Golul vieţii

[Stanescu Valentin]

 

Secunda ceasului din turn îngână paşii mei din drum.

Tăcerea veştedului câmp toarce fuior pe înnoptat

iar firul plin de amintiri se-ncurcă-n clăile de fum

ce par stafii ieşind din horn, de vânt aduse dinspre sat.

 

Mă-nchid în mine şi ignor noi umbre care îmi apar

inundând a mea retină, îmi descânt fără cuvinte

şi-mi strâng haina mai aproape, chiar de pare în zadar.

Unde-i frumuseţea zilei ce se stinse mai-nainte?

 

Lin alunec înspre noapte, nu-s nici stele să m-asculte,

pe sub tălpi frunza trosneşte şi-o-nconjoară mucegaiul,

frigul ca un nor coboară, umed umple goluri multe,

mă cuprinde nemişcarea, dau să ţip mi-a pierit graiul.

 

Bezna-n jur scursă-n durere ca o iederă mă prinde.

Stau să judec ce se-ntâmplă când m-aşez pe-o piatră rece

vrând s-adorm în rătăcire, fără apă şi merinde,

măsurând tot golul vieţii care dur prin mine trece...

 

[Stanescu Valentin]

Ramona, scriem, scriem, scriem, ne detaşăm în clipă de clipe grele, chiar şi de prea multă bucurie. Rezultatul este cunoscut, recunoscut, comentat sau contestat pe multe feţe de cititor. Mergem mai departe!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Poemul redă o imagine mistrioasă, cu o puternică încărcătură simbolistică.

„Turnul” - metaforă a izolării, a timpului încremenit. 

Imagini extrem de expresive, nostalgice care  sugerează trecerea timpului.

[Stanescu Valentin]

aDa, de la replici la duel... Mi-a ajuns la suflet poezia ta. Este ca şi cum aş fi scris-o. Din amurg în noapte către altă zi:

 

Altă zi

 

Mă reazăm de zorii

ce-mi cad peste pernă

spre un alt

răgaz întâmplării

sub roata eternă...

 

Si ziua e alta,

mă-nrolez între vii

şi mă-ntreb:

mai e drum spre Inalta?

Poate mâine voi şti.

 

De nu, altădată.

Ce-­i scris stă în frunte:

Pedeapsa

a fost comutată

pentru zile mărunte.

[Ada Nemescu]

Drept replică,

Amintirea ta, a golului viu cândva, mi-a adus în prezent o poezie mai veche, dar care care este (bizar!) dureros de actuală:

Îmbietoarea taină a tălpii ude

*

Un vid mă-nşfacă, eu mă las muşcată

Cu degete fărâme mă închin

Încrederea nu-i oarbă, doar prea beată

Ce trist e prea-puţinul când e plin…

*

Prea plin de aşteptare ca o frunză

Ce-şi vinde verdele între pământ şi cer

Îţi simt amaru-nchipuit pe buză

Narcotic, delirant, mustind de fier

*

Ce-aş deveni un strop de sfinţişoară

Din vise albe împletind aripi

Cu ochi mijiţi, alint să-mi înfiripi!

O naştere mi-ar fi a doua oară…

*

La o-adică-i doar …închipuire

Ca un pahar de vin prea roş’, prea plin

Înghit în sec, curgi devorat prin mine

Ca o clepsidră tristă, tot mă-nchin.

Aceste reîntoarceri dovedesc ciclicitatea vieții, acel deja-vu...

aDa

[Stanescu Valentin]

aDa, am recitat în şoaptă poezia, când toate în jur pluteau în tăcere, şi zâmbet şi durere, apoi mi-am zis că trebuie să dau un plin Golului vieţii şi să aduc aici alte gânduri din perioada în care măsuram tot vidul vieţii...

 

Amurg

 

Din ziua de azi, amurgul cum trece!

E-atâta cădere în gândul ce-l laşi,

măruntă e clipa ca burniţa rece,

se miră auzul, tăcere-ntre paşi.

 

Am şi uitat ce-aveam de gând să-ţi spun,

de dincolo de slabele cuvinte,

banale silabe din care mă compun

şi care mă-mbrâncesc-napoi şi-nainte.

 

O altă noapte, un alt raport de-acum:

balanţa se-nclină de bine şi de vină

să reînvăţ nocturn viaţa, să ştiu cum

să o deschid din nou în zorii de lumină.

 

Mulţumesc pentru poezia fantastică a lui Frederic Chopin!

[Ada Nemescu]

Ce poem!

O secundă a fost de-ajuns să șterg un comentariu simțit, scris la cald, dar pierdut... voi încerca să reproduc cumva...

Versurile au un contorsionism poetic desăvârșit! Admir metafore care ansamblează  un poem de o straneitate fermecătoare! Simt angoasele autorului! Întâmplător sau nu, am citit versurile ascultând o muzică preferată, piesa Mysterious forest compusă de Frederic Chopin. Cred că voi reveni să recitesc poezia care umple goluri și trezește fiori latenți. ...aDa, voi reveni

https://www.youtube.com/watch?v=L1F3sHklg9k

[Stanescu Valentin]

Tudor,

îţi mulţumesc de replică

realistă şi-acceptată

ce e gol ca golul trece

rămâne s-o facem lată

tristeţea frenetică...

[Tudor Cicu]

Golul vieții nu se umple

Ce-ai pierdut, pierdut e-n veci

Și încărunțit la tâmple

Bătrânețea ți-o petreci...

Doar cu gânduri o reumple.

[Stanescu Valentin]

spre a umple „Golul vieţii”

           le acord cu bunătate

                    celor ce-mi citesc poemul

                              drept la reciprocitate...