Entropia

[Corneliu Neagu]

Mottto - Pe zi ce trece lupta cu entropia vieții mi se pare din ce în ce mai grea!

Se duse viața ca un vis de noapte

rătăcitor pe geana gândului târziu,

privind-napoi parcă deschid o carte

lăsată pe un raft străin, fără să știu.

Neiertătoarea entropie-a vieții,

eternă, distructivă, fără de sfârșit,

m-a copleșit cu vălurile ceții

întinse peste cuget pân’ la infinit.

Uitări bizare-ajunse peste vreme

mă adâncesc adesea-n ironia lor,

printre figuri din false teoreme

găsite-n cărțile cu titlu-nșelător.

Nu-l lăuda pe cel sărac cu duhul,

dar insolent, rebel ori veșnic inutil,     

ce și-ar dori să domine văzduhul

cu mintea-i rătăcită de ilot debil.

Prea multă entropie ne-nconjoară,

secătuind nefast resursele din noi,

dar temerea din suflet să dispară,

nu am ajuns încă la ziua de apoi!

 

.

[Corneliu Neagu]

Desigur, doamnă Vasilisia Lazăr...Vă mulțumesc pentru atenția pe care mi-o acordați!

[Vasilisia Lazăr]

Eu am găsit o legătură. Știți cum e, cuvintele le alege cine scrie, sensul îl alege cine citeşte.

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Vasilisia Lazăr, aducerea versurilor lui Arghezi aici, lângă poezia mea, mă onorează foarte mult. Vă mulțumesc cu prietenie și respect! Evident cele două poezii nu au nici-o legătură una cu alta. De altfel, după umila mea părere, cred că Arghezi nu știa nimic despre entropie...

[bolache alexandru]

O poezie despre viață și firul ei trecător...

[Vasilisia Lazăr]

Citindu-vă poemul, mi-au venit în minte aceste versuri ale lui Arghezi:

S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări pînă la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-ştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-ştept poate-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scînteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dîră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngînă cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prăbuşeşte-ntreg?

[Corneliu Neagu]

Da, Grig! ai dreptate în tot ceea ce spui! totul este zădărnicie, cum scrie și la sfânta scriptură. Numai că, noi oamenii, am dori să nu fie așa...Încercăm chiar și pentru o clipă să fim cineva, să spunem ceva...

[Grig Salvan]

Un poem cu veritabile valențe filosofice, chiar dacă termenul entropie e preluat din fizică. Într-adevăr, aparențele sunt la prima vedere încurajatoare, vedem cu o lume ce se naște continuu, totul crește, suntem fascinați de creație, de construcție, de „dezvoltare”, de progres și structurare a unei lumi mărețe a viitorului. Asta până când sesizăm că tot ce se naște moare, tot ce se înalță se prăbușește, tot ce pare a se structura cu timpul se destructurează, tot ce adunăm se risipește în vânt, asemeni Meșterului Manole care ce construia ziua se dărâma noaptea, într-un zadarnic și sisific efort. Totul e supus distrucției și extincției, până și marele univers cu ale lui galaxii și metagalaxii, totul se sfarmă și se pulverizează. Eram de-a dreptul înspăimântat cândva citind despre coliziuni de stele și sisteme planetare, despre explozii stelare distrugând totul pe milioane de ani-lumină, înseși galaxiile intrând în coliziune și prăbușindu-se spre un centru gravitațional misterios botezat Marele Atractor, în care va pieri cândva totul pe o rază de milioane de ani-lumină. Construim lucruri mărețe, creăm artă, cultură, literatură, știință și tehnică, dar nimic nu ne garantează că nu se va alege praful și pulberea de tot și de toate. Vorba cuiva, e destul să vină un meteorit mai acătării ca să dispărem cu planetă cu tot ca și cum nici n-am fi existat vreodată.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie, Ada! Blazarea nu ne folosește la nimic, dar nici lupta cu entropia, pentru că nu o putem învinge. Este o lege imuabilă a universului!

[Ada Nemescu]

Sunt versuri cu iz de revoltă, de neputința stopării acestui tăvălug neîndurător care este timpul. Deși stropită cu amarul tristeții, poezia are păstrată o fărâmă de speranță, nu regăsesc deloc blazare...

Am citit cu plăcere, aDa

[Corneliu Neagu]

Mihai Katin, un comentariu original pe care îl apreciez foarte mult! Mulțumiri alese și gând bun din partea mea!