- din ciclul „Cartea morților”-



ţipă în mine bezmetic noaptea

și boala și moartea cu părere de rău

mi se rupe în fâşii carnea trădată

și oasele se sparg ca lovite în delir

îți este milă de mine uneori și plângi întristată

tăcere…

- din ciclul „Cartea morții” (Poate „Cartea morților”?) -

pentru Dumnezeu mereu am fost un spin în călcâi

ce rană duioasă ca un imn

de câte ori ne întâlneam i se umezea aerul din nimb

cred că nici el nu ştia ce e cu mine pentru ce m-a născut

strângea din dinţi şi mergea…

în ultimul timp încerc să-mi găsesc

starea aceea specială de dinaintea morţii

de înălţare

când ne desprindem de noi

cu uimire ușurare

printre alte morți alte regrete alte lumi

se spune că în momentul acela știm deja drumul

și ne liniștim

uneori ne îngrozim dar e cu totul altceva

ce frumos a murit ce spaimă l-a lovit

cineva ne șterge ochii de lacrimi

apoi îi închide

cât nelumesc s-a desprins de undeva din cer

și câtă lumină…

fiecare răsărit de soare mă prinde cu picioarele îndoite

atârnând în zadar

cu genunchii la gură zâmbind tâmp

până și ultima particulă din mine se împotrivește răsăritului

cu groază

îmi doresc să fie doar întuneric

o noapte veșnică poate fi și moartea

să înmuguresc să-mi dea lăstari albicioși din urechi

din gură din ochi să mă întind peste larve

peste aerul din ochi bolnav și amar

- din mine sar așchii de carne și ură

și…