s-a născut fără zestrea
unui timp definit
subtilizează câte o secundă
virtuală
din privirile celor întâlniţi
celor plăcuţi
celor iubiţi
avidă entitate boemă

crepuscular
oferind buchetul florilor de câmp
încă nemângâiate
secundele năvălesc peste el
cu forţa posesivităţii
le culege delicat la piept
să-i îngâne
un cântec de leagăn

constat că e primăvară
oficial
neoficial îmi clonez o zi
aceea în care ne-am privit
printre răsărituri
peste zenituri
ziua cu anotimpuri incluse
noaptea cu sentimente induse
apoi am consumat în doi
soare şi ploi
acum
la echinocţiu
zilele şi nopţile ni se împart dureros
la doi
în ziua următoare
fiecare îşi poartă în suflet
delicat
poezia celuilalt

păşesc desculţ

prin pădurea trăirii mele

întâlnesc lucruri care îmi plac

apoi

cele spinoase îmi sfâşie tălpile

învăţ să zâmbesc prin ceaţă

uneori îmi uit reverenţa binelui

atunci mă taie fanta

dintre două frunze

strâng lacrimile într-un ocean interior

acolo îmi spăl păcatele

discret

apoi le usuc la vedere

cum mai lucesc acum

degresate

le voi înscrie la cursuri de reconversie

în definitiv drumul e lung

câţiva…

nu m-a întrebat nimeni despre întregire

de atunci inima tresaltă nebună

la câte o privire albastră

irişii mei îi vorbesc

în limbaj hipnotic despre posibilităţi

oportunităţi

apoi ne lăsăm copleşiţi în răspunsuri

rezonante

nu m-a întrebat nimeni despre teamă

de atunci iubesc tunetul

prind câte unul în palme de gând

îi desfac petalele

subtilizez câteva armonice

din simfonia culorii fulgerate

pentru şoapta mea…