Pic (2)

3. Călătorul dintre morți - curățătorul

nu știu cum dar m-am trezit zburând
de la moartea mea întâmplată către o altă moarte
ce stă să înceapă
zborul acesta ca o vibrație rece aripă de gheață
se întâmplă numai în somn somnul acela
care ține trei zile pe pământ în cer o veșnicie și unde
tristețea din sufletul meu se transformă în bucurie
în lumină lumina e gândul lui Dumnezeu
radiind prin toți porii prin toți ochii îngerești
prin toate porțile vămile cerești

curios e că nici nu-mi simt trupul trupul lumesc

ce știu e că trebuie să curăț sufletele celor morți
trei zile la rând
mi s-a dat un burete și un fel de tomberon
pe care îl împing din moarte în moarte
din păcătos în păcătos

mai știu că toată suferința adunată din singurătăți
e în fapt smerenie și că trebuie să mă supun
să îndur fără crâcnire fără răspuns
câtă tristețe poate să-ți încapă în suflet se mira cineva
cât pustiu, așa-i că-i durere multă, mută în os?

- unde sunt asistentele cu acele lor din care să picure somnul
unde unde sunt s-au dus și ele în veci pe pustii?

împing tomberonul și zborul îmi e târșit obosit

o lacrimă se prelinge încet și grea
de pe obrazul meu în sicriul ieftin din brad

(va urma)

Vizualizări: 170

Îmi place

Membri cărora le place: 6

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Noiembrie 24, 2017 la 11:46pm: Suferința înalță Nikol, așa cum l-a înălțat pe Hristos.

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Noiembrie 24, 2017 la 11:45pm: Pentru mine Vasilisia. poezia în sine e o mare tristețe (ca să nu spun un chin)

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Noiembrie 24, 2017 la 8:18pm: "suferința adunată din singurătăți e în fapt smerenie" - Este.

Nikol,

cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Noiembrie 19, 2017 la 2:32pm: Singurătatea, pustiul sunt cele mai apăsătoare pentru poet în lumea aceasta. Și totuși are alături POEZIA, nu ar trebui să se simtă atât de singur.

Imaginație debordantă.

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Noiembrie 19, 2017 la 8:51am: Mulțumesc Valeria, totuși starea mea sufletească e de râsul plânsul. Dar când mă voi scula pe multe am să popesc :)))))

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Noiembrie 19, 2017 la 7:50am: ...

mai știu că toată suferința adunată din singurătăți
e în fapt smerenie și că trebuie să mă supun
să îndur fără crâcnire fără răspuns...

Nu, nu e râsu' plânsu'... este continuarea emoționantă, răvășitoare la Pic (1).

Am citit cu admirație!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 18, 2017 la 11:54pm: Continuați, vă citim!

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Noiembrie 18, 2017 la 11:14pm: Mihaela, mai degrabă de a râsul plânsul. Și mai depinde și din ce parte privești.

Îmi voi permite să citez în întregime poezia lui Nichita:

„Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit. ”

Cât despre mine, chiar am ajuns de râsul plânsul, dar este strict problema mea.

Partea asta de poem este încă în lucru, mai ales că finalul este abramburit rău.

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 18, 2017 la 9:12pm: Suntem cam de plâns...

Comentariu publicat de Petre Ioan Crețu pe Noiembrie 18, 2017 la 12:47pm: Sigur Tudore, moarte poate fi învinsă... neuitarea, iubirea, sacrificiu, etc., sunt arme puternice. Vor urma iubirile lui Pic, apoi zborul spre lumea și arta lui.