m-am întâlnit cu mine

chit că nu-mi convine

trecuse ceva timp gândeam

de când noi nu ne vorbeam

venisem fiecare

la confruntare

cu armata lui de vise

de obiective-atinse

eu veneam cu o iubire

minele-mi dădea de ştire

că iubea la infinit

că aşteaptă ce-a dorit

îi spuneam că am ce pot

pentru altul nu socot

cât ar vrea şi ce cuprinde

detaşat de luări-aminte

copleşit…

E toamnă...În Copoul cel trist, însingurat

Ne-aşteaptă numai teiul la fel ca altădat'

Sub falnica-i coroană să poposim…

Tăcerea geme printre rânduri Ce-o

fi apucat-o Că până mai ieri nu sco

tea nici un pâs Mare scofală cică

Filosofia Tăcerii

Nimic vorbitor

Totuși se mai găsește câte

un tânăr mai răsărit

acoperit de revoluție

Care Revoluție nenicule

Totul a fost planificat

de

corifeii trecutului

recent…

- poem spășit despre nimic -



Cuvânt înainte



aripi de pământ aripi de aer aripi fluturii

crescuți din răni din carnea mea din basme

zbor întrerupt tragic pe sub coaste

o armată de îngeri săpând un tunel

între lumea de astăzi și lumea de ieri

e tot o hărmălaie de zâne și viermi

cineva s-a trezit din somn și a zis

ăsta e Pic…

Tu iartă-mă, suflet al meu,

Dospit în furtună

Uitat mai mereu!

Tu iartă-mă, minte a mea,

Lăsată-n răscruce

Când inima-i grea!

Tu plângi peste valuri de dor

În miez de speranță

Brândușă-n pridvor!

Mă uită în slova din ceas

Tu, lupul meu tânăr

În muguri rămas!

Și lanul de frig peste noi

Să-și cearnă lăstarii

Și taina din ploi

Tu iartă-mă, inimă-stea,

Femeia din mine

Se…

Mamă, te caut în alt anotimp

unde a înflorit dorul-floare

udat de o lacrimă ruginie...…

Rondelul copilăriei găsite

Te-am căutat, copilărie,

Din primăveri, prin toamnă, printre surzi,

Cu gândul,  ce-ai avea, de nu m-auzi,

Când strig să mă primești solie.

astăzi

sărutul tău pe umărul stâng

mi-a crescut verde în grădina inimii

într-un ciripit asurzitor

m-am apărat

întinzând braţele a chemare spre cerul viselor

lavă de căldură curgea

din muntele de alb al clipei

încremenite de frunza sufletului

picurându-mă violet

pe colină

un foc sângeriu cuprindea zarea

mai jos

din lacul de speranţe

o luminiţă timidă îşi exersa

surâsul rotund…

e încă în floare

să-l mângâi aș vrea să-l întreb

de îl doare

iubirea

mi-l poartă-n tic-tacuri flămânde

prin munți de cenușă

prin voci tremurânde

uneori îi place să stea la colț

acolo-l văzusem deunăzi

în postură de bolț

(pentru  flori de toate neamurile)

 nu-i place în  singurătate

să nu vă imaginați

că nu are  personalitate

trandafirul…

o pasăre este mimosa,

în mantie  roșie,

cu ciocul curbat,

curat curbat...

o, adorată religiosa,

sub picioare-ți suspină ghizdeii,

și buchete albe de, erecte, formosa,

pe muchia scenei,-ți aduc

epicureii...

unde te ții

de reviste,…

zâmbetul meu a zburat în plopii din lună 

braţele nopţii îmi fac singurătatea hamac

Eu cred că poetul este un adevărat

institut al tăcerii Aici (ne)liniştea po

te fi tradusă în toate limbile pămân

tului Cunoscute şi mai ales necunos

cute Însă poetul înainte de toate ta

ce magnific în limba poeziei Pe ca

re a moştenit-o de la îngeri…

Ce să lași frumoasă toamnă,

ce să-mi pui în cale?

Doar petale și mirare

că mai vii la poartă...

Flori cu degetele ude îmi plimbă

amintirile prin nopțile lungi

care îmi usucă dorul.

Bunica îmi tricota ciorapi de lînă,

fetița desena castele pe oglinzi...

unde ești tu cu balanța…

E toamnă...

E toamnă și copacii, în parc, sunt tot mai goi

Și toți de tine-ntreabă, nu spun de amândoi

Iar frunza răvășită se-așteaptă uneori

Să îmi ridic iar tocul și chiar să scriu cu nori.

În fiecare urmă cândva ghiceam povești

Acum pe-alei se-ngână doar greierii cerești

Perechi îmbrățișate nu mai tresar sub ploi

Și nici pe bănci, azi, stele nu cad pe alții doi.

De unde întâmplarea să…

Exerciţiu parodic după Gina Zaharia

Iubite, de o vreme, vreau să ştii,

Se ţine cineva de sforării

Şi-a răspândit…

Păgubitoare spații cuvinte storc tiranic.

Atipică-i coperta, e pentru rană cheagul.

Poetu-n plânsul humei e ochiul. Sub zăbranic,

din ghimpii toamnei, mâinii îi dăruie toiagul.

Crescuta umbră-i vie, măsoară dus-întorsul.

Dar pânza de păianjen o-mpovărează-n zale

ce-mbină laolaltă pământul crucii. Storsul

de vlagă sânge-i buchea însemnelor sacrale.

Imaginar, fereastra delirul i-l absoarbe,

momentul îl cuprinde la început cu…

3. Călătorul dintre morți - curățătorul

nu știu cum dar m-am trezit zburând

de la moartea mea întâmplată către o altă moarte…