orașe

eretice mâini felinare mai poartă

roțile grele mai sapă făgașe

aripi mai duc pământul de…