Soarele ce bolta lumineză
Și această lume o veghează,
Îmbracă Pământul în văpaie arămie,
În strai de Toamnă ruginie!

Stau pe brațul stâncii arse, sure
Ascultând vântul șuierând,
Se aud șoapte îngânând
Bătrâne cetini din pădure.

Dansează frunzele gătite în aramă,
La hora Toamnei grabnic se încing,
Se adună, morții dând galbenul de vamă,

În  culori și ritmuri sacre de viață se descing.

Se cern clipele de Toamnă peste a Verii rapsodie,

Planează  berzele în stoluri peste struguri copți din vie,

Se aud în toamna vieții ecouri ce par pierite

Și reverberează tainic printre ramuri desfrunzite.

Pe la colțurile amintirilor cândva zidite

Se preling doar versuri odată răstignite,

Iar idolul pasiunii născut din firea pământească

Și-a găsit sfârșitul în iertarea omenească.

Amurgul petrece-n veșnicie…

Privirea ta își potolise focul

prevestind amurgul și frunzele căzătoare,

iar sufletul meu adăpostea iubirea,

oglindind amintiri.

Din părul tău mirosind a toamnă

se revărsau șuvițe de lumină,

ochii tăi adăposteau mistere,

iar eu pictam în acuarelă tabloul final,

albul stins în umbre pe perete.

M-ai regăsit privindu-te,

ai clipit vinovat și nu ai plecat

așteptând să mă petreci cu…

Cearceafuri de mătase, pasiune și culoare,  

Asfințituri cu păsări călătoare,

Muzica nopții răsfirată

Peste zorii magici, fără pată.

Se pierd în caruselul emoțiilor crescânde,

Cuvintele ce par corolele plăpânde

Ale promisiunilor rămase dezgolite

De vâltoarea amintirilor trăite.

În toamna vieții se aud ecouri răstignite

Și pasiunile își strigă crucile pierite,

Amurgul idolilor ridicați de…