Pic (2)

[Petre Ioan Crețu]

3. Călătorul dintre morți - curățătorul

nu știu cum dar m-am trezit zburând
de la moartea mea întâmplată către o altă moarte
ce stă să înceapă
zborul acesta ca o vibrație rece aripă de gheață
se întâmplă numai în somn somnul acela
care ține trei zile pe pământ în cer o veșnicie și unde
tristețea din sufletul meu se transformă în bucurie
în lumină lumina e gândul lui Dumnezeu
radiind prin toți porii prin toți ochii îngerești
prin toate porțile vămile cerești

curios e că nici nu-mi simt trupul trupul lumesc

ce știu e că trebuie să curăț sufletele celor morți
trei zile la rând
mi s-a dat un burete și un fel de tomberon
pe care îl împing din moarte în moarte
din păcătos în păcătos

mai știu că toată suferința adunată din singurătăți
e în fapt smerenie și că trebuie să mă supun
să îndur fără crâcnire fără răspuns
câtă tristețe poate să-ți încapă în suflet se mira cineva
cât pustiu, așa-i că-i durere multă, mută în os?

- unde sunt asistentele cu acele lor din care să picure somnul
unde unde sunt s-au dus și ele în veci pe pustii?

împing tomberonul și zborul îmi e târșit obosit

o lacrimă se prelinge încet și grea
de pe obrazul meu în sicriul ieftin din brad

(va urma)

[Petre Ioan Crețu]

Suferința înalță   Nikol, așa cum l-a înălțat pe Hristos.

[Petre Ioan Crețu]

Pentru mine   Vasilisia. poezia în sine e o mare tristețe (ca să nu spun un chin)

[Nikol MerBreM]

"suferința adunată din singurătăți e în fapt smerenie" - Este. 

Nikol, 

cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Singurătatea, pustiul sunt cele mai apăsătoare  pentru poet în lumea aceasta. Și totuși are alături POEZIA, nu ar trebui să se simtă atât de singur.

Imaginație debordantă.

[Petre Ioan Crețu]

Mulțumesc  Valeria, totuși starea mea sufletească e de râsul plânsul. Dar când mă voi scula pe multe am să popesc :)))))

[Valeria Merca]

...

mai știu că toată suferința adunată din singurătăți 
e în fapt smerenie și că trebuie să mă supun
să îndur fără crâcnire fără răspuns...

Nu, nu e râsu' plânsu'... este continuarea emoționantă, răvășitoare la Pic (1).

Am citit cu admirație!

[Mihaela Suciu]

Continuați, vă citim!

[Petre Ioan Crețu]

Mihaela, mai degrabă de a râsul plânsul. Și mai depinde și din ce parte privești.

Îmi voi permite să citez în întregime poezia lui Nichita:

„Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit. ”

Cât despre mine, chiar am ajuns de râsul plânsul, dar este strict problema mea.

Partea asta de poem este încă în lucru, mai ales că finalul este abramburit rău.

[Mihaela Suciu]

Suntem cam de plâns...

[Petre Ioan Crețu]

Sigur  Tudore, moarte poate fi învinsă... neuitarea, iubirea, sacrificiu, etc.,  sunt arme puternice. Vor urma iubirile lui Pic, apoi zborul spre lumea și arta lui.