Rodul pământului sămânța își cerne,

În aripa-ntreagă a cercului sfânt,

Cu ramuri și muguri născute eterne

Purtate de stranii vârtejuri de vânt.

Și limba se-ncurcă trecând în silabe

Numele celor chemați, ce-or veni,

Șî-or vinde trăiri schingiuite-n tarabe

Din toți anii rămași în zonele…

Sclipiri din stele sunt versurile mele,

Așteptări și nopți lungi nerevelate,

Zâmbetele, lacrimile, vorbele

Acum, îmi par trăiri uitate, exilate!

Lumină și umbră peste ceruri se perindă,

Of, câtă emoție-i în acest ceas târziu!

Versul meu șchiop reușește să cuprindă

Tot ce-mi doresc și vreau să scriu!

La geam, apusul se cerne peste ramuri înflorite,

Îmbrăcând copacul în magie și…

lumină legănată-n frunză,

suspin adus din prima lume,

purtat de aerul pădurii,

de veacuri albe și de ploi,

te-ntorci cu primăvara-n piept,

și părul răvășit de gânduri,

iubitul meu…

Etica-i dușmanul meu

de dimineața și până la primul vis

apoi totul reintră în normal

alteritatea însă îmi dă peste cap toate socotelile

și-atunci revăd coșmarul

o cizmă SS îmi apasă ceafa în noroi

înghit cuvintele negre ca pământul amestecat cu apă…

Frunza liniștii-i aproape,

Cât un lat de primăvară;

La izvor un lup se-adapă;

Și pădurea se-nfioară

Precum tracicele știme

Răzvrătite-n mugurime. …

                    dropia se-nalţă greu pedulând din pene ...

               vrabia tot zburdă-n pom aripi larg desface

          se lansează-n zborul scurt tare e dibace

     iar când drumul e mai lung pluteşte alene

omului i-a fost odat’ zborul mare taină

centrul „g’’ atrofiat^*/ e doar o poveste

     zborul lui din omoplat doar în vis mai este

         …

Echinocțiul de primăvară marchează sfârșitul iernii în emisfera nordică și, potrivit calendarul gregorian, coincide cu prima zi de primăvară astronomică. În 2025, echinocțiul de primăvară începe joi, 20 martie, la ora 11:01, ora României.

O, cum se duce timpul pe căile astrale,

lăsând fără speranță nestăpânitul zbor

pe chipuri adormite, în parcurile goale,

sub umbre de tăcere pierdute în decor.

Zăpezile flămânde din iarna ce…

Între două bătăi ale inimii

Cusute sub pieptul dezgolit,

Ce bat ca un orologiu divin,

Cu un pendul de aur

Agățat de porțile cerului,

Între două clipiri ale genelor

Care mușcă cu poftă

Întunericul și lumina,

Fiice gemene ale sufletului,

Între prima gură de aer

Și ultima lacrimă resemnată,

Mai este timp pentru iertare,

În cuibul păsărilor rănite,

Care eliberate de povara

Aripilor arse de…

Pădurile roșii înverzesc în Cernobîl,

iar ochii unui oarecare pompier Pravnik 

din căprui și-au schimbat culoarea-n albastru

(așa spun ăștea la știri)

  încă nu am murit să mă nasc la fața locului,…

Când mă voi naște, va fi destul

să cer să-mi crească aripi.

Cerul meu îmi va fi strajă neclintită

Atunci voi veni cu trăsuri împărătești, 

drapate în alb, cu cai iuți, plini de jar

care glăsuiesc…

Fiecăruia ni s-a dat câte o stradă,

Câte o fanfară

 Să nu ne doară

 Când ne pleacă îngerii

Şi rămânem fără aripile de iarnă,

Păşind pe gheaţa cuvintelor întrebătoare

Ce nume are strada pe care

Uneori ni se ascunde somnul,

Ni se ninge singurătatea

Şi ne potopeşte cu plâns cântecul acela

În care iubirea

Ca un clopoţel caută pe la ferestre

Ştiind că nici un labirint nu mai este…

Marea agitată lângă stâncă

strânge amintirile sub mal,

numai dorul rătăcește încă

agățat de creasta unui val.

A plecat vaporul neuitării

fără nici-un pasager la bord,

au rămas pe umbra…

țepii trecutului

nasc fluturi

ca niște gogoși

încărcate de ură

durerile se contopesc

într-un sărut

acoperit de cenușă

ne scufundăm

în oceanul orgoliilor

dimineața

orașul pare trist

ici colo

doi trei trecători

își fac rugăciunea

în gând

în fapte mai puțin

ispitele bogăției

sunt drogurile

îmbrăcate în dungi

cadavrele înfloresc

în sufletele celor…

                                                                                                                    A curs în calea mea Tăcere,

                                                                                                                    Cum în amurg tăcute cad

                                                                                                                    Frunzele…

Ce-ar vrea, doamnelor, bărbatul?

Un lucru e evident:

Zilnic să scârţâie patul

Câtă vreme e potent.





Iar de e sau nu zi mare,

Are o singură vrere:

Să tot închine pahare

Cu amicii la o bere.





Ar dori şi în Dubai,

Ba chiar şi ajunge-n vis

Şi se crede-a fi în rai,

Da-n zori s-a dus paradis.





Cum se trezeşte mahmur

De atâta băutură,

Zilnic se trage pe cur

Şi o dă pe acritură.…

cinci cocoși

au violat

o găină

până

la moarte

celelalte

găini

n-au

cârâit

nimic…

Prins între brațele calde

Ale unui trecut ce mă iartă,

În care fiecare atom

Mirosind a flori de Nu-mă-uita

Îmi sărută orgoliul rănit,

Și între coapsele anxioase

Ale unui viitor născut

Prematur, sub îndumarea

Neuronilor mei zbuciumați,

Mă agăț de un colț de cer,

Hoinărind prin constelații

Ascunse de ochii curioși

Ai altor călători în timp,

Și  caut lumina creatoare

A unui prezent…

Gândesc un trecut ce nu mai există,

Și punțile vechi încerc să le rup,

Neliniștea cade dar teama rezistă,

Și nu pot zidirea în veci să o surp.

E noaptea o strajă, a celui ce știe

Iubirea în zeci de bucăți să împartă,

Să vadă cum sufletul vrea să învie

Și joacă norocul pe o singură soartă.

Eu nu chem sentințe, îmi alung umbra

Mă adap din sfântul potir de demult,

Pe rugul de flăcări…