Nu știu să îți răspund, nepoată

[IOAN stoian]

                                                     Antoniei
M-ai întrebat de multe ori,
De ce se aștern ca fulgii de zăpadă
Petalele din florile de măr
Când vin colindătorii în ogradă?
De ce se aud cântări și pe pământ și-n cer,
Odată cu Crăciunul, de cu zori?
Tu iartă-mă te rog, nepoată
N-am reușit să-ți dau nici un răspuns
Și n-am să îti răspund vreodată.
La întrebările pe care mi le-ai pus:
Ce-i leru-i ler?,(Acest cuvânt nedeslușit)
De ce a plans Issus
Când a venit
Și-n iesle s-a născut?
Nici cheia de la Rai n- a vrut
Nici preamăriri, nici bogății
Pe care oamenii le-au strâns
Din pământești împărății…
Cum pruncul s-a oprit din plâns
Atunci când prea Sfânta Fecioară
L-a ridicat spre cer de subțiori
Și a grăit cu glasul stins:
-Tu ai venit aici să înveți să mori
Ca Lumea să nu moară!

[bolache alexandru]

Atitudinea dumneavoastră domnule Stoian este demnă și buna de urmat! Felicitări și pentru poezie și pentru atitudinea care nu poate aduce decât ceva bun. De aceea suntem un cenaclu. 

[Vasilisia Lazăr]

E plăcut textul, de reparat, cu ajutorul cratimei, acele ruperi. Niciodată nu se pune virgulă după semnul întrebării sau exclamării, sau după punctele de suspensie. De fapt, niciodată după alt semn de punctuație.

Sărbători binecuvântate!

[IOAN stoian]

Vă mulțumesc  pentru comentarii și după cum se poate constata am încercat să țin seama de observațiile,  pe care le apreciez în mod deosebit! Mai mult îmi întăresc convingerea că blogul acesta este un adevărat Cenaclu literar...

[Chris]

De ce se aud cântări de pe pământ, din cer, - o exprimare cam alambicata, am inteles ce ati vrut sa spuneti, dar si daca spuneati ca se aud cantari din cer, este clar ca de pe pamant le auzim

mi-a placut finalul in mod deosebit

[chindea maria elena]

... și tot învățăm și noi, dar se pare că niciodată nu-i deajuns! Ceva e greșit pe undeva - căci privind ce se-ntâmplă acum în lume, zilnic ne-ar trebui o mie de criști să se nască și să moară luând asupră-le păcatele noastre! Cândva, poate, vom învăța bine!

[bolache alexandru]

Ooof! Adevărat! Din punct de vedere poetic Amanda are dreptate. Simplă legare cu cratimă a unor cuvinte repara aici ruperea de ritm. Un dialog frumos cu nepoata, un motiv poetic...

[Amanda Spulber]

Ideea este înduioșătoare, dar forma e cam încurcată.

As vedea un ritm de genul ăsta:

M-ai întrebat de-atât de multe ori

Și ai rămas adeseori mirată

De ce se-aștern petalele de flori

Când vin colindătorii în ogradă?

Nu e nevoie să fie menționat cuvântul nepoată fiindcă se înțelege cui îi este adresată strofa. Se poate merge și pe asonanțe sau se pot găsi alte rime. E doar o părere, desigur.