Şi totuşi ninge cerul cu alb de căi lactee,

Spirale necuprinse de galaxii celeste,

Şi ninge pe pământul a cărui epopee

Începe din lumină şi creşte, creşte, creşte…

Azi ninge să mai spele o maculată lume

Drogată cu emfatic, cuprinsă de morbid,

Avidă de putere, de spaţiu-ntins, anume

Să-şi satisfacă jalnic egoul insipid.

Şi tot azi ninge altfel, cum nins-a de când firea

Pentru copiii zilei plecaţi pe derdeluş,

O primă-nvăţătură, că asta…

despletite

pădurile îl vizitează adesea

să-i înfrunzeacă lumina din ochi

uneori

câte o ciută

îşi întinde ezitant grumazul

pe inima lui

mestecând molcom din ieslea ad-hoc

fânul cu vise

la plecare

el primeşte invariabil în păstrare

tabloul norilor de catifea

din ultima privire împărtăşită

furtuna implicită

îi cuprinde aleanul

în cataracte de gânduri

singur pe plajă

în ţiuitul asurzitor al tăcerii…

Vrei să urci,

vrei să intri,

vrei să cobori…

Cineva îţi aruncă o scară

cu vise înnodate,

şi fiecare pas crescut

intră-n lumină.

Orbit de alb,

te împarţi în culorile

din curcubeul vieţii,

suflet călător pe secunde.

Te trezeşti

frământând aluatul

zilei următoare,

apoi te topeşti printre

mâinile întinse.

La răscruce de vânturi

îţi alegi poteca,

toate coboară,

doar…

Pălesc felinarele în alb,

erosul îşi începe rondul

în regatul albastru…

Angajată permanent,

roua spală florile grădinii

cu primul element.

Şoaptele explodează în zumzet,

linişte sfâşiată obsesiv

în travaliul zilei.

Greierii au adormit în fa diez,

doar furnicile mută surd

câte un munte.

Timpul pictează în 4D

tabloul existenţial

cu nonşalanţa eternităţii,

numai tuşa penelului

îi trădează tremurul clipei…